Partidul Național Liberal finalizează fuziunea pe plan local

Consiliul Național al Partidului Național Liberal se reunește astăzi, la Palatul Parlamentului, în prezența a peste 1.000 de delegați, pentru a finaliza procesul de fuziune a filialelor vechiului PNL și fostului PDL, dar și pentru a adopta linia politică pe care o vor urma liberalii în acest an, în special în Parlament. La lucrările Consiliului Național participă, potrivit secretarului general al PNL Gheorghe Flutur, 1.100 de delegați, alocați în mod paritar celor două foste partide; dintre aceștia, 420 sunt membri de drept ai acestui organism, iar 680 sunt desemnați de organizațiile județene. 

 

Elena Udrea, dusă cu mandat la DNA

UPDATE 2 (ora 13.20): Potrivit presei centrale, Elena Udrea are calitatea de suspect. Pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale (IUP) împotriva unui fost ministru care are și calitatea de parlamentar este necesar avizul Camerei din care respectivul face parte.

Totodată, este necesar avizul Camerei Deputaților și în cazul unei eventuale cereri de reținere urmată de o propunere de arestare preventivă, în situația Elenei Udrea.

Până în momentul de față DNA nu a precizat dacă intenționează să formuleze vreo astfel de cerere. Legal, DNA poate înainta cererile către procurorul general, care sesizează ministrul Justiției, singurul în măsură să se adreseze Parlamentului.

UPDATE 1 (ora 12:20): Surse judiciare, citate de presa centrală, sustin că în perioada 2009 – 2013 Elena Udrea a menționat în declarația de avere cumpărarea mai multor proprietăți a caror valoare depășește veniturile obținute ca ministru, deputat sau profesor universitar, iar procurorii suspectează că Udrea a folosit veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-și răspunderea pentru proveniența acestora. Or, DNA susține că Dorin Cocoș, soțul lui Udrea la acel moment, a făcut trafic de influență, iar banii obținuți au fost utilizați pentru cumpărarea de imobile și pentru creditarea firmelor sale. DNA susține ca din declaratiile de avere ale Elenei Udrea din perioada 2009 – 2014 rezulta că aceasta știa proveniența fondurilor utilizate pentru achiziționarea de bunuri comune cu Dorin Cocoș, mai ales că Udrea ar fi știut de intenția lui Cocoș de a obținere chitanțe false privind restituirea unui pretins împrumut de la Dinu Pescariu (și el inculpat în dosarul Microsoft).

         

 

       În urmă cu puțin timp, preşedintele PMP, deputatul Elena Udrea a fost citată, cu mandat de aducere, la Direcţia Naţională Anticorupţie,

 

 

Cezar Preda despre nominalizarea sa de către ex-ministrul Gabriel Sandu în declarațiile din Dosarul Microsoft: ”Nu am avut niciodată o relație care înseamnă finanțarea, dintr-o parte sau din alta, a partidului”

Au apărut în spațiul public noi pasaje din mărturia fostului ministru democrat-liberal al Comunicațiilor Gabriel Sandu, inculpat în dosarul „Microsoft”, declarații pe care acesta le-a oferit, în stare de arest preventiv, în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție,

Cezar Preda: „Așa-zisa listă de miniștri PNL prezentată de RTV, intoxicare marca Ghiță-PSD”

Postul de televiziune România TV a prezentat, luni seară, o listă cu nume de la vârful Partidului Național Liberal, pe care a numit-o drept „o primă variantă de lucru a guvernului pe care PNL ar dori să-l instaleze la Palatul Victoria”, susținând că portofoliile ar fi fost deja împărţite, „în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a dat semnalul formării unui guvern liberal. Printre cei nominalizați de RTV drept ocupant al unei funcții în viitorul executiv liberal se află și deputatul PNL de Buzău Cezar Preda (PDL).

 

Cezar Preda: „Poziția FMI față de Legea insolvenței persoanelor fizice, inoportună și inconsecventă”

Poziția reprezentanților Fondului Monetar Internațional față de intenția autorităților române de a promova Legea insolvenței persoanelor fizice este una „inoportună și inconsecventă”, este de părere deputatul PNL de Buzău Cezar Preda (PDL). Acesta semnalează două poziții anterioare ale reprezentanților acestei instituții financiare care se bat cap în cap cu punctul de veder de acum, acela de a cere un studiu de impact al unei asmenea act normativ.