Societatea comercială a Consiliului Judeţean, pe muchie de cuţit

Două puncte ale ordinei de zi a şedinţei ordinare de joi a Consiliului Judeţean au provocat discuţii destul de aprinse între reprezentanţii Executivului instituţiei, pe de o parte, şi cei ai Partidului Democrat Liberal, de cealaltă.

Este vorba despre acordarea sumei de 600.000 lei din fondul de rezervă bugetară al judeţului către Consiliul Local al comunei Cătina, respectiv cel legat de înfiinţarea unei societăţi comerciale aparţinând Consiliului Judeţean a cărei principală atribuţie să fie administrarea domeniului public şi privat al judeţului.

 

Stoian: „Consiliul Judeţean nu este bancă”

 

Proiectul de hotărâre privind direcţionarea sumei de 600.000 lei către Consiliul Local Cătina prevede că banii respectivi vor fi utilizaţi pentru asigurarea cofinaţării locale a trei proiecte cu finanţare europeană : „Mo­dernizare drumuri de interes local în comuna Cătina, judeţul Buzău”, „Înfiinţare şi dotare centru de asistenţă după programul şcolar tip after school” şi „Achiziţia de costume populare şi dotarea căminului cultural spre a fi utilizate de către ansamblurile locale de fluieraşi”. Suma respectivă, precizează proiectul de hotărâre, va  fi restituită Consiliului Judeţean Buzău  după rambursarea de către Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud-Est Constanţa a ultimei cereri de rambursare pe Măsura 322. Grupul consilie­rilor Partidului Democrat Li­beral şi-au exprimat îndoiala asupra faptului că un asemenea împrumut către o administraţie locală ar avea acoperire în legile 273/2006, a Finanţelor publice locale, şi 215, a Administraţiei publice locale. „Bani din fondul de rezervă se acordă pentru îndepărtarea efectelor unor calamităţi, iar aici este vorba despre un împrumut. Consiliul Judeţean nu este bancă”, a spus democrat-liberala Florina Stoian, susţinută şi de colegul său de partid, Raul Florescu: „Şi dacă blocăm banii în acest mod şi vom avea parte de calamităţi, ce ne vom face? Iar Consiliul Local, dacă ştia că trebuie să aibă banii pentru cofinanţare, de ce nu şi i-a pus deoparte?”. Proiectul de hotărâre a fost, totuşi, adoptat în unanimitate, după ce preşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, a precizat că Executivul instituţiei este decis să promoveze în permanenţă asemenea hotărâri pentru a sprijini administraţiile locale, indiferent de culoarea politică a aleşilor, să ducă la bun sfârşit proiectele care necesită cofinanţare din partea admi­nistraţiei beneficiare.

    

Florescu: „Un director şi un consiliul de administraţie nu reflectă voinţa şi răspunderea pe care o poartă un consiliu judeţean”

    

Nu la fel a trecut însă proiectul de hotărâre care prevede înfiinţarea societăţii comerciale „Domenii Serv” SRL, societate care are ca obiect principal de activitate administrarea domeniului public şi privat al judeţului Buzău. Noua societate urmează să aibă un capital social iniţial subscris şi vărsat, constituit prin aportul în numerar al asociatului unic, de 10.000 lei împărţit în 1.000 părţi sociale, fiecare în valoare nominală de 10 lei, iar finanţarea cheltuielilor acesteia se va face din venituri proprii şi din alocaţii de la bugetul judeţului Buzău. Conducerea SC „Domenii Serv” SRL va fi asigurată, conform proiectului de hotărâre, de un administrator numit de Consiliul Judeţean Buzău, cu un mandat de patru ani. Aici, argumentele opoziţiei au fost de cu totul altă natură: „Nu mi se pare corect ca întreg patrimoniul judeţului să intre sub cupola acestei societăţi care, din păcate, va avea, probabil, un director şi un consiliu de administraţie care nu reflectă voinţa şi răspunderea pe care o poartă un consiliu judeţean. Totodată, societăţi similare din ţară şi-au dovedit incapa­citatea de a administra singure, din punct de vedere financiar, şi nu vrem să fim martorii creării unei asemenea societăţi care nu este viabilă şi care nu cred că va fi viabilă decât prin nişte mijloace nu tocmai orteodoxe”, a spus consilierul PDL Raul Florescu. Argumentele preşedintelui Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, care susţine că prin intermediul acestei societăţi s-ar putea derula mai lesne anumite investiţii pe care instituţia pe care o conduce doreşte să le realizeze, precum parcul industrial ori administrarea hotelului de la Fişici-Bozioru după preluarea acestuia; de asemenea, prin aceeaşi societate, susţine Bîgiu, s-ar putea obţine mult mai uşor credite bancare şi s-ar putea derula mai eficient diverse relaţii comerciale cu alte societăţi.

Argumente insuficiente însă pentru a obţine unanimitatea, proiectul fiind adoptat cu 17 voturi pentru (consilierii USL), opt împotrivă (consilierii PDL) şi patru abţineri (consilierii PP-DD). De notat că, dacă opiniile consilierilor opoziţiei vor rămâne aceleaşi, activitatea societatăţii comerciale în cauză ar putea fi blocată, dat fiind că, de acum încolo, hotărârile legate de administrarea patrimoniului judeţului vor trebui luate cu majoritate calificată, de două treimi din numărul consilie­rilor prezenţi, respectiv 22 de voturi pentru şi doar 11 împotrivă şi/sau abţineri.