Ce şmecherie a încercat Tescaru ca să amâne instararea noului Consiliu de Administraţie al Companiei de Apă

Executivul Primăriei Buzău a reuşit să contracareze o nouă şmecherie a directorului Companiei de Apă, Ionel Tescaru, menită să întârzie validarea noului Consiliu de Administraţie a operatorului judeţean de apă şi canalizare, organism de conducere colectivă în care nu are niciun aliat.

Astfel, proiectul de hotărâre prin care Primăria Buzău îşi desemna reprezentantul în următoarea şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor Companiei de Apă din 6 august şi-i acorda acestuia mandat în legătură cu modul în care va vota punctele de pe ordinea de zi a adunării, a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal de vineri. Primarul Constantin Toma a explicat, la finalul şedinţei, că respectiva convocare a Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă nu respectat prevederile legale: ,,Această convocare, făcută la propunerea domnului director general, Ionel Tescaru, şi semnată de preşedintele Consiliului de Administraţie, care este încă Cornel Pitiş, nu a fost legală, pentru că nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la emiterea convocării până la şedinţă. Putea să fie, într-adevăr, un termen mai scurt, dacă era luat acceptul tuturor acţionarilor. Nu s-a făcut acest lucru, deci plecăm la o treabă în sensul în care o să aprobăm un nou Consiliu de Administraţie pe o bază ilegală. Probabil că era şi aici o capcană, nimic nu-i întîmplător în ceea ce-l priveşte pe Tesca­ru”, a explicat Toma.

Pe data de 16 iulie, atunci când Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008” a aprobat lista de persoane pentru funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă, directorul operatorului judeţean de apă şi canalizare, Ionel Tescaru, declara că ar fi bine să se convoace cât mai repede şedinţa Adunării Generale a Acţiona­rilor, având în vedere că societatea pe care o conduce are multe proiecte de realizat: ,,Următorul pas va fi convocarea AGA, care va definitiva procedura de numire a noului Consiliu de Administraţie al Companiei de Apă. Noi am cerut ca şedinţa AGA să fie cât mai repede. E benefic pentru Companie, să lucrăm cu Consiliul de Administraţie, pentru că avem multe de decizii de luat. Şi aşa avem bugetul aprobat… când s-a aprobat. Deci, noi ne dorim o dată în care majoritatea acţionarilor să aibă acces la ea, ar fi în jur de 6 august, urmând ca preşedintele (interimar, n.r.) Consiliului de Administraţie să dea drumul la convocator. Dacă nu, o să aşteptăm termenul acela de 30 de zile, care ne lungeşte”, spunea Tescaru.

Este, deci, de aşteptat ca şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor Companiei de Apă, de validare a noului Consiliu de Administraţie, să aibă loc undeva după mijlocul lunii august. În cazul în care municipalitatea muşca momeala aruncată de Tescaru, exista riscul ca toate deciziile luate în şedinţa din 6 august – convocate fără ­res­pectarea prevederilor legale -, inclusiv validarea noului Consiliu de Administraţie, să fie atacate în justiţie, iar instalarea noului organism colectiv de conducere al operatorului judeţean de apă şi canalizare să fie întârziată chiar şi cu anii.

Noii membri ai Consiliului de Aministraţie al Companiei de Apă

  1. Săvulescu Mariana-Simona;
  2. Zoiţa Manuela-Claudia;
  3. Hinta Petruş;
  4. Sălcuţan Alexandru-Lucian;
  5. Bogdan Ion.

6 comentarii la „Ce şmecherie a încercat Tescaru ca să amâne instararea noului Consiliu de Administraţie al Companiei de Apă”

  1. Duminică, 29.07.2018, orele 18-21, în Crâng la obelisc, publicul buzoian savura momente folclorice interesante, de mare diversitate, din Polonia, Turcia, Bulgaria, Israel, SUA,(îmi scapă acum, dar cred că au mai fost ansambluri și din alte țări) și, bineînțeles România, reprezentată, normal, de Ansamblul buzoian „Plaiurile Mioriței” care a încheiat seara și festivalul cu nemuritorul dans al Călușașilor, pus în scenă de virtuozul Fănică Chiriac. Toate bune și frumoase, dar întreaga suflare prezentă la manifestare ca să aprecieze frumusețea tradițiilor și portului popular la care românii excelează, a trebuit să suporte duhoarea tescară a canalul din imediata apropiere a obeliscului! cHIAR NU NE POATE NIMENI SCĂPA DE ACEST IPOCHIMEN INFATUAT ȘI NESIMȚIT CARE ÎȘI BATE JOC CU ATÂTA NERUȘINARE DE VIAȚA BUZOIENILOR?

    • Bine mă, filozoafe! Nu sunt toți perfecți, ca tine! Eu în schimb ți-aș zice fără număr.

  2. Prima anomalie generată de OUG 109/2011 cea cu guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care nu face altceva decât să legifereze la conducerea bunurilor publice niște privați de aiurea, deja s-a produs. O persoană cu domiciliul în alt județ hotărăște ce-i mai bine pentru un buzoian! Mă lași! Dacă în cazul de față este vorba de rotația cadrelor care s-au dovedit credincioase noului stăpân venit din luminatul occident, când operatorul va fi o companie străină, la vedere, în consiliul de administrație vor apare nume gen Frantz, Pierre cu domiciliile pe la Berlin și Paris. Că doar luăm lumină din occident și personajele vin pe-aici să ne mântuiască, să ne civilizeze, ce mai …, să ne facă bine cu forța!
    Ipocrizia atinge apogeul în momentul în care constatăm că luminosul occident face lucrurile pe aici exact pe dos de cum le face la el acasă! La el acasă, mărețul occident a constatat că este în defavoarea comunității ca utilitățile publice să fie administrate de privați (guvernanța corporativă), fie străini, fie autohtoni și au trecut la fapte readucând în administrarea comunității serviciile destinate aceleiași comunități. Au inventat și un cuvânt pentru această acțiune. Se numește remunicipalisation. Doar 2 minute accesați saitul remunicipalisation.org și vă lămuriți singuri. Bineînțeles, cei care doriți să vă lămuriți, ceilalți pot lua lumină de pe feisbuc!

Comentariile sunt închise.