Postul de televiziune România TV a prezentat, luni seară, o listă cu nume de la vârful Partidului Național Liberal, pe care a numit-o drept „o primă variantă de lucru a guvernului pe care PNL ar dori să-l instaleze la Palatul Victoria”, susținând că portofoliile ar fi fost deja împărţite, „în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a dat semnalul formării unui guvern liberal”. Printre cei nominalizați de RTV drept ocupant al unei funcții în viitorul executiv liberal se află și deputatul PNL de Buzău Cezar Preda (PDL).
„Pentru funcţia de premier, PNL are două variante: Cătălin Predoiu sau Mihai Răzvan Ungureanu, cel care a mai ocupat această poziţie în 2012. Ungureanu nu iese din schemă, cu toate că preşedintele Klaus Iohannis a afirmat în repetate rânduri că va merge pe mâna lui Cătălin Predoiu, dacă şi când noul PNL va ajunge la guvernare. Prima opţiune pentru Ministerul Finanţelor este Andreea Paul, fost consilier al premierului Boc, iar deputatul Cezar Preda este preferat pentru postul de la Ministerul Dezvoltării Regionale”, se susține în materialul prezentat de RTV.
Contatctat telefonic de OPINIA, deputatul liberal de Buzău Cezar Preda (PDL) neagă veridicitatea unei asemenea informații și spune că suntem în fața unei „intoxicări marca Ghiță-PSD”: „Este doar o informație marca Ghiță-PSD, o intoxicare. Noi nu avem timp de nominalizări, noi avem treabă cu încheierea fuziunii. Asemenea nominalizari nu fac bine nimănui”, a spus Cezar Preda.