Responsabilii județului nu mai pot nega. Pesta porcină africană confirmată oficial

Ceea ce autoritățile județului au refuzat să recunoască sâmbătă seară, s-a confirmat, oficial, duminică dimineață, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Pesta porcină africană este prezentă la Pănătău, într-o gospodărie dintr-un cătun al comunei. Doi porci au fost sacrificați deja, fiind prelevate probe de la altă suină dintr-o gospodărie din apropiere. De asemenea, boala a fost confirmată și satul Lunca, orașul Pătârlagele, în cazul unui animal suspect de infectare cu PPA și sacrificat anterior de proprietar.

Boala a venit din Frecăței (Tulcea) la Pănătău, cu escală la Pătârlagele

„În ceea ce priveşte evoluţia pestei porcine africane la nivelul judeţului Buzău, povestea pentru care suntem astăzi aici începe în data de vineri, când în jurul orelor 15-16, am fost notificaţi de către medicul veterinar din zona Pătârlagele că i-a adus la cunoştinţă asistentul sanitar-veterinar că în gospodăria unei doamne din satul Lunca, din proximitatea oraşului Pătârlagele, după ce a făcut tratament două zile pentru o presupusă parazitoză la unul dintre porci, având în vedere că nu se înregistra îmbunătăţirea stării de sănătate, proprietara a găsit de cuviinţă să sacrifice pentru consum propriu porcul din proprietate. În aceeaşi zi, vineri după-amiază, o echipă operativă din Direcţia Sanitar Veterinară a plecat spre exploataţia gospodăriei de la Lunca unde au luat cunoştinţă de faptul că porcul fusese sacrificat, masa gastrointestinală şi organele fuseseră aruncate de către respectiva doamnă într-o râpă din aproprierea proprietăţii pe motiv că erau extrem de parazitate, carnea punând-o în congelator, o parte preparată, o altă parte a consumat-o. Deoarece contextul epidemiologic de la acea dată, valabil şi astăzi, aspectul pestei porcine africane era unul la un nivel critic, iar orice stare de boală ar fi trebuit notificată, mai ales dacă era vorba de un porc febril, recoltate probe, duse la laborator şi toată conduita ar fi trebuit să fie alta, echipa nu a mai putut să recolteze probe biologice în direcţia pestei porcine africane, fiind obligativitatea noastră ca în caz de scarificări de necesitate sau cadavre sau porci morţi să recoltăm probe biologice, am mai găsit în proprietatea doamnei doar un os lung, matrice care putea fi analizată în laborator.

Din discuţia cu proprietara au ajuns la informaţii potrivit cărora în urmă cu aproximativ două săptămâni, primise de la fiica acesteia din comuna Pănătău, sat Pănătău, o pulpă de porc rezultată din sacrificarea tot a unui porc bolnav, pentru consumul individual. Echipa DSVSA şi-a continuat deplasarea către satul Pănătău la respectiva proprietate și s-au confirmat cele spuse de doamna de la Pătârlagele. Datele s-au completat cu faptul că respectiva doamnă primise vizita tatălui, divorţat fiind de mamă, din zona Tulcea, din comuna Frecăţei din Tulcea, care la începutul lunii august. Pe baza declaraţiilor, au afirmat că respectiva persoană nu a adus cu domnia-sa nici carne de porc, nici produse din carne de porc şi nici animale vii. Cert este că după acea vizită de la începutul lunii august, la aproximativ 14-15 zile, i s-a îmbolnăvit porcul din proprietate, l-a sacrificat, o parte din el dând-o mamei, doamna cu care am început povestea de la Pătârlagele.

În proprietatea de la Pănătău, colegii au găsit un porc gras de aproximativ 150 de kilograme febril şi încă un porc de aproximativ trei luni care prezenta o modificare a stării generale, avea modificări care puteau fi asociate şi unei forme incipiente de pestă porcină africană. Începuse să se contureze un tablou ce ne conducea către pesta porcină africană. Am luat decizia ca cel mic să fie ucis pe loc în vederea stabilirii diagnosticului. A fost recoltat cadavrul întreg şi a fost adus în noaptea zilei de vineri spre sâmbătă la Direcţia Sanitar Veterinară. Totul a avut loc în condiţii de biosecuritate cu decontaminarea cu substanţe incompatibile cu virusul pestei porcine africane. Necropsierea cadavrului a fost efectuată de mine împreună cu virosulogul instituţiei în dimineaţa zilei de sâmbătă. Ca urmare a necropsiei, la nivelul splinei şi rinichilor au fost găsite leziuni specifice pestei porcine africane. Am luat decizia recoltării de probe biologice şi au fost transmise către laboratorul naţional de referinţă, respectiv Institutul de Diagnostic Sănătate Animală. Probele au fost notificate ca suspiciune pe baza leziunilor”.

Ce măsuri au fost luate în cele două gospodării

Directorul DSVSA, Ciprian Botezatu, a relatat ce măsuri imediate au fost luate după ce au fost trimise probele la laborator pe baza suspiciunii de pestă porcină africană.

