Ținutul Buzăului a dat, de-a lungul timpului, nume de referință în artă și știință, într-un cuvânt, în cultura națională și universală.
Amintim doar câteva dintre acestea: Episcop Dionisie Romano, Vasile Voiculescu, Ion Caraion, Nicolae Vaschide, Dr. C. Angelescu,
George Ciprian, Ștefan Bârsănescu, Marin Constantin și, nu în ultimul rând, George Emil Palade, primul român laureat al Premiului Nobel pentru medicină în anul 1974.
În ultimii ani, cercetătorii și oamenii de cultură ai Buzăului au adus în atenția noastră, a cititorilor, nume de noi personalități care au onorat și onorează panteonul culturii naționale. Din păcate, lista acestora ar fi putut fi cu certitudine, și mai mare, dacă fondurile destinate cercetării și publicării rezultatelor acestora ar fi fost și ele mai substanțiale.
Un important om de știință buzoian, mai puțin cunoscut, este prof. univ. dr. Aurel Craifaleanu, născut la 1 august 1884 în Buzău.
Absolvent al Hasdeului
Tatăl său, Dionisie, ardelean de origine, din Șopteriu, a asistat, copil fiind, la evenimentele Revoluției de la 1848 din Ardeal și, după ce a absolvit gimnaziul din Blaj, a trecut munții spre Moldova.
Din mănăstire în mănăstire a ajuns la Iași, unde a urmat liceul, Facultatea de Drept și Facultatea de Litere, sprijinit fiind de Simion Bărnuțiu și Ion Miclea.
Devenind jurist, după peregrinări în diverse orașe, se stabilește în Buzău și se căsătorește cu Maria Cristodoru.
Aurel Craifaleanu a absolvit în 1904 Liceul „Al. Hasdeu” din Buzău.
A urmat apoi cursurile Facultății de Științe a Universității București, iar în 1909 își ia licența în științe Fizico-Chimice.
La 1 ianuarie 1909, cu șase luni înainte de licență, este numit asistent la Laboratorul de Chimie organică de la Institutul de Chimie din București, de sub direcția prof. dr. C. Istrate, unde a lucrat trei ani.
A condus lucrările practice de Chimie analitică pentru studenții de la Facultatea de științe Naturale, pedinte de cursul prof. dr. Ostrogovici.
Este premiat de Universitatea București pentru lucrarea „Acțiunea tioureei asupra chinonelor”.
Școlit la Berlin, director de laboratol în Neapole
La concursul de bursă pentru studiul Chimiei biologice în străinătate, este calificat primul și din noiembrie 1911 devine bursier al Casei școalelor din fondul „Musicu”, pentru cinci ani. Peste ani acesta îi va aduce marelui filantrop un cald omagiu.
Între 1911-1914 studiază la Universitatea din Berlin în laboratorul marelui Emil Fischer, fondatorul Chimiei biologice moderne.
Își face teza de doctorat în laboratorul de Chimie fiziologică sub direcția prof. E. Salkowiski, a prof. Neuberg, în laboratorul de Histologie sub Hertwig, în laboratorul de Bacteriologie sub prof. Flüge și în laboratorul de Fizică sub Blasius și Wehnelt. În 1914 obține titlul de doctor în știință, teza fiind susținută la Facultatea de Filosofie din Berlin.
Continuă să studieze la Neapole, la Institutul de Fiziologie sub direcția prof. E. Bottazzi.
Explozia care l-a aruncat de la etajul laboratorului
În 1916 a fost numit director al laboratorului de Chimie biologică de la Stațiunea Zoologică din Neapole până în august 1920, când a fost chemat în țară.
În perioada stagiului la Neapole are loc un incendiu în laborator – se pare un sabotaj – și sare de la primul etaj în bazinul de apă din curte.
Gripa spaniolă pe care o contactează ulterior îi afectează mult sănătatea.
În 1920 este numit conferențiar de Chimie biologică la Facultatea de Medicină Veterinară.
Din octombrie 1921 devine profesor suplinitor la Catedra de Chimie Biologică înființată la această facultate, până în mai 1922.
În mai 1922 trece examenele de docență în specialitatea „Chimie biologică” la Facultatea de Științe a Universității din București.
Din 1 octombrie 1922 este numit docent și conferențiar de Chimie biologică la Universitatea București.
În iarna anului 1925, lucrează timp de patru luni la Institutul Pasteur din Paris.
Revine în țară ca primul profesor de chimie biologică
La întoarcerea în țară înființează un laborator de Biochimie la Facultatea de Științe din București.
În 1932, Conferința de Biochimie este transformată în catedră și obține titlul de profesor agregat, iar în 1936 este titularul catedrei, devenind primul profesor de Chimie biologică la Facultatea de științe a Universității București.
Ca profesor ajută, din banii proprii, studenții nevoiași și cumpără substanțe pentru laborator.
Munca asiduă, neobosită, își pune amprenta, astfel că la aproape 54 de ani, la 10 martie 1938 se sfârșește din viață, în momentele în care studenții îl așteptau să-și țină cursul.
Putem concluziona că omul de știință Aurel Craifaleanu a fost dublat de un mare dascăl, fiind primul profesor de chimie biologică la Facultatea de Științe a Universității din București, înființând aici primul laborator de chimie biologică, care ulterior s-a transformat în Laboratorul de biochimie al Facultății de Științe naturale din cadrul Universității București.
A editat, pentru studenții săi, un curs de chimie biologică, litografiat, de 740 pagini.
Ne întrebăm dacă un asemenea om nu merită titlul de Cetățean de onoare, post-mortem al Buzăului. Eu cred că da!