Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Radu Cange

Despre acest scriitor prea multe lucruri nu am putut afla. Ştirile despre activitatea sa literară sunt destul de zgârcite, atât pe suport de hârtie câr şi în mediul on line. Ştim că s-a născut pe data de 1 august 1943 în comuna Piua-Pietrii din judeţul Ialomiţa. A fost debutat în revista „Luceafărul” în anul 1980 de poetul Cezar Ivănescu. Conform spuselor lui Ion Cocora acesta ar fi debutat mult mai devreme, în revista „Orizont”, prin prozatorul Sorin Titel.

De la debut a mai publicat, în afară de poezie, proză, eseuri, cronici literare în multe reviste de specialitate din ţară: România literară, Viaţa românească, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Ateneu, Ramuri, Argeş, Poessis ş.a. A mai avut apariţii, cu versuri, în Germania şi Belgia. Debutul editorial s-a consemnat în anul 1984 în volumul colectiv „Caietul debutanţilor”. De la debut a mai publicat: „Alpha” (carte colectivă, 1984), „Un Bărăgan apropiat” (1989), „Sufletul în palmă” (1995), „Râsete în infern” (1998), „Un poem pentru cel care vine” (2003), „Paznicul muzeului” (roman, 2005), „Trece o blondă, trece o brună…” (2006), „Lebăda şi magnolia” (2006), „Elegiile negre” (2008) şi „Vinerea singuratică” (2010). Probabil că între timp a mai publicat câte ceva, dar nu avem cunoştinţă.

Mai putem adăuga faptul că Radu Cange este inclus în unele dicţionare şi antologii. Despre poet şi poezia sa Geo Vasile scria în postfaţa volumului „Vinerea singuratică”: „Spectacolul oferit de Radu Cange este o explorare a vieţii interioare sub semnul unei tulburări endemice, al singurătăţii, al trecerii prin vămi dureroase, al unui soi de doliu anunţat în absenţa zeului şi a referinţei, epilogul fiind codificat prin sintagma «sunt prizonierul surdei mandragore»”. Iar reputatul critic literar Mircea Martin nota: „Radu Cange e un poet obsedat de poezie şi de moarte. Poemele lui sunt litanii delicate şi monotone autocontemplaţii înfiorate de insidiile morţii. Însingurat şi anacronic, poetul ne atrage şi ne convinge pentru că izbuteşte aproape de fiecare dată să se aşeze cum se cuvine în spaţiul poetic şi să rămână acolo”. Personal am descoperit în Radu Cange, din lecturile din reviste şi mai apoi din volumele „Elegiile negre” şi „Vinerea singuratică”, un poet autentic, un poet valoros pentru care poezia nu mai are multe secrete. Mi-a fost destul de greu să selectez un grupaj pentru ziarul „Opinia” pentru că toate mi s-au părut reuşite. Sper să fie convingătoare.

Poem

Una din mâinile mele

simte legănarea plopului.

E de-ajuns să o ridic

Şi palma se va înverzi.

Ciudat, simt răcoarea plopului

în palmă, frământarea lui,

gelozia că, înaintea mea,

va atinge prea curând cerul.

Mică elegie

Îţi vând toate

insomniile

mele sau mai bine

ţi le dăruiesc.

Ridurile nu.

Lacrimile nu pot

rămâne fără memorie.

Stau

Stau în acest

întuneric profund,

unde mi se pare

că sunt propria

mea nemurire…

Metamorfoză

Începi să ai

un aer venerabil.

Lucrurile, cu oarecare sfială,

vin cunoscute către tine.

Şi ca să abaţi alte gânduri,

străine poate,

încerci să rememorezi:

Nebun de singurătate…

Poetul şi Dumnezeu

sunt supuşii

acestei toamne irepetabile.

Somnambul

Lucrurile ţi-au adormit

în braţe. Această dimineaţă

este un fenomen.

Un copil, în parc,

rostogoleşte melancolia.

Tot numeri, gândeşti zile

şi nopţi, până când lucrurile

adormite îţi scapă din braţe,

din realitatea de care nu te

poţi ascunde.

Raţia

Scriind un poem,

lumea devine

mult mai necunoscută.

Te cuibăreşti în el

ca într-o celulă,

unde temnicerul îţi aduce

raţia zilnică de speranţă.

Falsul elixir

Nu mai beam din

băutura aceea neînţeleasă.

Licoarea vodcii se veştejise

de uitare. Nu mai doream

nici un fals elixir.

Nu mai doream decât

şuieratul săgeţii care

mă ajungea

din urmă

într-o fugă disperată.

Fără cer

De pe stele

a început să cadă tencuiala.

Cărămizile cerului

Rânjesc perfid.

În târg,

cineva a încercat

să-l cumpere

pe Dumnezeu.