Fabryo deschide un nou magazin

            Producătorul de lacuri și vopsele Fabryo Corporation, deținut de fondul suedez Oresa Ventures, prezent în județul Buzău prin intermediul magazinului „Renovis”, inaugurează un nou magazin în Capitală, al 12-lea la nivel național, ca urmare a unei investiții de aproximativ 25.000 de euro.

Gerom SA, pierderi de peste 2,5 milioane de lei în ultimii doi ani

     În anul 2011, SC Gerom SA Buzău a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 34,4 milioane de lei, în creștere cu 37,29 la sută față de rezultatul înregistrat în anul precedent, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori București. Din valoarea totală a acesteia, 34,2 milioane de lei reprezintă producția vândută, iar 152.185 de lei reprezintă venituri din vânzarea mărfurilor. Cu toate acestea, Gerom a înregistrat, la sfârșitul exercițiului financiar 2011, o pierdere netă în valoare de 2.485.408 lei, mai mică însă față de cea de 2.769.373 de lei înregistrată în 2010.

Peste 1.100 de persoane angajate la Buzău în trimestrul I din 2012 prin Programul de Ocupare a Forței de Muncă

      În primul trimestru al acestui an, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a realizat încadrarea unui număr de 75.841 de persoane, ceea ce reprezintă 22,84 la sută față de cât    s-a programat pentru anul 2012, ca urmare a implementării Programului de Ocupare a Forței de Muncă pentru acest an.

Grupul Mechel, ceremonii comemorative de 9 mai

Întreprinderile Mechel din țara noastră au participat la ceremonii comemorative prilejuite de aniversarea zilei de 9 mai. Întreprinderile care fac parte din grupul rus au participat la ceremoniile prilejuite de depunerea coroanelor de flori la morminte ale ostașilor ruși și români, căzuți la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial.

Trei societăți în faliment

Potrivit Buletinului Public al Insolvențelor 6599 – 6678/ 10 mai 2012, pentru șase societăți comerciale buzoiene a fost deschisă procedura de insolvență, pentru alte trei a fost deschisă procedura de  faliment, în timp ce pentru alte două a fost închisă procedura de radiere.

Lidl Discount, salarii ale angajaţilor de peste 2.000 de lei

     Compania germană Lidl a intrat pe piaţa locală prin preluarea magazinelor Plus Discount. Aceasta s-a dezvoltat rapid, mai ales că baza sa a fost formată din lanţul de supermarketuri Plus. În prezent, aceasta deţine peste 3.300 de angajaţi la nivelul întregii ţări, cu aproape 1.300 mai mulţi decât la începutul anului 2011, potrivit zf.ro.

Penalităţi reduse cu 50 la sută pentru obligaţiile fiscale restante

        Obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se reduc cu 50 la sută dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la data de 30 iunie 2012, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale a finanţelor Publice Buzău.

Peste 14.000 de poliţe de asigurare încheiate în judeţul Buzău

      Judeţul Buzău face parte dintre zonele cele mai expuse la riscul de inundaţii, fapt pentru care poliţele de asigurare reprezintă o protecţie necesară pentru mulţi dintre cetăţeni. Astfel, pe lista celor mai expuse zone se regăsesc, alături de Buzău, Vrancea, Suceava, Botoşani, Galaţi, Brăila, Vaslui, Satu Mare, Maramureş, Harghita, Covasna, Timiş, Arad sau Bihor. Cele mai multe dintre poliţele de asigurare au fost încheiate de cetăţenii din Timiş (21.445), judeţ urmat de Bihor (15.807) şi Buzău (14.446).

Mai puţine firme în insolvenţă

     Potrivit Buletinului Public al Insolvenţelor 6516 – 6598/9 mai 2012, pentru cinci societăţi comerciale buzoiene a fost deschisă procedura de insolvenţă, în timp ce pentru alte trei firme a fost deschisă procedura de faliment.

