Tescaru a fost numit președinte ANRSC

Fostul director al Companiei de Apă Ionel Tescaru, concediat anul trecut de către noul Consiliu de Administrație al operatorului județean de apă și canalizare, a fost numit, miercuri, președinte al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile de Utilități Publice (ANRSC). Decizia de numire, semnată de premierul Viorica Dăncilă și publicată miercuri în Monitorul Oficial, arată … Citește mai mult

Curtea de Apel Ploiești a mutat la Târgoviște  prima repriză a meciului Tescaru-Compania de Apă

Prima rundă a meciului în Justiție pe care l-a început Ionel Tescaru împotriva instituției pe care a condus-o până spre finele anului trecut, Compania de Apă, se va juca la Tribunalul Dâmbovița. Este vorba despre o ordonanță președințială prin care fostul manager al operatorului județean de apă și canalizare cere suspendarea deciziei Consiliului de Administrație … Citește mai mult

Care au fost cele mai importante evenimente ale politicii buzoiene ale anului 2018 (III)/ Anul în care buzoieni au scăpat de Ionel Tescaru

Pe întreg parcursul anului 2018, a continuat războiul dintre administraţia locală a municipiului Buzău, pe de o parte, şi directorul Companiei de Apă, Ionel Tescaru, de cealaltă, ultimul sprijinit, pe faţă sau prin diverse maşinaţiuni, de preşedintele Consiliului Ju­deţean, Petre Emanoil Neagu, care a fost, mult timp, vârful de lance al opoziţiei din interiorul Partidului … Citește mai mult

Cum s-a dat Tescaru singur afară de la conducerea Companiei de Apă

Demiterea lui Ionel Tescaru din funcția de director al Companiei de Apă a fost o chestiune cât se poate de simplă, atât timp cât acesta a oferit pe tavă membrilor Consiliului de Administrație un argument imbatabil pentru a fi schimbat din funcție: refuzul de a întocmi componenta managerială a planului de administrare a operatorului județean … Citește mai mult

Tescaru a fost dat afară din funcția de director al Companiei de Apă

Directorul general al Companiei de Apă, Ionel Tescaru, a fost schimbat din funcție, joi seară, în urma unei ședințe a Consiliului de Administrație care a durat mai bine de șapte ore. Decizia a fost luată cu patru voturi “pentru” și o abținere, iar pe postul rămas astfel vacant a fost numit directorul adjunct al Companiei, … Citește mai mult

Tescaru a fost schimbat de la conducerea Companiei de Apă

Directorul general al Companiei de Apă, Ionel Tescaru, a fost schimbat din funcție, joi seară, în urma unei ședințe a Consiliului de Administrație care a durat mai bine de șapte ore. Decizia a fost luată cu patru voturi „pentru” și o abținere, iar pe postul rămas astfel vacant a fost numit directorul adjunct al Companiei, … Citește mai mult

Dosar penal pentru distrugerea magistralei Transgaz spre Lipia în timpul unei lucrări neautorizate

Anchetă penală pentru distrugere desfăşurată de Poliţie, după ce, joi seară, o echipă de muncitori care efectuau săpături în câmp pentru o reţea de apă a Companiei de Apă Buzău au rupt magistrala de gaz metan Buzău Nord – Lipia. Un utilaj care realiza şanţul pentru amplasarea ţevilor de apă a smuls efectiv conducta, fără … Citește mai mult

Un fost şef al SRI Buzău, şantaj la primarul Toma?

Zilele lui Ionel Tescaru la conducerea Companiei de Apă sunt numărate, a declarat pentru OPINIA primarul Constantin Toma, care spune că decizia de demitere a managerului general al operatorului judeţean de apă şi canalizare va fi luată în viitoarea şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor a acestei companii, care va fi convocată, cel mai probabil … Citește mai mult

Cum l-a păcălit Tescaru pe preşedintele Consiliului Judeţean să-i organizeze o şedinţă în care să fie lăudat de primari pentru calitatea apei

Spectacol grotesc, ieri, la Adunarea Generală a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008”, în care s-a dezbătut, printre altele, punctul promovat de directorul Companiei de Apă, Ionel Tescaru, prin care se cerea aprobarea, din partea reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale membre ale acestei structuri asociative, de a se furniza „apă brută”, adică nepotabilă, în acele localităţi … Citește mai mult

O listă (probabil) incompletă / Care sunt localităţile judeţului unde curge la robinet apă nepotabilă

Compania de Apă stă pe un butoi cu pulbere după ce primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a dezvăluit că directorul operatorului judeţean de apă şi canalizare a introdus ,,pe şest” pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008” – care are loc astăzi, începând cu ora 11,00 – … Citește mai mult

Un adevăr ascuns ani de zile sub preş de conducerea Companiei de Apă / Tescaru vinde buzoienilor apă nepotabilă la preţ de lux

