• Selecţionata AJF luptă pentru calificare în faţa propriilor suporteri!
O şansă în plus de calificare la turneul final UEFA Region’s Cup pentru selecţionata AJF Buzău. Între 16 şi 22 septembrie, Buzăul va găzdui una dintre grupele turneului intermediar, unde selecţionata buzoiană, s-a calificat după ce a câştigat, la începutul lunii iunie, grupa preliminară din Slovenia.
Buzoienii, conduşi de Cristi Lupu şi Tănase Lăptoiu vor întâlni reprezentativele Angliei, Irlandei şi Slovaciei. Iniţial, competiţia ar fi trebuit să aibă loc în Irlanda, dar aceasta a declinat organizarea. La propunerea AJF Buzău, Federaţia Română de Fotbal a solicitat şi a primit acceptul UEFA să organizeze în România, la Buzău, respectiva grupă a turneului intermediar.
5 meciuri pe „Gloria“, unul la Rm. Sărat
5 din cele şase partide ale grupei, programate pe 16, 19 şi 22 septembrie se vor juca pe Stadionul „Gloria”, în timp ce cel de-al şaselea va fi găzduit de Stadionul „Municipal” din Rm. Sărat, în ultima etapă din grupă, când meciurile vor trebui să se dispute la aceeaşi oră. Primul meci al reprezentativei AJF Buzău va avea loc pe 16 septembrie, de la 19.30, împotriva selecţionatei Irlandei.