Soluţii pentru finanţarea spitalelor. Deocamdată doar pe hârtie

         Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au găsit soluţii pentru finanţarea unităţilor sanitare, în ultimele două luni ale anului şi asta după ce Guvernul Boc a lăsat „puşculiţa” goală. „La sfârşitul lunii septembrie au fost repartizate caselor judeţene de sănătate sumele reţinute conform prevederilor legale în vigoare, asigurându-se prin acte adiţionale efectuarea serviciilor medicale spitaliceşti, inclusiv luna noiembrie 2012”, potrivit MS.

Vaccinarea împotriva HPV, văzută cu alţi ochi de Coaliţia de Prevenire a Cancerului de Col Uterin

            * “Din punctul nostru de vedere, prevenţia cancerului de col uterin înseamnă educaţie, vaccinare şi screening”, spune preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, dr. Rodica Tănăsescu

            Campania de prevenire a cancerului de col uterin, prin vaccinarea fetiţelor cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, a creat o adevărată isterie în România, reprezentanţi ai unor asociaţii, fundaţii, dar şi oameni de rând fiind ferm convinşi că substanţa nici pomeneală să prevină cancerul, ci dimpotrivă.

Banii de arierate daţi de Guvern, mană cerească pentru Spitalul Judeţean

            *172.870 lei se vor duce în contul service-ului instalaţiilor electrice şi pentru softul de contabilitate şi de interfaţă cu Casa de Asigurări

            Încă o gură de oxigen pentru Spitalul Judeţean. Sumele defalcate din TVA, destinate plăţii arieratelor unităţilor administrativ teritoriale, repartizate săptămâna trecută Consiliului Judeţean Buzău pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău au fost folosite pentru achitarea unor datorii pe care unitatea sanitară le avea către SC Elcon System SRL Braşov, firma care asigură întreţinerea instalaţiilor electrice şi către  SC Romanian Soft Company SRL Bucureşti, furnizorul de service pentru softul de contabilitate şi de interfaţă cu Casa de Asigurări.

Campania de vaccinare anti HPV la fetele de 11, 12 şi 13 ani nu va mai continua în anul şcolar 2012 – 2013

            *Vaccinarea fetiţelor de vârstă şcolară împotriva virusului care poate duce la cancer de col uterin a fost un eşec total la Buzău

            *În prima parte a anului, doar cinci fetiţe cu vârste între 12 şi 14 ani au primit prima doză, alte şase a doua doză şi doar patru pe cea  de-a treia

Piesa defectă a tomografului Spitalului Judeţean, căutată prin ţară

            *Cum nu sunt bani pentru una nouă, bună ar fi şi o componentă funcţională de la un computer scos din uz

            Tomograful Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău este în continuare nefuncţional. De câteva zile, reprezentanţii firmei care asigură service-ul aparatului caută pe la alte spitale din ţară piesa care s-a defectat.

Peste 1.200 de cazuri de cancer mamar în Buzău. Cele mai multe în stadiul 2 de boală

            Luna octombrie este recunoscută la nivel mondial ca Luna de Luptă împotriva Cancerului de Sân, campania fiind derulată sub sloganul „Să susţinem femeia din spatele cancerului”. Ieri, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a organizat în sala de conferinţe a Hotelului Pietroasa o masă rotundă pe această temă, unde reprezentanţi ai vieţii medicale din judeţul Buzău şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale implicate în stabilirea unei strategii în sănătatea populaţiei au încercat să caute cele mai viabile soluţii pentru reducerea statisticilor îngrijorătaore.

Mare atenţie! Sezonul virozelor şi gripelor a revenit în forţă

            * La Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean au fost internaţi de la începutul săptămânii 13 copii diagnosticaţi cu pneumonie

            Răcirea vremii şi începerea şcolilor duc în fiecare an la creşterea rapidă a numărului de cazuri de viroze respiratorii. Nici de gripă nu suntem feriţi, cabinetele medicilor de familie fiind luate cu asalt în fiecare toamnă de persoane cu astfel de probleme. Vârstnicii, copiii şi bolnavii cronici sunt cei mai expuşi, pentru că sistemul lor imunitar este mai fragil.

Vaccinare antigripală de la 1 noiembrie cu vaccin ce conţine tulpinile viruşilor care au circulat în 2011

            Vaccinarea antigripală începe la 1 noiembrie. Ministerului Sănătăţii are pregătite în acest sezon un milion doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire în cadrul campaniei anuale gratuite de vaccinare antigripală. Bugetul alocat este de 11 milioane de lei, conform ministerului.

Cum s-a făcut ca un medic cu tulburări de personalitate să profeseze în mai multe spitale?

            * Neurologul George Mâncu care şi-a bătut colega în timpul gărzii a fost medic de familie la Racoviţeni, rezident la un spital universitar din Bucureşti, la Spitalul Rm. Sărat şi la Spitalul Judeţean Buzău

            Scandalul din week-end de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău în care au fost implicaţi medicul Monica Ştefan şi rezidentul George Mâncu, şi în urma căruia prima s-a ales cu leziuni la o ureche, a scos la iveală aspecte care şochează lumea medicală şi nu numai.

