Este oficial:73,48% din acţiunile producătorului de energie termică Ecogen Energy din Buzău vor ajunge în posesia traderului de gaze Alpha Metal, a confirmat Vasile Munteniţă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Ecogen.
Pachetul de acţiuni scos la vânzare este deţinut de trei dintre proprietari – Societatea Comercială "Romelectro" S.A. Bucureşti, cu o cotă de participare de 25% la capitalul social, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice S.A. Bucureşti, cu o cotă de participare de 25% la capitalul social, şi Societatea Comercială "Eximprod Grup" S.R.L. Buzău, cu o cotă de participare de 23,48% la capitalul social – au decis să-şi vândă acţiunile deţinute la producătorul de energie termică. Reprezentanţii societăţii au cerut în luna mai Consiliului Local Municipal şi RAM Buzău, acţionari în cadrul Ecogen, acordul pentru transferul pachetului majoritar de 73,48% din acţiunile deţinute de cele trei firme, astfel încât să poată fi demarate procedurile de înstrăinare a acţiunilor. Consiliul Local Municipal şi-a dat acordul în luna iunie pentru transferul de proprietate a peste 70 la sută din acţiunile Ecogen. Prin această decizie, municipiul Buzău a renunţat, în mod expres, şi la dreptul de preempţiune proporţional cu numărul acţiunilor deţinute în cadrul Ecogen.