„Şcoala altfel” sau „mai altfel”?

Am fost încântat, pe parcursul săptămânii trecute, să intru în contact cu mai multe grupe de elevi, cu vârste cuprinse între cele ale anului terminal al gimnaziului şi cea din pragul maturităţii, care ne-au vizitat la redacţie în cadrul acţiunilor pe care instituţiile la care învaţă le-au desfăşurat sub genericul „Şcoala altfel”.

Alegeri fără istorie la PSD Buzău

Social-democraţii buzo­ie­ni au ales, vineri, conducerea organizaţiei jude­ţene a partidului, în cadrul unei conferinţe cu final aşteptat, atât timp cât pe fiecare post de conducere pus la bătaie a candidat câte o singură persoană.

Fundaţia Consiliului Judeţean, condusă de liberala Mariana Tudor

Consiliul Judeţean, întrunit, vineri, în şedinţă extraordinară, a aprobat în unanimitate actul constitutiv şi statutul Fundaţiei „Communitas Buzău”, organizaţie non-guvernamentală a acestei instituţii, înfiinţată cu scopul exclusiv de a înlesni atragerea mai lesnicioasă de fonduri pentru sistemul sanitar judeţean, inclusiv prin donarea, de către cetăţeni, a procentului de doi la sută din impozitul pe venit.

Un dublu ghinion

Cumplit ghinion a avut şoferul sucevean al TIR-ului care, vineri seara, a lovit două surori minore din Limpeziş, care traversau regulamentar drumul european! Un ghinion fatal, cu consecinţe ireparabile. Îşi va ispăşi pedeapsa şi va trăi, până la sfârşitul zilelor, cu tara că a luat, chiar şi fără voie, viaţa unei copile şi, poate, a nenorocit pentru totdeauna o a doua, sora primeia. Ca să nu-i mai punem la socoteală şi pe cei care rămân în urmă…

Prefectul Baltă, mustrat de vicepremierul Dragnea

Prefectul Gabriel Baltă a fost mustrat, ieri – pe parcursul videoconferinţei cu reprezentanţii Guvernului în teritoriu şi cu ceilalţi reprezentanţi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă – de vicepremierul Liviu Dragnea, pentru că nu s-a deplasat personal în localităţile din comuna Lopătari afectate de revărsarea pârâului Slănic în urma ploilor abundente din cursul nopţii de miercuri spre joi.

Cezar Preda candidează pentru funcţia de vicepreşedinte regional al PDL

Liderul democrat-liberal buzoian vizează postul de responsabil al organizaţiilor din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, în prezent prim-vicepreşedinte al acestei formaţiuni politice, va candida sămbătă la lucrările Consiliului Naţional de Coordonare al PDL, pentru funcţia de vicepreşedinte regional, ca responsabil al organizaţiilor din judeţele care aparţin Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, respectiv Constanţa, Brăila, Galaţi, Tulcea, Buzău şi Vrancea.

Dilema unui Mecena

Deunăzi, mă întălnesc, în faţa unei şcoli din municipiu, cu un cunoscut om de afaceri buzoian, considerat de către căţiva oameni de artă şi de cultură drept un autentic Mecena, care aştepta ca nepotul său să termine orele. |n cele căteva minute pe care le-am petrecut împreună, mi-a relatat o situaţie sută la sută romănească, pe care îmi voi permite să o prezint în cele ce urmează.

Sondaj IRES: Constanţa, preferată pentru capitala Regiunii de Sud-Est

Municipiul Constanţa este preferat de locuitorii Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, din care face parte şi judeţul Buzău, pentru a deveni reşedinţa acesteia, în cazul în care noua organizare administrativ-teritorială va păstra această împărţire. Cel puţin aşa reiese din rezultatele unui sondaj orientativ realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) pe fiecare din regiunile de dezvoltare existente încă din anul 1998.

Fundaţia Consiliului Judeţean s-ar putea naşte vineri

Buzoienii vor putea redirecţiona două procente din impozitul pe venit către această organizaţie non-guvernamentală

Consiliul Judeţean a fost convocat, vineri, în şedinţă extraordinară, consilierii fiind chemaţi să aprobe actul constitutiv şi statutul Fundaţiei „Communitas Buzău”, organizaţie non-guvernamentală girată de această instituţie, a cărei înfiinţare a primit, în unanimitate, la şedinţa ordinară de acum o săptămână, acordul de principiu.

Ce ar spune Maestrul astăzi? (II)

La sfârşit de februarie, lună când am comemorat zece ani de la dispariţia fondatorului cotidianului OPINIA, jurnalistul şi scriitorul Corneliu Ştefan – dar şi 23 de ani de la prima apariţie a acestui ziar – Consiliul Local Municipal

Senatorul PP-DD Constantin Popa nu şi-a găsit încă vocaţia: conservator sau social-democrat

Parlamentarii buzoieni aleşi din Partidul Poporului–Dan Diaconescu iau, din nou, cu asalt formaţiunile politice componente ale Uniunii Social Liberale, în căutarea unei noi „identităţi politice”. Aceasta după ce atât deputatul ­Ghe­orghe Coman, cât şi senatorul Constantin Popa au încercat, fără succes, înlăturarea preşe­dintelui organizaţiei judeţene a PP-DD, Eduard Dumitraşcu, şi preluarea şefiei partidului la Buzău.

Mai e puţin, mai e un pic…

Azi-mâine, adică peste nicio lună, se va împlini un an de guvernare a Uniunii Social Liberale, reprezentată cu (dez)onoare la nivelul Executivului de către Victor Ponta. Adică un an de când, cu dărnicie suspectă, preşe­dintele Traian Băsescu ceda guvernarea, la distanţă mică de alegerile locale, duşma­nilor săi de netăgăduit, în defavoarea partidului de care tocmai s-a despărţit în mod oficial.

Blat Udrea-Mocanu de jumătate de milion de euro, pe „Drumul Vinului”?

Consiliul Judeţean trebuie să plătească o „amendă” de aproape jumătate de milion de euro, pentru că nu a respectat calendarul stabilit de normativele europene pentru licitaţia privind contractul de atribuire a lucrărilor de execuţie a „Drumului Vinului”, proiect în valoare de 54,366 milioane lei (12,21 mili­oane euro), dintre care 42,778 milioane lei (9,61 milioane euro) fonduri nerambursabile şi 2,106 milioane lei (473.000 euro) contribuţia proprie a  judeţului.