Scenariul dezastrului de marţi din zona de deal a judeţului s-a repetat aseară. O ploaie puternică, care a durat circa trei ore, a lovit din nou zona Săpoca – Cernăteşti – Berca, exact după 24 de ore. A plouat cât pentru un sezon întreg, cantitatea de apă adunată fiind de circa 100 de litri pe metrul pătrat, zeci de gospodării fiind inundate din nou.
După ce, o zi întreagă s-au chinuit să scoată apa din curţi şi din beciurile caselor, localnicii au văzut cu groază cum apa adunată pe versanţi a năvălit din nou în gospodării. De teamă să nu piardă totul, au încercat să oprească puhoaiele, canalizând apa cât mai departe de case. La Cernăteşti, spre exemplu, apa scursă de pe dealul Săpocii a adus cantităţi uriaşe de piatră şi a astupat parţial drumul de acces către locuinţe într-o zonă a satului Zărneştii de Slănic, dar şi o stupină a unui localnic.