Cardul de sănătate va fi păstrat doar trei luni la medicul de familie

          Fiecare asigurat cu vârsta peste 18 ani va deţine de la începutul anului viitor un card de sănătate. În Monitorul Oficial a fost astfel publicată metodologia de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Cardul va fi primit încă de anul acesta, deşi va putea fi folosit abia la anul, iar informaţiile minime necesare personalizării cardului se vor pune la dispoziţia Centrului Naţional Unic, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

         Fiecare asigurat cu vârsta peste 18 ani va deţine de la începutul anului viitor un card de sănătate. În Monitorul Oficial a fost astfel publicată metodologia de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Cardul va fi primit încă de anul acesta, deşi va putea fi folosit abia la anul, iar informaţiile minime necesare personalizării cardului se vor pune la dispoziţia Centrului Naţional Unic, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).De asemenea, casele de asigurări de sănătate judeţene vor organiza evidenţa privind distribuirea cardurilor către medicii de familie. Medicii vor distribui cardurile, iar în cazul în care asiguratul sau împuternicitul acestuia, acolo unde este cazul, se află în imposibilitatea de a intra în posesia cardului, acesta se va păstra la medicul de familie pe listele căruia se află înscris, până la ridicarea sa, dar nu mai mult de trei luni, după care se predau casei de asigurări de sănătate de la care le-a primit. Cardurile naţionale returnate de medicii de familie caselor de asigurări de sănătate şi nedistribuite asiguraţilor vor fi arhivate în conformitate cu prevederile legale referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii arhivistice, urmând ca la expirarea perioadei de arhivare să se procedeze la distrugerea acestora. Cardurile, care vor fi plătite de Ministerul Sănătăţii, vor avea o valabilitate de cinci ani. Deşi medicii nu sunt împotriva informatizării sistemului medical, “Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicină Familiei consideră că procesul de  distribuţie a cardurilor de asigurat nu reprezintă în niciun caz o activitate medicală, ci una profund birocratică şi cronofagă, care, făcându-se în timpul unei consultaţii, va duce la scăderea calităţii serviciilor medicale acordate pacienţilor de către medici, va degrada relaţia firească dintre pacient şi medicul său şi, nu în ultimul rând, va reprezenta un dezastru financiar pentru cabinetele de medicină de familie”, a fost mesajul doctorilor. De asemenea, medicii mai spun că editarea cardurilor presupune o responsabilitate care nu le aparţine, pentru care nu au competenţă şi nici acreditarea legală.