Marcela Chiriță
Valeriu Nicolescu

  Cunoscutul om de cultură buzoian Alex. Oproescu s-a stins din viață vineri, 26 mai, la vârsta de 77 de ani, în Spitalul Județean, unde fusese internat în urmă cu câteva zile. Sicriul cu trupul său va fi depus astăzi, 29 mai, la Biblioteca Județeană, instituție pe care a condus-o timp de 33 de ani. Pe seară, sicriul va fi depus la capela Cimitirului Dumbrava, unde va fi înmormântat marți, 30 mai, de la ora 12,00.

*

   Aceste rânduri și aceste gânduri ar fi trebuit să apară peste trei ani, când destinatarul ar fi devenit octogenar. Nu mă gândeam că se va întâmpla altfel, mai ales că, pe linie maternă, familia sa număra mulți longevivi, începând cu străbunicul Alecu Șuga, care a trăit peste un secol, iar mamei sale, Alexandrina, îi mai trebuia doar un lustru ca să atingă centenarul. Cu el însă timpul n-a mai avut răbdare… Cu doar câteva săptămâni în urmă, îi duceam acasă ziarul în care prietenii de la „Opinia” îl felicitau la aniversare, iar acum același ziar de suflet îi găzduiește necrologul. Din păcate, acest ziar nu va mai ajunge la destinatar.

   Personalitate și personaj, despre Alexandru Oproescu au scris atât ziarele locale cât și cele centrale, s-a scris în publicațiile de specialitate și de cultură încă de acum aproape șase decenii, s-a scris în cărți și s-au scris cărți. Pentru că de numele său sunt legate cele mai multe realizări ale bibliotecilor publice buzoiene.

   La doar 20 de ani, proaspăt absolvent al școlii postliceale de biblioteconomie, era responsabil al bibliotecii raionului Râmnicu Sărat pe care, în doar doi ani de activitate, a reușit s-o situeze pe primul loc în țară la categoria „biblioteci raionale”. Nu i-au fost indiferente nici bibliotecile comunale din raion. S-a preocupat de dotarea lor cu carte și mobilier, de îndrumarea activității bibliotecarilor, a înființat filiale și puncte de împrumut în satele îndepărtate, a organizat întreceri (era la modă în anii ‘60) între biblioteci. Că munca nu i-a fost zadarnică a demonstrat-o și faptul că, în urma celebrului Decret 703 care, printre alte „binefaceri”, desființa postul de bibliotecar cu normă întreagă la bibliotecile comunale, bibliotecarii din zona Râmnicului au preferat să rămână cu indemnizația de 200-300 de lei, dar n-au renunțat la munca lor. Iar la biblioteca din Râmnicu Sărat n-a fost niciodată oaspete, ci unul de-al casei.

   Datorită rezultatelor de la Râmnic, în anul 1968 a fost promovat inspector cu probleme de biblioteci (cum altfel?) la Comitetul Județean pentru Cultură și Artă al noului județ Buzău. Doar vreo doi ani, dar suficient ca să poată edita, multiplicat cu mijloacele de atunci, „Buletinul bibliotecilor”, un îndrumar necesar bibliotecarilor din județ și un mijloc eficient prin care să-și împărtășească din experiența lor.

   În anul 1970, devine vacant postul de director al Bibliotecii Municipale (cu această titulatură din 1968 până în 1973), iar cel promovat este Alexandru Oproescu. Va rămâne la conducerea acestei instituții, devenită județeană, apoi având și un patron spiritual, pe scriitorul V. Voiculescu, vreme de 33 de ani. Ani rodnici pentru instituție, frumoși și romantici pentru noi, care abia absolviserăm cursurile școlii postliceale de biblioteconomie din București, dar și pentru Domnul Director. Printre primele realizări, în anul 1973 obține întreg spațiul din frumoasa clădire de pe Strada Unirii numărul 170, demolată în mai 1984, și începe amenajarea conform standardelor biblioteconomice și specificului localității. Se amenajează sala de lectură cu depozite bine utilate și fond propriu de publicații, creează secția muzicală, așa cum făcuse și la Râmnic, comandă mobilier pentru secții și cataloagele tradiționale, este preocupat de îmbogățirea fondului de publicații. Pe lângă producția editorială curentă, vizitează anticariatele bucureștene pentru a achiziționa cele mai valoroase lucrări de referință necesare sălii de lectură, dar și cărți vechi și rare, chiar manuscrise ale autorilor buzoieni și nu numai. Un loc aparte îl ocupă tipăriturile de Buzău și ale buzoienilor, iar primele manuscrise provin de la familia lui V. Voiculescu.

