”Cezar Preda are o relaţie excelentă cu noua conducere a P.D.L.”
Afirmă deputatul Ioan Oltean, secretarul general al Partidului Democrat Liberal
Afirmă deputatul Ioan Oltean, secretarul general al Partidului Democrat Liberal
Preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, ne-a declarat, ieri, că, deocamdată, nu renunţă la organizarea referendumului local menit a consulta buzoienii în legătură cu oportunitatea desfiinţării judeţului şi înglobarea acestuia într-o nouă structură administrativ-teritorială.
Contractul privind finanţarea acestora, în valoare de 218,236 milioane lei, a ajuns, luni, în posesia oficialilor Consiliului Judeţean
Contractul de reabilitare şi modernizare a Muzeului Judeţean a fost semnat, ieri, de preşedintele Consiliului Judeţean, instituţie beneficiară a acestui proiect, şi de reprezentanţii firmei Concas, câştigătoarea licitaţiei, care s-a angajat să realizeze lucrarea cu suma de 23,54 milioane lei (235,4 miliarde lei vechi).
El a anunţat, ieri, drept sigură, candidatura sa din partea U.S.L. la preşedinţia Consiliului Judeţean
Contracandidatul său liberal, senatorul Cristinel Bîgiu, îl contrazice, susţinând că nu se ştie nimic precis înainte de data de 15 iulie
În raportul de verificare pe anul trecut, au fost constatate 17 nereguli, în final toate remediate
După nici două luni de la publicarea acestuia, Comisia Europeană a sistat finanţările pentru nereguli constatate inclusiv la proiectul buzoian
Preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că implicarea proiectului ”Drumul Vinului” în scandalul legat de sistarea temporară, de către Comisia Europeană, a tuturor finanţărilor pentru proiectele din cadrul programului de îmbunătăţire a infrastructurii regionale şi locale de transport, ca fiind ”o gogoaşă”, ”un lucru voit, făcut cu scopuri neortodoxe.
Deputatul P.S.D. Adrian Mocanu a scos, la nunta organizată cu două săptămâni în urmă, 33.400 de euro şi 205.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere actualizate, postate pe site-ul Camerei.
Cel puţin aşa susţine deputatul democrat-liberal Valeriu Alecu, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei
Aproape toţi cetăţenii de etnie romă din satul Cândeşti beneficiază de condiţii de viaţă decente, după ce Primăria Verneşti a încheiat lucrările de alimentare cu energie electrică a locuinţelor.
Fondurile europene au făcut cu ochiul şi oficialilor Primăriei Verneşti, care, în anul 2008, au realizat un proiect de finanţare pentru Axa III– „Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale”, Măsura 3.2.2. – ”Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”.
Inspectorii Camerei de Conturi au descoperit, în urma unui control încheiat în anul 2007, un prejudiciu adus bugetului local de 6,787 miliarde lei vechi
Adică vreo 4,5 kilometri de asfalt, raportat la necesităţile actuale ale comunei
Ieri a fost încheiată asfaltarea străzii Fermei, care alături de străzile Balastierei şi Blăjani, face parte dintr-un program, derulat pe raza comunei Mărăcineni, de societatea comercială ”Hidroconstrucţia”, în valoare de 320.000 lei.
Consilierii judeţeni ai Partidului Democrat Liberal vor cere demisia preşedintelui Victor Mocanu, în cazul în care comisia de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va confirma aspectele negative cuprinse în raportul de audit al Comisiei Europene legate de derularea proiectului „Drumul Vinului”, a declarat secretarul general al P.D.L. Buzău, Liviu Mocanu.
* Prefectul a atacat hotărârea în instanţă, decizia Consiliului Judeţean este suspendată, iar primul termen al procesului este 19 octombrie
Proiectul de hotărâre promovat de preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, privind organizarea, în data de 17 iulie, a unui referendum local având ca obiect preconizata desfiinţare a judeţului Buzău, în urma unei noi organizări administrativ-teritoriale a ţării, a fost votat, în cadrul şedinţei extraordinare a miniparlamentului judeţean, cu votul celor 21 de consilieri prezenţi, toţi aparţinând celor două formaţiuni componente ale Uniunii Social-Liberale reprezentate la acest nivel, Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal.
* Record de consum duminică la prânz: 4,5 tone în zece minute
Problema alimentării cu apă a localităţii Potoceni, mai precis a celor 1.260 locuinţe din satul respectiv, se împiedică, uneori, de furturile comise de cetăţenii care, pe lângă folosirea apei în scop strict casnic, o folosesc pentru udatul grădinilor, fie montând apometrele invers, fie realizând by-pass-uri pentru şuntarea acestora.
* În urma auditului din această primăvară, Comisia Europeană a tăiat finanţările pentru Axa 2 a Programului Operaţional Sectorial
* Autorităţile române au sesizat, în cazul contractului privind “Drumul Vinului”, Departamentul de Luptă Antifraudă
* Consilierii Partidului Democrat Liberal nu se vor prezenta la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean de astăzi
Consilierii judeţeni ai Partidului Democrat Liberal nu vor participa, astăzi, la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean, convocată de preşedintele Victor Mocanu.
Deşi liderul P.D.L. Cezar Preda a susţinut că nu a făcut vreun blat în politica locală
Secretarul general al organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal şi fost viceprimar, Constatin Ionescu, candidat, în anul 2008, al Partidului Democrat, la funcţia de primar al municipiului Buzău, reacţionează la afirmaţiile liderului buzoian al P.D.L., deputatul Cezar Preda, conform cărora nu ar fi făcut niciun blat în politica locală. Într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău, Cezar Preda a negat acuzaţiile, care circulă prin mediul politic, la nivel de zvon, cum că l-ar fi abandonat pe Constantin Ionescu în timpul campaniei electorale pentru Primăria municipiului.