Preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, ne-a declarat, ieri, că, deocamdată, nu renunţă la organizarea referendumului local menit a consulta buzoienii în legătură cu oportunitatea desfiinţării judeţului şi înglobarea acestuia într-o nouă structură administrativ-teritorială.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, ne-a declarat, ieri, că, deocamdată, nu renunţă la organizarea referendumului local menit a consulta buzoienii în legătură cu oportunitatea desfiinţării judeţului şi înglobarea acestuia într-o nouă structură administrativ-teritorială, conform proiectului promovat de Guvern la iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu. El a mai spus că aşteaptă decizia instanţei în acest sens, decizie care s-ar putea pronunţa în mai puţin de o săptămână. Referendumul ar fi trebuit să fie organizat – conform hotărârii Consiliului Judeţean, adoptată în şedinţa extraordinară de miercurea trecută – în data de 17 iulie, însă hotărârea în cauză a fost suspendată în aceeaşi zi, după ce Instituţia Prefectului a atacat-o în instanţa de Contencios Administrativ. Iniţial, Tribunalul fixase primul termen al procesului în data de 19 octombrie, însă, la solicitarea Consiliului Judeţean, instanţa a fixat un termen mai apropiat de data preconizată a desfăşurării consultării populare de nivel judeţean, respectiv marţea viitoare, pe 5 iulie.
În urma eşecului negocierile cu principalul partener de guvernare, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, oficialii democrat-liberali ai Guvernului Boc au declarat că nu mai este timp, până la 1 iulie, pentru a se face reorganizarea administrativă, ministrul Elena Udrea, vicepreşedinte al P.D.L., precizând că discuţiile vor continua pentru un acord politic, urmând ca, până atunci să se realizeze reorganizarea deconcentratelor pe forma regiunilor.
În aceste condiţii, chiar şi liderii naţionali ai Uniunii Social-Liberale – la iniţiativa cărora mai multe consilii judeţene în care social-democraţii şi liberalii au majoritate au promovat hotărâri privind convocarea unor referendumuri locale având ca temă desfiinţarea respectivelor structuri administrativ-teritoriale – îşi pun problema oportunităţii organizării unor asemenea consultări populare. Preşedintele P.S.D., Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa U.S.L., răspunzând unei întrebări, că nu crede că trebuie să se mai meargă în acest moment la referendumurile judeţene, dacă Guvernul îşi asumă public decizia de a renunţa la reorganizarea administrativ-teritorială. “Dacă decizia publică şi asumată de Guvern este că au înţeles şi se dau bătuţi, nu cred în acest moment că trebuie să mai mergem la referendum”, a spus Ponta, precizând, însă, că în orice moment în care se va “simţi” că s-a dorit ca cetăţenii să fie păcăliţi, se va apela la referendum.
Buzoienii nu văd cu ochi buni desfiinţarea judeţului
Şeful statului, preşedintele Traian Băsescu, declară că nu renunţă la ideea realizării reformei administrative în toamna acestui an. Cotidianul OPINIA a realizat, pe pagina sa web, www.nope.opiniabuzau.ro, un sondaj de opinie, cititorii fiind solicitaţi să răspundă la întrebarea ”Credeţi că viaţa dumneavoastră se va îmbunătăţi dacă judeţul Buzău va fi desfiinţat şi va fi înglobat într-unul mai mare?”. Din cei 452 votanţi, 74,8 la sută au răspuns că nu cred că desfiinţarea judeţului le va aduce vreun beneficiu.