Cum a ajuns un externat de la Săpoca să facă praf patru maşini la volanul unui Volkswagen furat

Un tânăr de 21 de ani, de etnie romă, a fost la un pas să fie linşat luni seară de proprietarii mai multor maşini aflate în parcarea de la Şcoala nr. 1 de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, pe care individul le lovise cu un autoturism pe care îl  furase din apropiere. Imediat după ispravă, individul … Citește mai mult

Statul stoarce bani şi din alambicul de ţuică / Cât trebuie să plăteşti statului dacă produci acasă rachiu

Oricine vrea să producă ţuică, fie pentru consumul propriu, fie pentru vânzare, indiferent de cantitate, e obligat să solicite înscrierea sa la Biroul Vamal, în vederea înregistrării ca plătitor de accize. Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, producătorul trebuie să depună o declaraţie în acest sens, iar reprezentanţii autorităţii vamale îi sigilează … Citește mai mult

Cetăţeni libanezi prinşi cu zeci de turturele vânate ilegal în zona Amara

Şase libanezi şi un buzoian s-au ales cu dosar penal după ce, luni seară, au fost  prinşi la braconaj pe un fond de vânătoare din zona Amara. Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au ridicat în vederea continuării cercetărilor arme de vânătoare, cartuşele aferente, precum şi zeci de exemplare din specia turturică … Citește mai mult

Trafic îngreunat pe Centură din cauza unui TIR răsturnat

Un TIR răsturnat blochează parțial Șoseaua de centură pe sensul Ploiești-Focșani. Accidentul a avut loc în jurul orei 13.00, iar șoferul în vârstă de 39 de ani, care era singur în mașină, a scăpat doar cu sperietură cumplită. TIR-ul este încărcat cu produse pentru hipermarketuri. În acest moment se circulă alternativ și va mai dura … Citește mai mult

5 hectare de vegetaţie uscată ard la Verguleasa

Un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Buzău acţionează la această oră pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată pe raza localităţii Verguleasa. Nu sunt puse în pericol gospodăriile, spune purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, care menâionează că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 5 hectare de lăstătiş şi mărăciniş aflată în afara … Citește mai mult

Cine a preluat funcția de șef al DIICOT Buzău de la Nicolae Petroșel

Biroul Teritorial Buzău al D.I.I.C.O.T. va fi condus în următoarele 6 luni de procurorul Florin Ion. El a preluat funcția cu delegație după ce Nicolae Petroșel s-a pensionat începând cu 1 septembrie. Florin Ion a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, apoi a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, până … Citește mai mult

Şefia unei secţii a Tribunalului Buzău, subiect de plângere la CSM

Pe 19 aprilie, Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii decidea numirea judecătorului Geanina Văsii în funcţia de preşedinte al fostei secţii comerciale a Tribunalului Buzău. Geanina Văsîi nu a fost însă singurul candidat. Pentru funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Buzău au fost depuse … Citește mai mult

Cum puteţi rămâne fără maşină dacă nu aţi mai mişcat-o din faţa blocului de mult timp

Dacă aveţi o maşină pe care nu aţi mai mişcat-o din parcarea blocului de luni sau ani de zile, trebuie să ştiţi că puteţi rămâne fără ea şi, în plus, să mai scoateţi şi bani din buzunar. Poliţia Locală continuă operaţiunea de identificare a autovehiculelor abandonate pe domeniul public. În perioada 20-31 august, au fost … Citește mai mult

Parteneriat Poliţie-Jandarmerie pentru siguranţa elevilor în şcoli

Prefectul Carmen Ichim a invitat, la şedinţa Colegiului Prefectural, reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Buzău să îşi reia activitatea în  unităţile de învăţământ odată cu începerea noului an şcolar. Îndemnul a venit pe fondul planului de activităţi în şcoli, prezentat de repre­zentanţii Poliţiei şi ai Jandarmeriei, în care se vorbeşte şi despre … Citește mai mult

Asociaţia „Atelierul de Bine” caută voluntari pentru a putea trimite 300 de copii defavorizaţi la şcoală

„Trimitem copiii de la sate înapoi la şcoală!” este îndemnul lansat de Asociaţia „Atelierul de Bine” pe pagina   sa de Facebook către toţi cei care vor să dea o mână de ajutor pentru echiparea copiilor din familii nevoiaşe de la sate cu ghiozdane, rechizite şi hăinuţe. „Cu toţii înţe­legem ce înseamnă ca la o vârstă … Citește mai mult

