Evenimentul „Ce ne povesteşte portul popular românesc” este găzduit mâine de Palatul Comunal
Costume populare şi elemente de podoabă purtate la Curtea Regală a României vor fi expuse mâine, de la ora 12,30, în Sala de Bal a Primăriei Buzău. Evenimentul intitulat „Ce ne povesteşte portul popular românesc” este organizat de către Muzeul Judeţean, cu ocazia Zilei Femeii, şi va aduce în faţa publicului buzoian piese de o însemnătate deosebită ce provin din colecţia privată a prof. dr. Adina Nanu. Adina Nanu este cel mai important specialist român în domeniu, autoarea singurei istorii a costumului publicată în România.
„Punctul de vedere din care sunt privite costumele în această expoziţie este cel al unui pictor sau sculptor, iar principala metodă de lucru a fost citirea imaginii vizuale, aprecierea desenului, a volumelor şi culorilor, a materialelor şi a detaliilor ornamentale. Noi avem o colecţie de costume, care s-a alcătuit aproape singură. A început cu veşmintele familiei, care mi-au servit drept exemple la cursuri, la care s-au adăugat darurile prietenilor”, a declarat Adina Nanu.
Expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului buzoian mijloacele de expresie vizuală ale imaginii umane care formează tiparul de bază (pattern) al portului popular, ceea ce ne „povesteşte” fiecare costum în parte prin compoziţia sa, punându-se accent pe cusăturile şi semnele ce alcătuiesc decorurile. De asemenea, vor fi detaliate următoarele aspecte: asimilarea influenţelor străine, drumul înapoi al costumului naţional, din sat la curtea domnească, costumul naţional al României Mari, costumul de oraş inspirat de portul popular, costumul naţional astăzi.
Când a apărut portul românesc
Potrivit cercetătoarei Adina Nanu, „portul nostru a apărut pe lume din preistorie, cu mult înaintea formării naţiunii a statului sau a oraşelor, fiind la origine un produs specific satului. Din preistorie şi antichitate, din vremea dacilor, încă înainte de ocupaţia romană din primul secol al erei noastre, erau folosite, ca şi azi, aceleaşi materiale oferite de natură: in, cânepă şi lână (pentru ţesături), blană (pentru cojoace şi căciuli), piele (pentru opinci şi chimire) şi aceleaşi tehnici de utilizare a unor panouri drepte, cum au ieşit din războiul de ţesut, nerăscroite cu foarfeca şi necusute (fote sau catrinţe, marame şi brâie) sau asamblate (cămăşi, iţari), descrise cu precizie pe Columna lui Traian ca şi în metopele de la Adamclisi”.
Kilturile scoţiene şi pantalonii oşenilor
O altă paralelă interesantă este făcută între costumul bărbătesc din Oaş şi kilturile scoţienilor.
„Un alt exemplu de asimilare este, în costumul bărbătesc din Oaş, cel al pantalonilor largi (gaci) purtaţi de bărbaţi, a căror istorie (în ipoteza noastră de lucru) ne duce tocmai în Scoţia, unde din antichitate se purta kiltul. Kiltul scoţian a ajuns la modă la curtea Angliei, apoi, prin jocul alianţelor politice, a trecut în Olanda secolului al XVII-lea, pe vremea lui Rembrandt, determinând apariţia celei mai ciudate forme de fustă pantalon din istoria costumului. Moda s-a extins în Franţa, iar de aici, cine ştie când şi cum au ajuns astfel de fuste-pantaloni în Oaş, unde au fost transpuse în materialul local – pânza groasă, albă, care se spală la râu, cusută în casă – dând naştere gacilor, a căror lărgime se măsoară de flăcău cu braţele întinse lateral”, mai spune cercetătoarea Adina Nanu.
Mai multe analize interesante despre portul popular ţărănesc vor putea fi descoperite de buzoieni în cadrul vernisajului de mâine, de la Primărie, acolo unde va fi prezentă şi Adina Nanu.
Pădurencele şi Regina din Saaba
Un lucru foarte interesant pe care îl vor constata buzoienii care vor fi prezenţi mâine la expoziţie va fi paralela făcută de Adina Nanu între portul popular românesc şi cele ale altor popoare, paralelă în baza căreia reiese că tehnica straielor românilor a asimilat mai multe influenţe străine. Acestea au devenit însă aproape de nerecunoscut şi doar un specialist poate să le diferenţieze de fantezia celor care le lucrau.
Una dintre comparaţiile făcute de Adina Nanu este cea dintre costumul pădurencelor şi cel al doamnelor din Italia renascentistă. „Privind pădurencele, ne revin în minte siluetele mult mai alungite din miniaturile secolului al XV-lea, în vremea stilului gotic flamboiant, cu pălăria ca un cornet, din vârful căruia flutura o năframă străvezie. Astfel de doamne elegante puteau fi văzute în castelul din apropiere, şi amintirea lor a rămas desigur de neşters pentru pădurenii din satele din jur. În acelaşi secol al XV-lea, în oraşele din Italia (unde începuse Renaşterea timpurie) se purtau coafele joase (cum e boneta Reginei din Saaba pictată de Piero della Francesca în fresca bisericii San Francesco din Arezzo, 1459). Acestea au fost cel mai probabil modelele pădurencelor noastre. Ţărăncile din Pădureni şi-au realizat ceva asemănător din materiale locale, ţesute în casă, boneta (ceapsa) din stofă neagră, cu cârpa albă, grea, în locul vălului diafan din mătase străvezie. Diferenţa de material a creat dificultăţile, cârpa trăgând ceapsa de pe cap, iar măsurile de fixare au impus
bietelor femei să-şi împletească părul cu sârme, foarte strâns, ca să poată înfige ace lungi de pălărie, suportând o adevărată tortură cu stoicism pentru a arăta precum zânele din basme de la castel, apoi, după ce acestea au dispărut de mult, ca să păstreze tradiţia şi identitatea neamului”, declară Adina Nanu.