Se prefigurează un scandal monstru având în centru Compania de Apă, după ce directorul Ionel Tescaru a strecurat pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008” de marţi, un punct – la care nu a fost ataşat niciun fel de material – prin care încearcă să facă primarii … Citește mai mult

Tescaru vinde buzoienilor apă nepotabilă la preț de lux

Un adevăr ascuns ani de zile sub preș de conducerea Companiei de Apă Se prefigurează un scandal monstru având în centru Compania de Apă, după ce directorul Ionel Tescaru a strecurat pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008” un punct – la care nu a fost atașat … Citește mai mult

Ce şmecherie a încercat Tescaru ca să amâne instararea noului Consiliu de Administraţie al Companiei de Apă

Executivul Primăriei Buzău a reuşit să contracareze o nouă şmecherie a directorului Companiei de Apă, Ionel Tescaru, menită să întârzie validarea noului Consiliu de Administraţie a operatorului judeţean de apă şi canalizare, organism de conducere colectivă în care nu are niciun aliat. Astfel, proiectul de hotărâre prin care Primăria Buzău îşi desemna reprezentantul în următoarea … Citește mai mult

Primarul Constantin Toma: ,,Echipa completă a Companiei de Apă este fără domnul Tescaru!“

Membrii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008” s-au întrunit luni în Adunare Generală unde au avut de aprobat un singur punct aflat pe ordinea de zi. Vorbim despre aprobarea listei de persoane pentru funcţia de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă Buzău, selectate conform OUG nr. 109/2011 privind Guvernanţa corporativă a … Citește mai mult

Victorie de etapă a Primăriei împotriva grupării lui Tescaru: bugetul Companiei de Apă a căzut la vot

Victorie de etapă a municipalităţii buzoiene în disputa cu gruparea din jurul directorului Companiei de Apă, Ionel Tescaru. Bugetul de venituri şi cheltuieli al operatorului judeţean de apă şi canalizare a fost respins, prin votul reprezentantului municipiului Buzău – conform mandatului primit din partea Consiliului Local -, care deţine 75,86 la sută din acţiunile companiei. … Citește mai mult

Ce criterii de performanţă vor prietenii lui Tescaru să voteze pentru Compania de Apă: creşterea procentului de pierderi!

O nouă şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor SC Compania de Apă SA va avea loc, astăzi la prânz, la sediul Staţiei de Epurare, cu reconvocare pentru joi, la aceeaşi oră, când reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale care compun AGA operatorului judeţean de apă şi canalizare sunt chemaţi să voteze bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei … Citește mai mult

Azi, încă o tentativă de numire a Consiliului de Administraţie la Compania de Apă

Adunarea Generală a Acţionarilor Compania de Apă SA se întruneşte, miercuri, într-o nouă şedinţă ordinară – a treia organizată din 27 februarie încoace -, tot cu intenţia declarată de a rezolva ,,vidul de putere” generat de încetarea mandatelor membrilor Consiliului de Administraţie al operatorului judeţean de apă şi canalizare, prin numirea unor administratori provizorii, al … Citește mai mult

Cum au făcut mişto şefii Companiei de Apă de acţionari, chemându-i la două şedinţe despre care ştiau că nu vor avea loc

Încă un spectacol ieftin, miercuri dimineaţă, la Staţia de Epurare Buzău, acolo unde reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale membre în Adunarea Generală a Acţionarilor s-au strâns mai mult pentru a avea de unde să plece, dat fiind că Oraşul Pătârlagele nu şi-a trimis de­legatul, făcând imposibil de realizat scopul pentru au fost organizate cele două şedinţe: aprobarea … Citește mai mult

Revolta primarului Toma împotriva votului dat la comandă de primarii buzoieni în favoarea directorului Tescaru: „În 2020, Buzăul îşi poate face propria companie, cu preţuri rezonabile şi cu altă calitate a apei“

Aşa cum era de aşteptat, tensiunile dintre municipalitatea buzoiană, pe de o parte, şi conducerile Companiei de Apă şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008”, de cealaltă, au dat pe dinafară marţi, la Adunarea Generală a acestei structuri asociative. Aceasta pentru că, pe princi­piul „Câinii latră, ursul merge”, conducerea operatorului jude­ţean de apă şi canalizare … Citește mai mult

Reîncep meciurile Primărie-Compania de Apă / Toma: ,,Criteriile de performanţă pe care şi le-a stabilit Tescaru nu merg nici la juniori“

O nouă Adunare Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008” a fost convocată pentru marţi, la ora 11,00, având un punct pe ordinea de zi care, cu siguranţă, va ge­nera discuţii între taberele cu care ne-am obişnuit deja: municipaliatea buzoiană, pe de o parte, şi directorul Companiei de Apă şi susţinătorii acestuia, de cealaltă. … Citește mai mult