   În anul 1984, după un scurt popas în clădirea din Bulevardul Bălcescu, unde acum aproape un veac a locuit Constanța Marino-Moscu, iar azi este Palatul Copiilor, Biblioteca a primit spațiul generos al impunătoarei clădiri din Strada Unirii numărul 140, acum centenară, construită după planurile arhitectului Gr. Cerkez. Și aici a amenajat o bibliotecă după criterii moderne, cu mobilier și alte dotări specifice unei biblioteci funcționale. După anul 1990, când informatizarea se impunea ca și în alte domenii, n-a neglijat nici acest aspect. În anul 2000, când cititorii „luau cu asalt Biblioteca”, a obținut localul dezafectat al Școlii numărul 9 din Cartierul Poștă și astfel au apărut Corpul B și Filiala Panait Nicolae, într-o zonă cu adevărat defavorizată. A fost un cadou neașteptat pentru pentru locuitorii acestui cartier, dar mai ales pentru copii care puteau să împrumute cărți, să citească în sala de lectură, să acceseze Internetul.

   În paralel cu activitatea administrativă, s-a preocupat ca serviciile pe care le poate oferi această instituție să fie cunoscute, la fel și fondul de publicații să se dezvăluie sub cele mai diverse forme: expoziții, pliante, bibliografii pe teme de actualitate, întâlniri cu scriitori și oameni de știință din diverse domenii, nume de referință în cultura română. Cred că peste o mie, dintre care unii ne-au fost oaspeți în mai multe rânduri, cu prilejul celor peste cinci sute de saloane literare, ori lansări de carte ce se organizau în școli, cluburi muncitorești, întreprinderi, în satele și comunele județului, în puținele orașe. Despre toate acestea a consemnat presa la momentul respectiv, s-a scris în cărțile ce i-au fost dedicate, dar a le-a prezentat și el, cu acribia și spiritul de observație cunoscute, în volumul „Salonul literar: o revistă vorbită”, ce apărea în anul 1993, la centenarul bibliotecii publice a orașului.

   Cu deosebită atenție au fost primiți scriitorii originari din județiul Buzău cărora le-a lansat cărțile, le-a organizat saloane literare în localitățile natale, în alte localități, dar și în orașul reședință de județ. Pentru V. Voiculescu a avut un adevărat cult și lui i-a dedicat, în anul 1970, primul salon literar, iar în anul 1974 a întocmit un prim volum de „Articole, comunicări, documente,” ce reunește contribuțiile unor cercetători local, dar și din alte zone ale țării, despre viața și activitatea celui născut la Pârscov. Au urmat încă trei volume, dintr-o serie de cinci câte preconizase inițial. În septembrie 1991 a reușit să obțină aprobarea ca Biblioteca județeană să-i poarte numele acestui scriitor martir, după ce în 1987, cenaclul inițiat pe lângă Bibliotecă primise același nume. Prin intermediul acestui cenaclu a reușit să-i reunească pe cât mai mulți dintre creatorii de literatură trăitori în municipiu și județ. Cenaclul a fost doar un prilej de întâlnire și discuții, căci autorii locali au găsit întotdeauna ușa Bibliotecii deschisă, dar mai ales pe cea a directorului său. Nu cred să fie vreunul căruia să nu-i fi acordat sprijin sau un sfat atunci când a avut nevoie. Pentru ei, atunci când Biblioteca a devenit instituție editoare, a inițiat colecția „Autograf“, prin care multora dintre ei le-a deschis calea către USR, unde el era membru din anul 1995. Au urmat colecțiile „Scriitori buzoieni” cu seriile „De azi” și „Restituiri”, iar pensionar fiind, din propriii bani, a inițiat colecția „Contribuții la bibliografia Nehoiului”, în care a apărut o parte din publicistica preotului Dumitru Nicolaescu pe care l-a admirat și iubit. A rămas în stadiu de tehnoredactare primul volum al unei lucrări despre personalități nehoiene. Nădă­jduia să-l tipărească după ce se va externa din spital. O lucrare de referință, printre puținele la vremea apariției sale, este volumul „Scriitori buzoieni: fișier istorico-literar”, apărută în 1980 și reeditată în anul 2010, anastatic. O întreprindere temerară care a necesitat ani mulți de muncă în Biblioteca Academiei și mii de fișe scrise cu inconfundabila sa grafie, este „Presa buzoiană și râmniceană”, din care a publicat trei volume, dat fiind marele număr de periodice apărute în cei aproape 180 de ani câți au trecut de la „Vestitorul bisericesc” până azi. După pensionare, deși retras din viața publică în modestul său apartament din Micro XIV, n-a abandonat cercetarea și valorificarea moștenirii culturale a județului, de-ar fi să amintim aici doar lucrarea despre „Ion Aristotel: bibliotecar și publicist”, ori „Epistolarul”, cuprinzând 250 de scrisori primite de la mari personalități ale vieții noastre culturale și spirituale: episcopi, scriitori, publiciști, bibliologi.

