Poşta Română va livra permisele de conducere

În următorii patru ani, Poşta Română va furniza Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, servicii de curierat pentru livrarea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor la domici­liul solicitanţilor. Valoarea acestui contract este de 32,1 milioane de lei şi a fost atribuit prin licitaţie în prima parte a lunii iunie, Poşta Română fiind singurul ofertant în cadrul procedurii de atribuire.

Dosar penal pentru o firmă buzoiană depistată cu 11 angajaţi fără contract

Munca la negru reprezintă încă o practică adoptată de mulţi dintre agenţii economici buzoieni care continuă să remunereze muncitori fără a trece acest lucru şi prin acte. Inspectorii de muncă au depistat luna trecută zece societăţi comerciale din judeţ în care 23 de persoane lucrau fără a fi angajate. Valoarea amenzilor acordate a fost de 120.000 de lei, fiind taxate nouă firme buzoiene.

Pâinea va fi vândută doar în magazine specializate

Aproximativ 75.000 de puncte de vânzare a pâinii ar putea să fie închise dacă autorităţile vor aproba în septembrie proiectul iniţiat de patronatul din industria de morărit şi panificaţie, care prevede ca pâinea să se vândă doar în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele ­ge­nerale.

Contribuabilii din judeţ depun 15 declaraţii la Fisc în această lună

În această lună, contribuabilii buzoieni au obligaţia de a depune la Fisc 15 declaraţii financiare. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău, până pe data de 7 august trebuie depus formularul 092 privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în ­sco­puri de TVA.

Buzăul, fruntaş la numărul de absolvenţi dornici de şomaj

Aproape 1.000 de tineri s-au înscris pentru a primi pomana de 250 de lei lunar

Judeţul Buzău se regăseşte printre primele opt din ţară cu cei mai mulţi tineri aspiranţi la şomaj în acest an. La finalul săptămânii trecute, a fost încheiată perioada de 60 de zile în care aceştia şi-au putut depune dosarul la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj.

GDF Suez dezvoltă, printr-o firmă buzoiană, un parc eolian în valoare de 90 milioane euro la Galaţi

GDF Suez Energy a majorat cu 150 de milioane de lei capitalul social al dezvoltatorului de parcuri eoliene Alizeu Eolian din Buzău. Compania de gaz a achiziţionat societatea de proiect anul trecut şi a crescut capitalul social al acesteia la 154 de milioane de lei, în scopul dezvoltării unui parc eolian cu o capacitate de 50 MW în comuna Băleni, judeţul Galaţi. Investiţia în acest parc este estimată la 90 milioane de euro.

Garda de Mediu Buzău, cu ochii pe agenţii economici pentru respectarea regimului deşeurilor

Operatorii economici buzoieni generatori de deşeuri au fost vizaţi, şi în prima jumătate a anului 2013 de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Buzău, urmărind ­respectarea prevederilor legii privind regimul deşeurilor. În acest sens, în intervalul ianuarie – iulie 2013, echipele de comisari ai Comisariatului Judeţean au efectuat 570 de controale neplanificate, dintre care 68 fiind cu caracter preventiv, pe tema verificării modului de res­pectare a prevederilor Legii 211/2011.

Sistemul de taxare a proprietăţilor se modifică din 2014

Guvernul intenţionează să modifice sistemul de taxare a proprietăţilor şi să taxeze suplimentar veniturile obţinute din chirii. Potrivit unei noi scrisori de intenţie aferente viitorului acord cu FMI, de la 1 ianuarie 2014 vor fi introduse taxe noi, însă şi o serie de facilităţi pentru persoanele cu venituri mici.

Agricover IFN împrumută fermierii pentru achiziţia terenurilor arabile neintabulate

Agricover Credit IFN, membră a Grupului Agricover, a lansat un produs nou – Creditul Pre-intabulare pentru achiziţia de terenuri arabile. Acest produs financiar oferă fermierilor soluţii specializate, faci­litând achiziţia unui teren arabil chiar dacă acesta nu este încă intabulat, fermierul având la dispoziţie multiple soluţii de garantare.

Pensionarii ar putea rămâne fără reducerile de 50% la transport

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) ia în calcul anularea transpor­tului gratuit şi a tarifelor ­reduse pentru pensionari şi categoriile sociale defavorizate. Cauza acestei măsuri o reprezintă datoriile restante din iulie 2012 ale Ministerului Transportatorilor către opera­torii de transport.

Anunţul reducerii TVA la pâine a majorat cu peste 8% acţiunile Boromir Prod Buzău

În urma anunţului oficial de reducere a taxei pe valoare adăugată la pâine, acţiunile producătorului de morărit şi panificaţie Boromir Prod SA Buzău au crescut cu peste 8 la sută pe Bursa de Valori Bucureşti. În acest sens, titlurile Boromir Prod s-au tranzacţionat în ultimele două zile la un preţ de 0,1168 lei pe acţiune, în creştere cu 8,45 la sută faţă de cotaţia de referinţă.

Se schimbă condiţiile pentru firmele care angajează absolvenţi

Societăţile comerciale care angajează absolvenţi vor obţine mai puţini bani pentru aceştia de la stat, potrivit unor noi modificări de lege făcute de Executiv. Astfel, companiile care angajează astfel de persoane nu vor mai fi scutite de plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Peste 36.000 de buzoieni din rural şi-au asigurat casele împotriva dezastrelor naturale în prima jumătate a anului

Aproximativ 6.000 de buzoieni din mediul rural şi-au asigurat casele împotriva ­de­zastrelor naturale în luna iunie, judeţul nostru fiind al treilea din ţară unde au fost încheiate cele mai multe astfel de poliţe. În acest sens, luna trecută, în judeţul Buzău au fost înregistrate 8.412 asigurări împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, şi anume 5.993 în mediul rural şi 2.419 în mediul urban.