“Noi le asigurăm şi transportul elevilor, iar şcoala a fost reabilitată cu doi ani în urmă”, susţine primarul Negraru
“Noi le asigurăm şi transportul elevilor, iar şcoala a fost reabilitată cu doi ani în urmă”, susţine primarul Negraru
În Şcoala Murgeşti, instituţie modernizată în urmă cu doi ani, învaţă inclusiv 15 elevi din satele Pardoşi, Costomiru şi Valea lui Lalu, reprezentanţii primăriei locale precizând că pentru elevii din comuna vecină este asigurat transportul cu o firmă privată.
În comuna vecină nu mai funcţionează decât o grădiniţă, precizează primarul Ionel Edgar Negraru. În ceea ce priveşte numărul de elevi, primarul spune că, pe fondul îmbătrânirii populaţiei în cele două comune, în şcoală învaţă 100 de elevi, care beneficiază de condiţii foarte bune de studiu. “Şcoala a fost modernizată, lucrările fiind finalizate în urmă cu doi ani. Pentru proiectul de investiţii de la Şcoala cu clasele I-VIII derulat prin Inspectoratul Şcolar s-au alocat circa 600.000 lei (şase miliarde de lei vechi). Nu sunt restanţe de plată, iar acum avem o şcoală modernă, cu grupuri sanitare în interiorul clădirii şi cu spaţii după ultimele norme din domeniul educaţional, iar noi, din bugetul local, am asigurat forajul propriu de apă. Modernizarea şcolii a fost un lucru bun pentru întreaga zonă, deoarece acum la noi învaţă şi elevii din Pardoşi. Noi le asigurăm şi transportul elevilor cu o firmă privată. Cu salariile suntem la zi, iar de Paşte le decontăm şi naveta la profesori”, ne-a declarat primarul Ionel Negraru.