Aşa cum era, practic, de aşteptat, gruparea din jurul Companiei de Apă a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca Adunarea Generală a Acţionarilor, care trebuia să aibă loc marţi la prânz, să nu se desfăşoare, câştigând, astfel, aproape o zi pentru a studia posibilităţile legale şi a trage sforile în aşa fel încât administratorii operatorului judeţean de apă şi canalizare, al căror mandat a expirat în această lună, să rămână în continuare pe funcţii. Până una-alta, o nouă şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor va avea loc miercuri dimineaţă, însă modul de desfăşurare a ostilităţilor de marţi lasă impresia că administratorii al căror mandat a expirat – printre care se numără directorul general al Companiei de Apă, Ionel Tescaru, şi directorul tehnic, Dumitru Cristea – nu se vor lăsa duşi prea uşor.
O listă (probabil) incompletă / Care sunt localităţile judeţului unde curge la robinet apă nepotabilă
Compania de Apă stă pe un butoi cu pulbere după ce primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a dezvăluit că directorul operatorului judeţean de apă şi canalizare a introdus ,,pe şest” pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008” – care are loc astăzi, începând cu ora 11,00 – … Citește mai mult