„Vacanţă în Guadelupa”, un spectacol-oglindă pentru politica românească

Parteneri politici care îşi fură soţiile, portofolii ministeriale tocmite ca la piaţă, şpagă şi corupţie la nivel înalt. Vă sună cunoscut? Nu, nu este vorba despre un reportaj despre politica din România, ci despre spectacolul „Vacanţă în Guadelupa”, cu care Diana Lupescu a concurat duminică în cadrul festivalului de teatru de la Buzău.
Piesa scrisă, culmea, nu de un român, a încântat publicul venit în număr mare.

„E bine măcar că avem prilejul să râdem de astfel de situaţii, dar e păcat că ele ne întâmpină când ieşim din sală”, îi spunea o spectatoare vecinului de scaun, dovadă că piesa a avut efect.
„Vacanţă în Guadelupa” este un fel de „Propunere indecentă” cu parfum de politică. Spectacolul spune povestea ministrului Agriculturii din Franţa, care este şantajat de colegul de partid în legătură cu o afacere legată de  deturnări de fonduri de la bugetul de Stat. şantajistul, care pare a fi fratele afemeiat al lui Caţavencu din „Scrisoarea pierdută”, îi cere ministrului să îi dea soţia într-o vacanţă romantică pentru a se bucura de farmecele ei. Altfel, dosarul albastru va ajunge în presă şi pe masa procurolului şef. De aici, spectacolul este condimentat cu numeroase faze de comic de situaţie specifice unui savuros text bulevardier, care implică numele preşedintelui şi presa de scandal.

Diana Lupescu: „Nu am adus nimic nou pe text”

Ceea ce face spectacolul mai picant sunt replici şi amănunte care fac trimitere la peisajul politicii autohtone: Guvernul riscă să fie condus de un „prostănac”, ministrul cu visuri de mărime, care a trecut şi pe la Transporturi, poartă tricou de marinar, fiind totodată concurent la un fel de „Dansez pentru Tine” etc. Deşi inevitabil consideri că ai de a face cu „găselniţe” ale regizorului, Diana Lupescu a mărturisit după spectacol că totul este doar o fericită/nefericită coincidenţă. „Căutam o comedie relaxată şi, citind teatrul francez contemporan, am descoperit acest text. El a fost scris, din câte am aflat de la traducător, în 2002, fiind totuşi amuzant de actual pentru România. Nu am adus nimic nou pe text. Din potrivă, la repetiţii am constatat şi noi amuzaţi că totul se leagă cu politica noastră. Tricourile de marinar le-am ales, pentru că personajul spune că îi place să navigheze, i se mai transmite  că <tot tu eşti căpitanul> şi … se poartă dungile (n.r.- râde). Deocamdată, dungile orizontale”, a declarat Diana Lupescu.
La finalul piesei, actorii din distribuţie (Adrian Văncică, Ion Haiduc, Crenguţa Hariton, Dani Popescu, Ada Navrot şi Corina Dragomir) au chemat-o alături de ei pe regizoare pentru a împărţi aplauzele.