Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Valeriu Bistriceanu
Zilele acestea se împlinesc 40 de zile de când medicul și omul de cultură Valeriu Bistriceanu a părăsit această lume, trecând în eternitate.
Zilele acestea se împlinesc 40 de zile de când medicul și omul de cultură Valeriu Bistriceanu a părăsit această lume, trecând în eternitate.
Unul dintre cei mai apreciați și activi chitariști români, cu trei turnee naționale la activ, muzician polivalent cu un repertoriu ce pornește de la muzica veche (interpretată la lăută) și ajunge la muzica contemporană
Unul dintre cei mai apreciați pictori contemporani, Ștefan Pelmuș, a fost prezent săptămâna trecută la Buzău cu ocazia vernisajului unei expoziții dedicate regretatului critic de artă Corneliu Antim
Timp de două zile, stațiunea Sărata Monteoru a găzduit, sâmbătă și duminică, prima ediție a Festivalului BuzăuFest, organizat de Consiliul Județean. Pe parcursul evenimentului, toate locurile de cazare au fost ocupate
BuzăuFest, primul festival dedicat întregului județ, a debutat vineri, 2 iunie, cu o paradă cu torțe desfășurată pe străzile municipiului de membrii
Compania Teatrală „Civic Art“ București a prezentat, sâmbătă, 27 mai, în amfiteatrul Colegiului Național „Mihai Eminescu“ din Buzău, un spectacol dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului
I-ați văzut pe scena de la „Românii au talent“, unde anul acesta au reușit să ajungă până în semifinale, fascinând toți membrii juriului și spectatorii cu o artă mai puțin obișnuită.
Cadou inedit pentru cei mici cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, oferit de reprezentanții Muzeului Județean.
Reprezentanții Liceului de Arte „Margareta Sterian“ duc mai departe tradiția spectacolelor dedicate preșcolarilor din Buzău
Unul dintre cei mai apreciați pictori români contemporani vine joi, 1 iunie, la Buzău, cu ocazia vernisajului expoziției ce va fi găzduită la Galeriile de Artă
Doctorul Dumitru N. Vernescu s-a născut la data de 29 mai 1866 în satul Cojanu din comuna Gura Aninoasei, județul Buzău.
Peste 2.000 de oameni au fost, sâmbătă, în Piața Dacia, la prima ediție a Festivalului „Benone Sinulescu”, eveniment ce a reunit pe aceeași scenă nume mari ale muzicii folclorice și nu numai
După șapte zile cu spectacole jucate cu sala plină, sâmbătă, 27 mai, s-a tras cortina primei ediții a Festivalului „Buzău iubește Teatrul”
Cunoscutul om de cultură buzoian Alex. Oproescu s-a stins din viață vineri, 26 mai, la vârsta de 77 de ani, în Spitalul Județean,
Cunoscutul om de cultură buzoian Alex. Oproescu a încetat astăzi din viață. Considerat unul dintre cei mai mari oameni de bibliotecă pe care i-a cunoscut România contemporană, Oproescu împlinise pe 8 mai 77 de ani.
Reprezentanții Festivalului de Teatru de la Buzău au poposit, miercuri, la Liceul pentru Deficienți de Vedere, unde anul acesta au derulat un proiect-pilot care îi implică pe copiii cu deficiențe de vedere în actul artistic
Reprezentanții Asociației „Atelierul de Bine“ continuă seria campaniilor umanitare destinate copiilor din Glodeanu Siliștea și pregătesc o serie de evenimente cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Destinul nu ne hărăzește, întotdeauna, viitorul în conformitate cu aspirațiile noastre, mai mult sau mai puțin îndreptățite, funcție de condițiile socio-umane și profesionale unde existăm
Unul dintre cele mai așteptate spectacole din cadrul festivalului de teatru de la Buzău va avea loc mâine seară, 26 mai, de la ora 19,00, pe scena Teatrului „G. Ciprian“
Ieri, 24 martie, și-a deschis porțile, la Romexpo, cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2017. Timp de cinci zile, participanții vor avea parte de peste 350 de evenimente