Un râmnicean a crezut că face afacerea vieții lui când a încercat să vândă un kilogram de mercur. A dat însă peste polițiști, care i-au oferit, în schimb, un dosar penal și un loc în arest.
Polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase l-au depistat pe râmnicean, în vârstă de 39 de ani, în timp ce acționau pe raza municipiului Rm. Sărat, bărbatul având asupra sa, într-un recipient din plastic, mercur, pe care intenționa să-l comercializeze. În urma cântăririi, s-a constatat că bărbatul deținea 1,100 kilograme mercur, ce ar fi fost găsit, în urmă cu mai mulți ani, în timpul unor lucrări la construcția unor locuințe.
Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În urma probatoriului administrat de polițiști, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 39 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de „trafic de produse sau substanțe toxice”. Polițiștii l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore și l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat cu propunerea de sesizare a instanței, în vederea luării măsurii arestării preventive.