Țigan fără permis, prăpăd în parcarea de la Școala 1

Prăpăd în parcarea de la Școala nr.1, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, făcut de un tânăr de 21 de ani, de etnie romă, fără permis de conducere. Acesta a furat un autoturism marca Volkswagen din apropiere, după care a pornit la plimbare. Ajuns în fața Școlii nr. 1, a intrat pe interzis și văzând o … Citește mai mult

Primarul comunei Brăești, incompatibilități pe bandă

Agenția Națională de Integritate a anunțat în această dimineață o nouă listă cu aleși locali găsiți în incompatibilitate ori în conflict de interese. Printre cei opt aleși locali în această situație se află și primarul ccomunei Brăești, Adrian Ion Perțea care, protrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de primar (2012 – 2016) a deţinut şi … Citește mai mult

Cum şi-a găsit sfârşitul un buzoian care colinda satele brăilene ca să facă un ban pentru familie

Un buzoian, de 65 de ani, mort pe marginea unui drum din judeţul Brăila după ce a fost bătut crunt, a alertat zilele trecute autorităţile din judeţul vecin. În câteva ore au fost identificaţi şi autorii crimei, trei ţigani spoitori dintr-o localitate din apropiere. Indivizii, doi fraţi şi un nepot de frate, romi dintr-o ­fa­milie … Citește mai mult

Primarul din Movila Banului: „Avem fermieri care şi-au scos de cinci ori culturile pentru a scăpa de Tuta absolută”

În acest an, legumicultorii au parte de un inamic relativ nou în ţara noastră  Tuta absolută, dăunatorul care în trei zile îţi poate distruge cultura de legume. Acest fapt a fost confirmat recent de către unii primari din judeţ, dar şi de către Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. Acesta din urmă … Citește mai mult

Două comune buzoiene, prioritare la finanţări nerambursabile pentru dezvoltare turistică

Două comune buzoiene au fost introduse în lista zonelor cu potenţial turistic ridicat care vor avea prio­ritate la obţinerea finan­ţării nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Iniţiativa apar­ţine Ministerul Turismului care, alături de Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice, a promovat un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens. Zonele incluse, prin actul normativ adoptat în … Citește mai mult

VIDEO: Nu s-a confirmat cealaltă suspiciune de pestă porcină africană, la Pănătău

Județul Buzău rămâne cu două focare de pestă porcină africană. Potrivit reprezentanților Prefecturii, în cazul celei de-a treia gospodării, cea din Pănătău, situată în apropiere de focarul confirmat, unde s-a recoltat sânge de la un porc fără sacrificarea acestuia, analizele sunt negative. Astfel, rămân la acest moment doar două focare confirmate, la Lunca – Pătârlagele … Citește mai mult

UPDATE: Accident grav la Cărpiniștea. Biciclist decedat

UPDATE: Bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul. Accident grav duminică seară pe raza localității Cărpiniștea, comuna Beceni. Un bărbat de aproximativ 45 de ani care se deplasa cu bicicleta a căzut și s-ar fi lovit de un stâlp din beton. Ambulanța se află la fața locului pentru resuscitarea bărbatului. Revenim cu … Citește mai mult

S-au constituit zona de protecţie şi zona de supraveghere pentru focarele de pestă porcină africană de la Pănătău şi Pătârlagele

Timp de 40 de zile, autorităţile buzoiene vor intensifica activităţile preventive, astfel încât cele două focare ivite în zona de munte a judeţului, la mare distanţă de zonele limitrofe cu judeţele afectate de pesta porcină africană, să fie eradicate şi să se evite apariţia altora. Dacă nu mai apar cazuri în acea zonă şi dacă … Citește mai mult

Responsabilii județului nu mai pot nega. Pesta porcină africană confirmată oficial

Ceea ce autoritățile județului au refuzat să recunoască sâmbătă seară, s-a confirmat, oficial, duminică dimineață, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Pesta porcină africană este prezentă la Pănătău, într-o gospodărie dintr-un cătun al comunei. Doi porci au fost sacrificați deja, fiind prelevate probe de la altă suină dintr-o gospodărie din apropiere. De asemenea, boala … Citește mai mult

Suspiciune sau nu? Doi porci sacrificați deja la Pănătău din cauza pestei porcine africane

Sâmbătă seară, Prefectura a transmis un comunicat de presă  despre suspiciunile de pestă porcină africană apărute în zona Pătârlagele-Pănătău. „Ca urmare a apariției unor suspiciuni de infectare cu PPA a unor porci din 3 gospodării situate în localitățile Lunca (com. Pătârlagele) – 1 animal, respectiv com. Pănătău – 3 animale, DSVSA Buzău a dispus ca … Citește mai mult