Municipalitatea râmniceană la raport

Obiectivele strategiei de dezvoltare locală a Râmnicului în perioada 2008 – 2013 au fost în mare parte atinse

Municipalitatea râmni­ceană și-a atins, în mare parte, obiectivele țintite pentru perioada 2008-2013 de strategia de dezvoltare locală. Respon­sabilii Primăriei Râmnicu Sărat spun că, în

Festival de hochei la Buzău

Patinoarul „Ice Magic” va fi gazda Festivalului Olimpic Românesc pentru hochei pe gheață. Competiția destinată copiiilor sub 10 ani va avea loc în acest weekend, urmând ca printre participate să se afle și formații de top din țară precum Bikak Târgu Secuiesc, Kiraly Pingvinek Sfântu Gheorghe, CSS Miercurea Ciuc sau Corona Brașov.

,,Mini“ candidatul prezent la Buzău

Răzvan Burleanu, președintele Federației Română de Minifotbal a fost prezent duminică seară la Buzău pentru a premia câștigătoarea cupei de iarnă a campionatului județean. Burleanu a oficiat festivitatea de premiere, iar la finalul acesteia a stat de vorbă cu reprezentanții

AGI Construct, echipa etapei a XX-a a Campionatului Galactic

În fiecare săptămână, în funcție de rezultatele înregistrate, organizatorii Campionatului de fotbal pe teren redus Galactic Buzău vor desemna echipa etapei. Aceasta va fi aleasă după o sumedenie de criterii începând de la fair-play până la rezultatele înre­gistrate. Fotografia

Trofeul Buzăul Sportiv la șah interactiv – Etapa a VI-a

Săptămânal, în suplimentul sportiv al cotidianului Opinia și pe site-urile buzaul-sportiv.ro/ buzaulsportiv.ro, veți găsi câte un exercițiu de șah realizat de Sorin Iordăchescu, președintele clubului Pheonix Buzău. Exercițiul reprezintă câte o etapă din Trofeul Buzăul Sportiv, competiție ce se desfățoară în

Soluție de culoare! Paul Abba, nigerianul din echipa Gloriei

Cotidianul OPINIA vă prezintă în exclusivitate un interviu cu cel mai recent transfer al Gloria Buzău, nigerianul transferat pe ultima sută de metri de gruparea din Crâng.

Jucătorul transferat de oficialii buzoieni zilele trecute a sosit la Buzău și se vrea una din soluțiile vitale în atac

Promovată în Superligă „en fanfare”, echipa de rugby din Buzău se retrage înaintea startuluia

Oficialii formației Stejarul Buzău au luat hotărârea de a retrage echipa locală de rugby din Superliga națională, asta deși elevii lui Eduard Suciu de abia au promovat în primul eșalon.

Motivul îl constituie lipsa ­ba­nilor, unii vorbind și despre o strategie. În ciuda faputului că gruparea buzoiană este sprijinită puternic financiar din surse care provin din mediul privat, conducătorii Stejarului se așteptau ca forurile locale, în speță Primăria Buzău și Consiliul Județean Buzău, să mărească sumele acordate anual grupării din parcul Tineretului. În ciuda performanței extraordinare, revenirea în prima ligă după mai bine de 20 de ani, autoritățiile locale și județene nu pot satisface în totalitate nevoile echipei antrenate de Suciu, întrucât în oraș, respectiv în județ, sunt alte probleme care trebuie urgent soluționate, plus că cele două entități conduse de Constantin Boșcodeală și Cristinel Bîgiu „au pe cap” și soarta celorlalte echipe din județ.

Vasile Niță, președintele echipei din Parcul Tineretului, s-a arătat extrem de iritat de reacția autorităților locale și județene. Oficialul buzoian a declarat în exclusivitate pentru Buzăul- Sportiv.ro: „La Buzău va mai fi rugby peste 40 de ani. Așa ceva nu se mai poate. Vom organiza astăzi sau în zilele următoare o conferință de presă. Totul depinde de Mauro (n.r. Angelini, principalul finan­țator al Stejarul Buzău).“

Ultima picătură de la Consiliul Județean

Consiliul Județean Buzău a aprobat doar 2,5 miliarde din cele 9 solicitate de Stejarul Buzău. La auzul acestei vești, președintele Vasile Niță și italianul Mauro Angelini, principalul finanțator al trupei din Parcul Tineretului „au luat foc“. 

Într-o declarație ulterioară, oficialul buzoian a precizat: „Desființăm echipa și dăm liber tuturor jucătorilor din lotul actual, fiecare să o ia pe ce drum crede de cuviință. Îmi pare rău pentru munca depusă aici, atât la nivelul primei echipe, cât și la nivel de copii și juniori, pentru că am readus Buzăul pe prima scenă a rugbyului românesc. În aceste condiții ne este aproape imposibil să ne desfășurăm activitatea. Nu se poate să evoluezi în primul eșalon în compania unor echipe care au un buget de 10 – 15 ori mai mare ca al tău. E imposibil oricât de mult ne-am străduii".

Strategie de moment?

     Gurile rele susțin că reacția oficialilor de la Stejarul Buzău este doar o tentativă de circ mediatic pentru a pune presiune pe autoritățile locale și județene astfel încât cele din urmă să cedeze și să mărească sumele alocate inițial. Partea rea pentru gruparea antrenată de Eduard Suciu este că în eventualitatea unui astfel de scenariu șansele ca instituțiile conduse de Boșcodeală și Bîgiu să cedeze sunt aproape infime.

     Stejarul Buzău a primit 4 miliarde de lei vechi din cele 9 solicitate Primăriei Municipiului Buzău. Formația prezidată de Vasile Niță este a doua în topul finanțărilor în 2014, după divizionara secundă la fotbal, Gloria Buzău, structură sportivă ce a primit 14.9 miliarde.

Promovată în Superligă „en fanfare”, echipa de rugby din Buzău se retrage înaintea startuluii

Promovată în Superligă „en fanfare”, echipa de rugby din Buzău se retrage înaintea startului

Interviu Viorel Tudose / „Faptul că nu am reușit la Buzău reprezintă două înfrângeri personale“

Cotidianul „Opinia” vă prezintă în exclusivitate un interviu cu omul de afaceri râmnicean Viorel Tudose, fost finanțator al formațiilor CSM Râmnicu Sărat, Gloria Buzău și HM Buzău. În doar câteva întrebări, Tudose expune motivele pentru care colaborarea cu echipele din Buzău nu a mai continuat și își exprimă intențiile cu cele mai noi nume din activitatea sa sportivă.

Bugetele societăților Primăriei, la votul consilierilor râmniceni

Consiliul Local Râmnicu Sărat va vota, astăzi, bugetele celor trei instituții locale ce funcționează cu capital integral al municipalității: Admi­nistrația Domeniului Public, „Piețe, Târguri și Oboare” și SC Acvaterm SA.

Astfel, Administrația Domeniului Public propune consilierilor locali spre aprobare un buget de 10,792 ­mi­lioane lei,

Invitație la teatru, de Mărțișor

Pe scena Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” va avea loc, miercuri, 5 martie, la ora 18,00, spectacolul de teatru „Act Venețian” de Camil Petrescu, în regia lui George Motoi.

„Act Venețian” prezintă o sfâșietoare poveste de dragoste care se desfășoară pe fundalul decadenței din vremea Republicii Venețiene.  Drama a fost pusăîn scenă