“În ultimii ani, am reuşit asfaltarea a 1,5 km de drumuri din bugetul local”, susţine primarul Ionel Negraru
“În ultimii ani, am reuşit asfaltarea a 1,5 km de drumuri din bugetul local”, susţine primarul Ionel Negraru
Reprezentanţii Primăriei Murgeşti au iniţiat demersurile pentru obţinerea autorizaţiilor necesare lucrărilor de reabilitare a drumului comunal DC 174.
Primarul comunei, Ionel Negraru, spune că drumul de interes local a fost inclus în cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Totodată, primarul Ionel Negraru a precizat că drumul propus spre modernizare face legătura între satele Murgeşti şi Valea Ratei, tronsonul care urmează a fi asfaltat având o lungime de 2,031 kilometri. “Pentru proiectul de asfaltare a DC 174, care asigură legătura cu fosta comună Valea Ratei, documentaţia a fost făcută de anul trecut, iar licitaţiile necesare au fost făcute la nivel central. Am înţeles că recent constructorul desemnat a primit o parte din fondurile necesare, aşa că aşteptăm ca în curând să înceapă lucrările de asfaltare a drumului“, ne-a declarat primarul din Murgeşti.
De asemenea, primarul Negraru a precizat că, în ultimii ani, din bugetul comunităţii s-a reuşit asfaltarea a 1,5 km de drumuri de interes local. “În satele Motohani şi Murgeşti s-au asfaltat câte 600 metri de drum, iar în cătunul Mocani 300 metri. Au fost alese pentru asfaltare căile de acces către biserici sau spre terenurile agricole. De asemenea, Consiliul Judeţean a susţinut investiţii pentru 1,5 kilometri de covor asfaltic pe DJ 220 din Murgeşti spre comuna Racoviţeni, iar acum, dacă se va reuşi reabilitarea DC 174, ar fi încă un pas important de modernizare a drumurilor din comuna noastră”, ne-a declarat primarul Ionel Negraru.