Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au găsit soluţii pentru finanţarea unităţilor sanitare, în ultimele două luni ale anului şi asta după ce Guvernul Boc a lăsat „puşculiţa” goală. „La sfârşitul lunii septembrie au fost repartizate caselor judeţene de sănătate sumele reţinute conform prevederilor legale în vigoare, asigurându-se prin acte adiţionale efectuarea serviciilor medicale spitaliceşti, inclusiv luna noiembrie 2012”, potrivit MS.
Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au găsit soluţii pentru finanţarea unităţilor sanitare, în ultimele două luni ale anului şi asta după ce Guvernul Boc a lăsat „puşculiţa” goală. „La sfârşitul lunii septembrie au fost repartizate caselor judeţene de sănătate sumele reţinute conform prevederilor legale în vigoare, asigurându-se prin acte adiţionale efectuarea serviciilor medicale spitaliceşti, inclusiv luna noiembrie 2012”, potrivit MS.La rândul său, preşedintele CNAS, dr. Doru Bădescu, a declarat că fondurile pentru noiembrie sunt asigurate, urmând a fi plătite în decembrie. „Pentru decembrie 2012, serviciile medicale se asigură conform prevederilor art. 6 din Contractul Cadru, plăţile urmând a fi efectuate în ianuarie 2013”, explică oficialul CNAS. Ca urmare a demersurilor efectuate de reprezentanţii MS şi CNAS, la rectificarea bugetară din această lună, bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS) va fi suplimentat în vederea plăţii arieratelor înregistrate la nivelul spitalelor publice. „La finanţare vor avea prioritate unităţile sanitare regionale şi cele din zonele unde se rezolvă cazurile complexe. Sumele finale pentru fiecare unitate se vor stabili cu exactitate după finalizarea procedurilor de rectificare bugetară”, a declarat subsecretarul de stat în MS, dr. Raed Arafat. În prezent, restanţele unităţilor sanitare din subordinea MS reprezintă aproximativ 170 milioane lei, din care cu termen de plată mai vechi de 90 de zile, considerate arierate, sunt în valoare de 79 milioane de lei.
Prea puţini bani
Aproximativ 20 de milioane de lei a primit CJAS Buzău de la Casa Naţională, în septembrie, în urma ultimei rectificări bugetare, bani ce au fost folosiţi pentru plata unor materiale şi prestaţii de servicii cu caracter medical. Alocarea bugetară pentru anul în curs a crescut astfel de la 195.581,56 mii lei la 215.330,46 mii lei. Din suma direcţionată, cei mai mulţi bani s-au dus către spitale, alocarea crescând de la 79.888 mii lei la 89.973 mii lei. Pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, suma iniţială a crescut în urma rectificării de la 53.693,46 mii lei la 60.025,46 mii lei, potrivit directorului de contractare al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău, juristul Simona Anghel. Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău este una dintre unităţile sanitare afectate serios de subfinanţarea sistemului. Datoriile spitalului erau luna trecută de circa 300 de miliarde de lei vechi, iar autorităţile judeţului caută soluţii disperate pentru a menţine unitatea funcţională, chiar dacă la cota de avarie. Luna trecută, într-o primă etapă, CJAS a vărsat în bugetul spitalului 23 de miliarde de lei dar suma a fost destinată plăţii restanţelor la utilităţi în cuantum de 1,32 de miliarde de lei, pentru furnizorii de medicamente, laboratorului de analize Medcenter, dar şi pentru plata materialelor sanitare. Ulterior CJAS a mai dat o sumă de bani.