Adrian Mocanu, nuntă cu dar de 350 lei de invitat

Deputatul P.S.D. Adrian Mocanu a scos,  la nunta organizată cu două săptămâni în urmă, 33.400 de euro şi 205.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere actualizate, postate pe site-ul Camerei.

 

 

Deputatul P.S.D. Adrian Mocanu a scos,  la nunta organizată cu două săptămâni în urmă, 33.400 de euro şi 205.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere actualizate, postate pe site-ul Camerei. Aşadar, nunta parlamentarului buzoian, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean, nu a fost o afacere prea profitabilă, dat fiind că, iniţial, presa estimase că social-democratul ar fi strâns de la invitaţi aproape 1 milion de euro, având în vedere numărul acestora şi fastul evenimentului. Un calcul simplu arată că, la cei aproximativ 82.000 de euro declaraţi, darul per invitat se situează în jurul valorii de 350 de lei.

Evenimentul a intrat în atenţia opiniei publice naţionale după ce preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, socrul mare, a închiriat pentru această nuntă, la care nun mare a fost  primarul Constantin Boşcodeală, patinoarul “Ice Magic”, şi a invitat aproximativ 1.400 persoane. Senzaţia serii a făcut-o, însă, preşedintele P.S.D. Bucureşti, Marian Vanghelie, care a venit la nuntă cu elicopterul.