Candidatul Alianței Creștin Liberale la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, susține că președintele este principalul reper politic al națiunii,
acesta trebuind să fie un model de comportament public. Acesta a subliniat, într-o emisiune televizată, că el va fi un președinte mediator dar în același timp foarte ferm în fața derapajelor. Totodată, Iohannis a afirmat că viitorul președinte trebuie să nu fie un politician manevrat din umbră și că, în momentul în care va ajunge președinte, va înceta să mai facă politică, așa cum prevede și Constituția.
„Președintele este principalul reper politic al națiunii și trebuie să vină cu propuneri pentru dezbateri publice, președintele este ales direct, este cel mai vizibil și, probabil, cel mai bine cunoscut politician din toată România. Președintele trebuie să fie un model de comportament public. Trebuie să se impună prin seriozitate, prin modul în care reacționează și prin felul în care abordează problemele. Eu voi fi un președinte mediator, integrator, dar în același timp foarte ferm în fața derapajelor (…) Un politician liber de chestiuni care ar putea să dea de bănuit, un om nemanevrat, chiar în această etapă în care suntem putem să vedem că nu toți candidații sunt liberi. Unii sunt manevrați de alte partide, unii sunt manevrați de propriile partide și este important ca președintele să nu fie un politician manevrat din urmă. Este evident că în momentul în care ajung președinte, nu mai fac politică de partid fiindcă Constituția interzice acest lucru. Președintele trebuie să fie în altă zonă, nu trebuie să se implice deloc în politica de partid sau în politica partidelor. Trebuie să fie un mediator și între partidele politice, nu doar între instituțiile de bază ale statului”, a spus Klaus Iohannis la TVR 1.
Întrebat de moderatorii emisiunii cum comentează reproșul fostului președinte al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, legat de faptul că a ajuns candidat la Președinția României luându-i și partidul, Iohannis a precizat că este „o interpretare foarte unilaterală”: „La scurt timp după ce am fost ales președinte al PNL, Delegația Permanentă m-a ales (candidat la prezidențiale, n.r.). A fost dorința mea să candidez și la președinția partidului și să fiu candidat pentru Președinția României. Reproșul lui Crin Antonescu că am ajuns candidat la Președinția României luându-i și partidul este o interpretare foarte unilaterală, domnia sa renunțase atât la conducerea partidului, cât și la candidatura pentru Președinția României. A fost o declarație făcută într-o sâmbătă, nearmonizată, nediscutată cu partidul. Odată ce s-a retras a fost bun retras și competiția a fost absolut deschisă”, a conchis Klaus Iohannnis.
,,Rușine PSD, pentru că duce o campanie mizerabilă la adresa mea și sperie pensionarii“
Iohannis le-a transmis social-democraților „să le fie rușine” pentru modul în care au înțeles să ducă o campanie electorală pe care a catalogat-o drept „mizerabilă” la adresa sa și, pe de altă parte, să și sperie pensionarii că le vor fi tăiate pensiile. „Trebuie să constatăm că din partea PSD în special se poartă o campanie mizerabilă la adresa mea. Este vorba de o campanie mizerabilă purtată de întregul PSD, de toți purtătorii de mesaj, de purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a lui Victor Ponta. E o jenă publică, doamnelor, domnilor din PSD, ce faceți în aceasă campanie”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă.
„E inadmisibil ca PSD să vină cu afirmații menite să sperie pensionarii din România. PSD a împrăștiat milioane de fluturași cu o minciună, cum că eu am tăiat pensiile și voi tăia pensiile atunci când voi fi președinte. Nu am tăiat niciodată pensiile, cum nu le-a tăiat nimeni. Eu nu doresc să tai pensii, eu doresc o Românie prosperă, care face posibilă o creștere a pensiilor”, a spus Iohannis, care a mai arătat că este inadmisibil faptul că PSD a târât în această campanie „mizerabilă” și Poșta Română, trimițând acești fluturași împreună cu fluturașul de pensie.
„Doamnelor, domnilor pesediști, nu așa se face campanie într-o țară din secolul XXI! Să vă fie rușine că amenințați pensionarii, care și așa au o pensie care nu le ajunge, și îi mai speriați ca să mai obțineți câteva voturi. Rușine!”, a mai spus Iohannis.