Sedinţa cenaclului „ANTEPORTAS”, smerire prin „Necuvinte”
La Casa de Cultură a sindicatelor Buzău, cenaclul Anteportas l-a omagiat, pe 5 aprilie, printr-un moment poetic, pe Nichita Stănescu, cel care a deschis ușa „necuvintelor”,
La Casa de Cultură a sindicatelor Buzău, cenaclul Anteportas l-a omagiat, pe 5 aprilie, printr-un moment poetic, pe Nichita Stănescu, cel care a deschis ușa „necuvintelor”,
E uimitor cât de nonșalant asimilează organizațiile județene ale partidelor politice parlamentarii traseiști, „corpurile străine” de rosturile provinciei,
Reporter: Stimată doamnă Elena Radu, sunteți prima buzoiancă primită, cu ani în urmă, în Uniunea Scriitorilor din România. Cum a marcat acest eveniment unic viața unui literat ?
Elena Radu: Am început să scriu din pasiune și dăruire. Pe măsură ce scriam însă îmi dădeam seama cât de mult mă eliberez. Iar eu aveam nevoie de o eliberare extremă.
Asociația Club Sportiv Pheonix Buzău a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, un concurs de șah destinat elevilor, concurs derulat în cadrul proiectului
Demersurile populiste pentru grațierea sportivului Gică Popescu s-au transformat într-o tragicomedie ieftină.Turma vrea să-l vadă liber pe baci din motive mioritice
Una dintre marile obsesii ale președintelui Băsescu e ,,profesorul” Dan Voiculescu. Altă obsesie, evidentă, e grija faraonică pentru prosperitatea
Într-un fel, ca un fluviu subteran, discret, Carmen-Tania, aceste nume mi-au străbătut viața spirituală. Am făcut parte, în adolescență,
Presa din întreagă lume l-a apreciat la lansare, în 2007, pentru că a deschis o ușă nouăîn peisajul complex deja al industriei auto, și a continuat săîl aprecieze
E greu de înțeles de ce Elenei Udrea i se fac valuri în jur, cine, în afară de vreun proprietar de obsesii, ar avea anume interese s-o ținăîn moarte clinică din
Este stabilită de 25 de ani în Germania și a reușit să se facă ușor-ușor cunoscută în lumea literară a țării de adopție.
Comisarul european pentru Agriculturăși Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, aflat în vizităîn România, a avut, duminicăși luni, două sesiuni de întâlniri cu reprezentanții
Când am hotarât sa particip la proiectul ,,Intercultural learning through the magic and creativity of music”, am fost foarte încântată de tema în sine, dar și de
Se zice că unii lideri ai PNL ar dori ca Tăriceanu să se întoarcă în partidul care l-a consacrat drept politician. Plecarea sa, despre care se face atâta caz, este însă ca o furtună într-un pahar cu apă.
Foarte puțini știu că singura localitate din Țara Românească care a dat două doamne pe scaunul domnesc afost Cislăul. Cea de a doua, dar și cea mai cunoscută, a fost Doamna Neaga, celebră și cu
E foarte posibil, ba chiar firesc, ca șansele viitorilor candidați la funcția de președinte al României să fie ambalate în „sigla” made în UE. Oricum am întoarce lucrurile, pentru Uniunea Europeană, România e o
În fine, începe circul, stagiunea electorală 2014.
Odată cu divorțul liderilor de partid, din motive de nepotrivire de caracter, adică Ponta gândind ca Antonescu și invers, cele două partide suferă și ele ceva transformări genetice, devenind și mai accentuat pre-formate în ideologii. Fiecare își va vedea de drumul său, Ponta călare pe cămila cu trei cocoașe USD (PSD-PC-UNPR)
Sâmbătă 22 februarie 2014, Cenaclul Ante Portas a avut doi invitați: poeta Manuela Camelia Sava de la Râmnicu Sărat, profesoară la Liceul Al.Vlahuță, dr. în filologie, și domnul Stelian Grigore, fost profesor, care și-a lansat cartea sa „Momentul George Beldescu.”
La a doua ediție, revăzută și adăugită, cartea marchează într-adevăr faptul că un profesor devine un moment pe drumul vieții altora, marcându-i cu măreția propriului exemplu, pe care verificându-l la rândul lor, îi certifică valoarea și îl duc mai departe. Poetul Ion Gheorghe, poetul și jurnalistul Nistor Tănăsescu, poetul Marin Ifrim, scriitorul Tudor Cicu, profesorii Gheorghe Postelnicu, Cruceru Marin, Aurel Anghel, semnează alături de foștii colegi ai domnului Stelian Grigore, evocând spiritul profesorului George Beldescu, autor și a numeroase manuale scolare. Emoționant a fost momentul când, profesorul grav, bolnav, i-a spus autorului, spre uimirea acestuia, catalogul clasei cu toți colegii săi, după atâția ani fără nicio greșeală. În amintirea mentorului său a recitat câteva poezii dedicate, dar și altele din creația sa.
Lectorul de zi, a fost Bogdan Negoiță.
Dacă la primele sedințe, la care a participat, am cunoscut un băiat timid, găsindu-și greu cuvintele din cauza emoției, acum am avut în fața noastră un tânăr hotărât, sigur pe el, ca o săgeată zburând direct în mijlocul țintei. Și-a citit textele cu dezinvoltură, semn că s-a integrat în atmosfera cenaclului.
Lectura lui Bogdan, ca debut, a făcut impresie bună.
Și-au exprimat opiniile despre cele citite: Manuela Camelia Sava, Dinu Petruț, Gina Zaharia, Alexandru Bolache, Grigore Stelian, Costel Suditu, Niță Petruța de la Ianca, Cozma Laura, Mihaela Boboc, Mariana Cabel, Ștefan Teodor Cabel.
La următoarea ședință va citi Niță Petruța.
Citind bogata producție epicăa ultimilor ani, m-am oprit de curând asupra volumului „Duminica orbului, povestiri de Dorin Ivan”.
Volumul beneficiază de o largă, comprehensivăși adecvată prefață semnată de confratele Ion Roșioru și de două scurte caracterizări (acestea pe coperta a patra) ale scriitorului Dumitru Ion Dincă.
În fine, după o hibernare de aproape doi ani, UDMR e gata să intre la guvernare. Nici că s-ar putea moment mai prielnic. Ponta are deja experiența coabitării și chiar acum gustă din deliciile secrete gen menage a trois. Antonescu nu are nimic, nici măcar un dram de rațiune în isteria sa molipsitoare.
Râmnicenii au comemorat, pe 14 februarie, ziua în care poetul Grigore Vieru ar fi împlinit vârsta de 79 de ani.
Evenimentul a fost organizat la bustul lui Grigore Vieru, amplasat în centrul municipiului râmnicean, unde și-au dat întâlnire reprezentanți ai tuturor generațiilor pentru a-l cinsti așa cum se cuvine pe cel care a scris, a vorbit și a acționat cu hotărâre și