„Când probele erau în drum spre laborator, două echipe ale Direcţiei Sanitar-Veterinare, având în vedere noile informaţii, împreună cu echipaje de jandarmi, cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău, au revenit în cele două exploataţii, unde în cea de la Pătârlagele, la Lunca, au confiscat tot ce au mai găsit din carnea rezultată din sacrificarea din necesitate a porcului de la doamna respectivă, inclusiv au încercat să recupereze, pe cât s-a putut, toate subprodusele nedestinate consumului uman din râpa unde fusese aruncate. S-a făcut o nouă decontaminare. S-au pus afişe avertizoare de zonă cu suspiciune de pestă porcină africană şi a fost încercuită proprietatea cu benzi delimitatoare şi avertizoare s-au instalat dispozitive de decontaminare individuală la intrarea şi ieşirea din exploataţie. Carnea a fost adusă şi incinerată la incineratorul DSVSA Buzău.

La Pănătău, au ucis şi porcul gras. Cadavrul a fost recoltat întreg, nedeschis şi a fost adus în aceleaşi condiţii de biosecuritate după decontaminare, după acelaşi protocol de instalare a acelor dispozitive de decontaminare individuale, după marcarea şi avertizarea asupra faptului că la locul respectiv, în gospodăria respectivă este o suspiciune de pestă porcină africană. Cadavrul a ajuns la DSV Buzău şi a fost, pe loc, necropsiat.

În timp ce se deplasa echipa spre gospodăria din Pănătău, am fost informaţi că tehnicianul veterinar din zonă a fost notificat cu privire la faptul că şi un cetăţean aflat la 300-400 de metri de gospodăria incriminată ar avea porcul bolnav. Echipa a mers şi la respectivul cetăţean, a recoltat probe de sânge, porcul nu manifesta semne clinice evidente de boală.

Proba de sânge şi de organe de la porcul despre care am discutat sunt în drum sau chiar au ajuns la Laboratorul Central. Dat fiind contextul epidemiologic şi proba de sânge de la cea de-a doua gospodărie a fost notificată oficial ca fiind suspiciune urmând ca pe parcursul zilei de astăzi sau mâine dimineaţă ea să fie confirmată sau, după caz, infirmată”, a mai spus Botezatu.

Ce spun buletinele de analiză

„În cursul nopţii am primit de la Institutul Naţional de Diagnostic Sănătatea Animală buletinele de analiză care confirmă prezenţa genomului viral în două exploataţii: cea de la Pătârlagele şi cea de la Pănătău”, a precizat directorul DSVSA Buzău, Ciprian Botezatu.

Primele măsuri se aplică  după confirmarea focarelor de pestă porcină africană

„Urmează o serie de alte măsuri în cursul zilei de astăzi (duminică, n.r.). În cursul zilei de astăzi o să stabilim zonele de protecţie şi de supraveghere. Vor fi comunicate la toţi cei implicaţi restricţiile şi toate măsurile care se dispun şi trebuiesc luate în aceste două zone, urmând ca, în funcţie de evoluţia epidemiologică să fie adăugate sau restricţionate, să fie relaxate astfel de solicitări. La momentul la care discutăm, din punctul de vedere tehnic, documentar la legislaţia sanitar-veterinară şi al manualului operaţional de intervenţie în focarele de pestă porcină africană de la nivel naţional, vorbim de două focare de mici dimensiuni, în competenţa de soluţionare rapidă a Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Buzău. În funcţie de evoluţia ulterioară, vor fi luate şi alte restricţii, vor fi aduse la cunoştinţa celor interesaţi de îndată ce se vor impune”, a precizat în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă directorul DSVSA, Ciprian Botezatu.

Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, Ciprian Botezatu, susținea sâmbătă după-amiază, după ce OPINIA a anunțat, din surse ale Autorității Naționale, apariția pestei porcine africane în județul Buzău, că „deocamdată vorbim de două suspiciuni (…) La ora la care vorbim nu poate spune nimeni că e vorba de pestă porcină. S-au prelevat probe și s-au dus la București la laborator. Așteptăm telefonul pentru a ni se comunica rezultatele. Se poate confirma existența virusului sau nu. Dar, țin să o spun încă o dată, cine afirmă acum că e pestă porcină la Buzău fabulează”. Aceasta în condițiile în care, duminică dimineață, și-a modificat radical discursul: Necropsierea cadavrului a fost efectuată de mine împreună cu virosulogul instituţiei în dimineaţa zilei de sâmbătă. Ca urmare a necropsiei, la nivelul splinei şi rinichilor au fost găsite leziuni specifice pestei porcine africane.

 

 

 

3 comentarii la „Responsabilii județului nu mai pot nega. Pesta porcină africană confirmată oficial”

  1. Modelul pare tras la indigo! Dacă în cazul gripei aviare aceasta a fost importată în Pătârlagele de la o avicolă din Brașov, acum pesta porcină africană a fost importată de la Frecăței, din județul Tulcea, tot la Pătârlagele. Orice asemănare a cazurilor este pur întâmplătoare. Oare!

Comentariile sunt închise.