Mai puţine firme în insolvenţă

     Potrivit Buletinului Public al Insolvenţelor 6516 – 6598/9 mai 2012, pentru cinci societăţi comerciale buzoiene a fost deschisă procedura de insolvenţă, în timp ce pentru alte trei firme a fost deschisă procedura de faliment.

Astfel, procedura de insolvenţă a fost deschisă pentru SC Viser Rotil Serv SRL (restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie), SC Cruceru ST Marin din localitatea Puieşti (activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre), SC Luci Din Com SRL, SC Ambient Expert SRL (fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii) şi SC Pati Pan Vladimir SRL (fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie). În ceea ce priveşte procedura de faliment, aceasta a fost deschisă pentru SC Igo Serv SA din localitatea Berca (colectarea deşeurilor nepericuloase), SC Diana Autotrans SRL (comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule) şi SC Forex Prodsilva SRL din Nehoiu (tăierea şi rindeluirea lemnului).