Anchetă la Spitalul Judeţean după ce doi medici s-au încăierat pe holurile de la Urgenţe

            Anchetă internă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău după ce sâmbătă doi medici s-au dat în spectacol chiar pe holurile de la Unitatea de Primiri Urgenţe. Incidentul a avut loc sâmbătă, iar protagoniştii scandalului sunt medicii Monica Ştefan (Secţia Urgenţe) şi George Mâncu (medic de familie şi stagiar neurologie la UPU) care s-ar fi luat pur şi simplu la bătaie.

Criză cu repetiţie la Spitalul Nehoiu: fără bani de salarii, medicii îşi fac bagajele

            Spitalul Nehoiu se zbate în sărăcie, iar situaţia este tot mai gravă de doi ani, de când mai marii de la Sănătate au tăiat de la finanţare 25 la sută din paturile unităţii spitaliceşti. Dacă, în luna octombrie, angajaţii Spitalului Nehoiu îşi vor primi drepturile salariale, de luna viitoare lucrurile nu mai stau aşa. “Suntem într-o dificultate financiară încă din 2010, de când a fost redus numărul de paturi cu 25 la sută, cel mai mare număr de paturi redus într-un spital din judeţul Buzău…

Ambulanţa a pus la bătaie 10 posturi din cele 13 vacantate

            * În noiembrie va fi organizat concurs pentru ocuparea a cinci posturi de asistent şi cinci de şoferi de autosanitară

            Ambulanţa Buzău a scos la concurs o parte din posturile pentru care a primit zilele trecute undă verde de la Ministerul Sănătăţii pentru vacantare.

SJU ar putea fi degrevat de organizarea licitaţiilor pentru materiale necesare la UPU

       Achiziţiile Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) finanţate de la bugetul de stat vor fi verificate, potrivit unei decizii luată la nivelul Ministerului Sănătăţii. Toate medicamentele şi materialele sanitare utilizate în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău ar putea fi achiziţionate de anul viitor centralizat, prin licitaţie, de către Ministerul Sănătăţii şi nu aşa cum se întâmplă acum, de către SJU.

Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău se zbate în paragină

            * După 35 de ani în care nu s-au făcut nici măcar reparaţii curente, cu susţinerea financiară a Institutului de Hematologie abia s-a reuşit înlocuirea câtorva ferestre însă mai este nevoie de înlocuirea instalaţiei de încălzire, şi ea demult depăşită   

     Deşi este printre primele centre din ţară din punct de vedere al unităţilor de sânge colectat, "pompând" zeci de mii de unităţi de sânge către spitalele din Buzău şi cele de urgenţă din Bucureşti, salvând sute de vieţi, Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău se zbate în paragină, ajungând printre cele mai degradate din ţară.

Cardul de sănătate va fi păstrat doar trei luni la medicul de familie

          Fiecare asigurat cu vârsta peste 18 ani va deţine de la începutul anului viitor un card de sănătate. În Monitorul Oficial a fost astfel publicată metodologia de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Cardul va fi primit încă de anul acesta, deşi va putea fi folosit abia la anul, iar informaţiile minime necesare personalizării cardului se vor pune la dispoziţia Centrului Naţional Unic, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Unităţile sanitare, luate la… bani mărunţi de Arafat

          Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), dr. Raed Arafat, a solicitat direcţiilor de sănătate publică şi unităţilor sanitare din subordinea MS situaţia fondurilor alocate pentru investiţii, care nu au fost cheltuite până în prezent.

Atenţie la bolile din colectivităţi! Începerea şcolii vine cu riscuri pentru unii copii

          *La triajul epidemiologic 875 de copii şi tineri au fost diagnosticaţi cu boli contagioase, din care 499 au fost cazuri de angină

Începerea noului an şcolar poate reprezenta riscuri pentru unii copii, mai sensibili. Medicii spun că odată cu revenirea în colectivitate, creşte riscul de îmbolnăvire a acestora. Spre deosebire de perioada vacanţei, când părinţii pot evita contactul copiilor lor cu cei bolnavi, în şcoală acest lucru este mai greu de realizat. La triajul epidemiologic efectuat după începerea anului şcolar, 875 de copii şi tineri au fost diagnosticaţi cu boli contagioase, din care 499 au fost cazuri de angină.

Născuţi pentru a fi abandonaţi. Încă un copil lăsat la mila statului

            *Numărul copiilor abandonaţi în spitalele din judeţ a ajuns la 44,35 fiind uitaţi în unitaţi sanitare de pe raza municipiului Buzău

            Încă un bebeluş a ajuns luna trecută în grija statului. Este vorba despre o fetiţă care provine din mediul rural abandonată în Maternitatea Buzău. Sesizarea a venit din partea specialiştilor Spitalului Judeţean Buzău.

Pentaxim-ul lipseşte deja de patru luni iar vaccinul hexavalent s-a terminat acum o lună

            * Deocamdată, măsurile care trebuie luate de responsabilii Ministerului Sănătăţii rămân la stadiul de promisiune

           Vaccinul hexavalent, pentru imunizarea copiilor cu vârste cuprinse între două şi şase luni, ar trebui să ajungă zilele următoare la DSP Buzău dacă luăm în calcul asigurările date săptămâna trecută de oficialii Ministerului Sănătăţii care spuneau că după data de 5 octombrie vaccinul va fi livrat de distribuitor, iar cel pentavalent, necesar nou-născuţilor, va fi cumpărat prin negociere directă, informează Ministerul Sănătăţii (MS).