Proiecte pentru eco-inovare

     Comisia Europeană a lansat un apel de propuneri, în valoare totală de 34,8 milioane de euro, destinate proiectelor pentru eco-inovare. Astfel, întreprinderile şi antreprenorii pot depune cereri de finanţare cu scopul de a favoriza aducerea pe piaţă a unor proiecte de mediu inovatoare. Apelul de propuneri este deschis pentru produsele, tehnicile, serviciile şi procesele eco-inovatoare care au scopul de a preveni sau de a reduce impactul asupra mediului sau care contribuie la utilizarea optimă a resurselor.

Pensionarii vor recupera CASS

     Perceperea cotei de asigurări de sănătate pentru întreaga sumă, în cazul persoanelor care încasează pensii lunare mai mari de 740 de lei va fi sistată, precum şi restituirea eşalonată a sumelor încasate în mod greşit.

Profitul operaţional al Romtelecom, în creştere cu 82 la sută în primul trimestru

     Romtelecom, cel mai mare operator local de telefonie fixă şi al doilea de televiziune şi internet, a înregistrat în primul trimestru din acest an afaceri de 160,1 milioane de euro, în scădere cu 3,7 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011. Compania a avut un profit operaţional de 40,4 milioane de euro, în creştere cu 82 la sută faţă de primele trei luni ale anului precedent.

Bilanţ pe plus în 2011 pentru SC Beta SA

       *Societatea a înregistrat un profit de 2,6 milioane de lei, în creştere cu 0,4 milioane de lei comparativ cu 2010

        SC Beta SA Buzău a înregistrat în anul 2011 o creştere a cifrei de afaceri, ajungând la 33,41 de milioane de lei, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti. În ceea ce priveşte nivelul profitului brut faţă de cifra de afaceri realizată, acesta a crescut de la 33 la sută în anul 2009 la 35 la sută în anul 2010.

FMI solicită privatizarea Electrica

     Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene au propus în noua scrisoare de intenţie privatizarea majoritară a filialelor de distribuţie a energiei aflate în proprietatea statului român la Electrica, potrivit manager.ro. Astfel, se intenţionează privatizarea majoră a Electrica de la începutul anului 2013.

Şapte noi firme buzoiene în insolvenţă

     Potrivit Buletinului Public al Insolvenţelor 6431 – 6515/ 8 mai 2012, pentru trei societăţi comerciale buzoiene a fost deschisă procedura de insolvenţă, pentru alte şapte firme a fost deschisă procedura de faliment, în timp ce pentru o singură societate a fost închisă procedura de radiere.

Credite pentru domeniul locativ cu avans zero la BCR

     BCR Banca pentru Locuinţe modifică oferta de credite în lei pentru domeniul locativ. Astfel, instituţia acordă credite anticipate cu avans zero şi o dobândă fixă de 8 la sută pe an, care la repartizarea contractului se transformă în credite locative cu dobândă fixă de 5 sau 6 la sută anual, pe toată perioada creditului.

Prima Casă şi în lei

     Programul Prima Casă ar putea să fie disponibil şi în lei. A patra fază  a programului susţinut de guvern, va dura cel puţin până în toamnă, însă băncile au început deja să discute cu autorităţile despre o variantă în moneda naţională.

Administraţia Publică, reorganizată

            Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă cu privire la stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, operând o serie de modificări la nivelul anumitor structuri.

Avicola SA, profit de peste 1,8 milioane de lei în 2011

       *Cifra de afaceri a societăţii buzoiene a scăzut însă cu 14 procente faţă de anul precedent

       *În luna mai a anului trecut, compania a închis Abatorul de păsări, care nu mai respecta normele economice şi tehnologice

       În anul 2011, SC Avicola SA Buzău a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de aproximativ 94,4 milioane de lei faţă de 107,6 milioane de lei în 2010, fiind înregistrată o scădere de 14 la sută, potrivit unui raport al companiei, publicat pe Bursa de Valori Bucureşti.