Aşteptat cu sufletul la gură de buzoieni, Mircea Diaconu nu a mai jucat duminică în spectacolul „Vacanţă în Guadelupa”, aşa cum era anunţat. îndrăgitul actor a fost însă alături de soţia sa, Diana Lupescu, la premiera oficială şi s-a limitat doar să dea vocea preşedintelui Franţei din piesă. Amabil şi jovial, omul, care în calitate de director al Teatrului NOTTARA, sprijină în fiecare an Festivalul VedeTeatru, a acceptat să vorbească despre piesa în care va juca rolul ministrului Bertrand, făcând totodată legătura cu motivele intrării sale în politică.
Reporter: De ce nu v-am văzut pe scenă în seara asta?
Mircea Diaconu: Pentru că nu am apucat să învăţ textul. Voi juca şi eu însă. Voi fi dublura lui Văncică.
Rep.: Veţi fi la ordinele soţiei, care este regizorul piesei…
M. D.: Tot timpul sunt. Nu am ieşit niciodată din ordinele ei. (n.r. – râde)
Rep: Există o satisfacţie deosebită a politicianului Mircea Diaconu de a juca într-o piesă ca aceasta?
M. D.: Nu ştiu o să văd. E un personaj şi am să-l fac cu mare plăcere. îmi place să joc comedie şi sper să fiu şi eu la nivelul trupei, care funcţionează foarte bine. Este un spectacol de foarte mare succes.
Rep.: V-aţi asumat riscul ca, odată intrat în politică să pierdeţi simpatia publicului?
M. D.: Sunt două meserii diferite. De mai multe ori am făcut meserii diferite. în timp ce eram actor, am scris nişte cărţi, am luat premiul Uniunii Scriitorilor în anii 70. La un moment dat, tot actor fiind, am fost profesor universitar şi am încercat să o fac la fel de bine. Acum dacă mi s-a întâmplat acest accident (n.r.- politica), încerc să fac lucrurile cât mai bine.
„Nu am schimbat nimic de 40 de ani în discursul meu”
Rep.: Ce va făcut să intraţi în politică?
M. D.: Niciodată nu am stat cuminte şi tot timpul am trăit cu gura deschisă. şi pe vremea lui Ceauşescu scriam tot felul de articole prin ziare, încercând să spun ce e în capul meu, fără să fiu agitat. Aceasta este forma de politică pe care eu am găsit-o şi azi. Eu niciodată nu am tăcut. Nici la Revoluţie nu am stat acasă, în papuci sau la televizor. Dacă se întâmplă ceva naţiei mele, eu nu stau acasă în papuci.
Rep.: Veţi face carieră şi în politică?
M. D.: Nu îmi fac o carieră din asta. Este doar o formă de comunicare publică. Nu ştiu cum se va sfârşi, dar nu va dura foarte mult. Munca mea de actor este în cutii. Mă refer la filme. Ea nu dispare, dacă merit, voi rămâne în memoria spectatorilor, dacă nu, nu şi cu asta basta. între timp însă, mi s-a părut că ceva urât i se întâmplă naţiei mele de câţiva ani. Nu pot să stau acasă. Am şi eu copii, am nepoţi… Ar fi mult mai simplu pentru mine să stau pe scenă, să mă protejez, dar mi se pare egoist şi monstruos. De aceea consider că aici e locul meu şi o fac aşa cum am şi jucat: cât pot de bine. Am speranţa că nu am schimbat nimic din discursul şi ideeile mele de 40 de ani, de când sunt persoană publică. Cu ideile astea am venit în Bucureşti în urmă cu 44 de ani, cu o valiză în Gara de Nord şi cu astea voi pleca atunci când voi pleca.