  În anul 1993 a pus bazele bibliotecii de carte românească „Basarabia” din orașul Soroca, pe care a și înzestrat-o prin consistente donații, așa cum a donat și Bibliotecii Județene valoroasa sa colecție de cărți cu autografe, scrisori și manuscrise. Împortante donații a făcut și Bibliotecii din Râmnicu Sărat și bibliotecilor din celelalte orașe ale județului, iar prin grja sa, revista „Biblioteca” ajunge în toate localitățile județului și în Basarabia.

   Activitatea profesională i-a fost apreciată și răsplătită cu numeroase premii și distincții de-a lungul celor peste patruzeci de ani în slujba cărții și bibliotecii, dar mai ales în slujba celor care au avut nevoie de carte și bibliotecă. Ca o încununarea tot ceea ce a făcut în plan cultural pentru municipiu și județ, în anul 2005, municipalitatea buzoiană l-a declarat Cetățean de Onoare, alături de alte personalități ale orașului și județului.

   Rememorând cei treizeci de ani petrecuți alături de Domnul Director, constat că am spus foarte puțin din tot ce-aș fi vrut, ar fi trebuit și ar fi meritat să să spun. Chiar dacă nu mă poate auzi, știu că s-ar bucura că n-a fost uitat, așa cum s-a bucurat în fiecare an când i-am dus mesajele trimise de prieteni prin intermediul paginii mele Facebook și felicitările transmise de ziarul nostru de suflet, „Opinia” care a reușit să-i însenineze ultima sa aniversare.

   Aș încheia parafrazându-l pe marele prieten al buzoienilor, Marin Sorescu, spunând că Oproescu n-a murit, s-a dus doar să se odihnească puțin, dar în același timp mă rog, arghezian zicând ,,Doamne, fă-i o Bibliotecă în Împărăția Ta“!

•  

BIOGRAFIE COMPLETĂ

   Oproescu Alexandru (8 mai 1940-26 mai 2017) reputat om de carte, de spiţă aromână s-a născut la Nehoiu. După absolvirea cursurilor primare în loca­lita­tea natală, urmează liceul din Pătârlagele (promoţia 1957) şi Şcoala post­liceală de Biblioteconomie din Bucureşti (1958-1960); licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi (1972). Este bibli­otecar şef şi di­rector al Bibliotecii raionale Râmnicu Sărat (1960-1968); inspector de speci­alitate în cadrul Comitetului judeţean Bu­zău de Cultură şi Artă (1968-1970); director al Bibliotecii Jude­ţene  “V. Voiculescu”  Buzău (1970-mai 2003).

   După truda sa şi a harnicilor colaboratori, acest lăcaş de cultură – bibli­oteca – a devenit centrul spiritual al Buzăului, prin organizarea pe plan naţional a Salonului literar (1970-1994), despre care Alex. Oproescu  a scris o carte, a al­tor nenumărate activităţi. A iniţiat şi animat Cenaclul judeţean „V. Voiculescu” (1987-1989, 1992-1994), a pus bazele Editurii Bibliotecii judeţene şi mişcării locale de bibliografie (din 1991). Membru fondator al Cenaclurilor “Al. Odo­bescu” Nehoiu (1969) şi “V. Voiculescu” Buzău (1987). Din 1995 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

   Este un recunoscut organizator de întâlniri şi saloane lite­rare, aducând în lumea şi localităţile Buzăului scriitori de marcă ai ultimelor decenii: Nichita Stănescu, D.R. Popescu, Al. Piru, Laurenţiu Ulici, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ana Blandiana, Radu Câr­neci, Eugen Simion, Ion Băieşu, Gheorghe Istrate, Marin Sorescu, Mircea Dinescu, Ion Gheor­ghe, Fănuş Neagu, Gh. Bulgăr ş.a. Întâlnirile acestea, de la prima organizată în noiembrie 1970, până la cea de a 250-a, din aprilie 1993, au fost strânse, consemnate şi adnotate cu texte şi în­soţite de imagini, în cartea sa Salonul literar – o revistă vorbită. Creează, astfel, prin aceste întâlniri, o punte între lumea literară a Capitalei şi cea a provinciei. Organizează expoziţii de cărţi cu autografe sau cu manuscrise ale scriitorilor.

