Alegeri prezidențiale sub semnul suspiciunii de fraudă, la Buzău

UPDATE 2: La nivelul județului Buzău a fost depus un număr de 1.147 cereri de urnă mobilă, la care s-au adăugat alte 40, depuse în această dimineață la Săgeata, cereri care, în urma sesizării Alianței Creștin Liberale, au fost respinse de Biroul Electoral Județean. ACL a depus și o plângere penală pe marginea faptului că la Blăjani au fost depuse 67 cereri de urnă mobilă, toate scrise de aceeași mână, a anunțat deputatul PDL Cezar Preda. „La Bălăceanu sunt 62 de cereri de urnă mobilă, la Blăjani sunt 67. Adică aproape zece la sută din populația cu drept de vot de acolo este netransportabilă. De asemenea, cererile de urnă mobilă de la Spitalul Județean nu au fost completate individual, de către cei în cauză, așa cum prevede legea, ci managerul Spitalului a făcut o cerere cu enumerararea celor în cauză”, a mai spus Cezar Preda.

UPDATE 1: 175 de bolnavi și cadre sanitare de la Spitalul Județean vor vota la urna mobilă ce le va fi pusă la dispoziție de Secția 65 (Școala Generală nr. 12), alături de alte 47 de persoane de la Maternitate, care își vor depune buletinele de vot în urna mobilă care va veni de la Secția 33 (Colegiul Hasdeu). Secția 39 (Colegiul Agricol) va pune la dispoziție urna mobilă pentru 14 persoane de la Spitalul Sf. Sava, iar Secția 73 (Seminarul Teologic) pentru 25 de votanți aflați în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului. De asmenea, la Secția 69 (Liceul cu Program Sportiv) a fost depusă o cerere pentru urna mobilă.

Cele 427 secții de votare organizate în județul Buzău – dintre care 80 în municipiul Buzău și 21 în municipiul Râmnicu Sărat – pentru alegerile prezidențiale sunt deschise, astăzi, între orele 7,00 și 21,00. Sunt așteptați la urne, conform datelor cetralizate de Autoritatea Electorală Permanentă, 399.067 cetățeni cu drept de vot (dintre care 115.428 în municipiul Buzău și 33.932 în Râmnicu Sărat), iar pe 16 noiembrie, la al doiea tur de scrutin, 339.314 buzoieni (dintre care 115.469 în municipiul Buzău și 33.955 în Râmnicu Sărat).

 

Astăzi, primul tur al alegerilor prezidențiale

Peste 18 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, astăzi, pentru alegerea preşedintelui pentru un mandat de cinci ani, dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursă.Conform celor mai recente cifre, pentru cei 18.296.567 cetăţeni cu drept de vot au fost înfiinţate 18.550 de secţii de votare în ţară şi 294 în străinătate, pentru scrutin fiind pregătite 20.745.068 de buletine de vot şi 94.220 de ştampile cu menţiunea "Votat".

 

Secţiile de vot sunt deschise în intervalul orar 7,00-21,00.

Eugen Nicolăescu: „Comportamentul PSD și al guvernului Ponta, perfid, ticălos, mârșav”

Guvernul va trebui să facă, în anul 2015, reduceri bugetare drastice pentru a respecta angajamentele luate în fața creditorilor internaționali, motiv pentru care toate pomenile electorale promise de Victor Ponta în această campanie sunt puse sub semnul întrebării, este de părere fostul ministru liberal al Sănătății Eugen Nicolăescu. Acesta a declarat, la o conferință de presă pe care a susținut-o, joi, la Buzău, că menținerea deficitului bugetar sumat de statul român nu se poate face decât prin reducerea unor cheltuieli, respectiv din neaplicarea promisiunilor electorale ale Partidului Social Democrat, fie prin creștetrea taxelor și impozitelor.

 

Cezar Preda către vicele „Toiota bai-bak”, Petre Emanoil Neagu: „Tupeul și prostia au ajuns la paroxism”

Ieșire fără precedent, joi, în ședința Consiliului Județean, a vicepreședintelui social-democrat Petre Emanoil Neagu, imediat după ce liderul grupului consilierilor democrat-liberali, Raul Florescu, a anunțat, în plen, decizia aleșilor Alianței Creștin Liberale de a nu vota niciun proiect de hotărâre care i-ar putea pune în situația de a da, ulterior, cu subsemnatul în fața procurorilor anticorupție. Cunoscut drept un personaj tăcut la ocazii oficiale – care evită inclusiv să conducă ședințele în absența președintelui Consiliului Județean, fapt care ne-ar putea duce către concluzia că nu este tocmai un fan al îndeletnicirii numite „lectură” -, a luat, pur și simplu, foc la auzul sintagmei „Direcția Națională Anticorupție”. 

 

Interviu / Klaus Iohannis: „Modelul meu de președinte este bazat pe seriozitate, pe respect, competență și rezultate măsurabile”

Programul dumneavoastră prezidențial este intitulat ”România lucrului bine făcut”. De ce ați ales această titulatură, ce înseamnă mai exact?

 

Klaus Iohannis: România lucrului bine făcut este acea Românie în care ne dorim cu toții să trăim – o țară în care cetățeanul este respectat, o țară în care, din cea mai înaltă funcție, cea de președinte, se propagă un sistem corect de valori. 

Mica mineriadă a lui Bîgiu

Analiza de ieri a cotidianului OPINIA, privind afacerea păguboasă pe care a făcut-o președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, în

Popică se mută la PC

A luat majoritatea membrilor de partid iar acum a pus mâna și pe sediu. Senatorul Constantin Popa a primit în sfârșit spațiul în care a funcționat organizația județeană

Un alt incompatibil vrea medalie de la PSD: Titel Măleanu din Mărăcineni

Primarul de Râmnic, Viorel Holban, are un concurent serios la medalia de aur pe care vrea să și-o adjudece la sfârșitul campaniei electorale, pentru merite deosebite în susținerea noului său idol politic, Victor Viorel. Este vorba despre primarul de Mărăcineni, Constantin Dumitru, zis Titel Măleanu, care are, ce-i drept, state mai vechi în ceea ce privește odele închinate conducătorului roșu mult-iubit, precum și cohortei de penali din spatele acestuia.