Tipăreşte peste 50 de titluri de cărţi: poezie, proză, eseu, critică şi istorie literară, din sfera bibliografiei locale. Este, pentru activitate editorială, încununat cu Marele Premiu al bibliotecarilor din România (1998). Îşi aduce o contribuţie deosebită la cunoaşterea vieţii şi operei lui V. Voiculescu, atât prin publicarea a patru volume de Articole, comunicări, documente V. Voiculescu, la care se adau­gă V. Voiculescu. Contribuţii buzoiene, cât şi prin participarea la orga­ni­zarea, după 1990, a Casei memoriale de la Pârscov.

   În 1980 i-a apărut volumul Scriitori buzoieni – Fişier istoric-literar, însu­mând 92 de fişe biobibliografice ale poeţilor, proza­torilor, dramaturgilor, istori­cilor şi criticilor literari, istoriografilor, editorilor şi traducătorilor care s-au năs­cut ori au activat în acest perimetru al spiritualităţii româneşti (reeditat în 20109 anastatic). A lucrat după 1980 la un dicţionar al Presei buzoiene şi râmnicene, din care a scos trei vo­lume, o operă bibliografică singulară între judeţele din ţară excepţional lu­crată, cum afirma jurnalistul şi prietenul său, Corneliu Ştefan.

   Laurenţiu Ulici nota că Alex. Oproescu a făcut dintr-o bibliotecă nu o sală de cărţi, ci o adevărată agora în care actul lecturii să fie dublat de un act al comunicării între cititori şi creatorii de literatură, iar Alex. Ştefănescu scria despre el că se ocupă de transformarea unui depozit de cărţi într-un act de cultură şi a unei funcţii într-o misiune de cultură; Passionaria Stoicescu confir­mă: Asiduitate, consecvenţă faţă de propriile planuri şi gânduri. Pofta nebună de a despica firul în patru, de a desăvârşi arta chiţibuşului. Casa lui, mireasa lui, copiii lui – Biblioteca. Două premii I la Festivalul Naţional “Cântarea României”, medalia “Meritul cultural”, clasa I (1983).

   După 2000, a publicat: Ion Aris­totel, bibliotecar şi pu­blicist. 1859-1919 (2007), Despre V. Voiculescu în scrisori (2008), Presa  buzoiană şi râmniceană: dicţio­nar biblio­grafic, vol. 3, O-Z, partea I, 1839-1940 (2009), Din Buzăul literar: de prin ziare şi reviste (2009), Scri­i­tori buzoieni: fişier istorico-literar, ediţia a 2-a, anasta­tică (2010), 250 de scrisori (2011), Dicţionarul presei buzoiene şi râmnicene. 1839-1949 (2011), V. Voiculescu: mărturii şi documente (2012), Nimic despre Hamlet. Note dintr-o vizită culturală în Danemarca, ediţia a 2-a anas­tatică (2012), Literatura în publicaţii buzoiene şi râmni­cene, 1839-2000: dicţionar bibliografic (2013), iar în cadrul colecţiei pe care a iniţiat-o – Contribuţii la bibliografia Nehoiului, în 2015 a editat volumul comemorativ: Preot Dumitru Nicolaescu, publicist. A lăsat în stadiu de tehnoredactare o carte de suflet despre personalităţile din localitatea natală, Nehoiu.

   Despre Alex. Oproescu s-au scris două cărţi de re­ferinţă:  Un nume sino­nim cu biblioteca, Alex. Oproescu. Bibli­ografie de Alexandru Deşliu şi Mioara Neagu (2005), Biblio­filie la Buzău. Cărţi cu dedicaţii lui Alex. Oproescu. (2010)   Buzăul înainte de toate. Despre Alex Oproescu şi cărţile sale. O antologie de referinţe publicistice alcă­tuită de Nistor Tănăsescu (2014)

  Indiscutabil, Alexandru Oproescu reprezintă o importantă figură în rândul persona­lităţilor de marcă ale judeţului Buzău şi unul dintre cei mai fervenţi ani­ma­tori ai vieţii culturale locale şi naţionale. După peste 30 de ani de activitate la conducerea Bibliotecii Judeţene “V. Voiculescu”, aceasta este cotată între pri­mele 10 din ţară, cu peste 18.000 de cititori pe an şi peste 400.000 de cărţi citite. Meritorii sunt şi înfiinţarea unei biblioteci publice pe teritoriul Repu­blicii Mol­dova, la Soroca, a primei Biblioteci de carte religioasă din România şi a unei salbe de filiale active ale Bibliotecii judeţene, atât în municipiu, cât şi în comu­nele judeţului.  A donat Bibliotecii mii de cărţi rare cu autografe, fotogra­fii, scrisori, filme-document din ultimii 30 de ani  şi alte documente de la diverse personalităţi. La pres­tigiul Bibliotecii publice a Buzăului au contribuit, deopo­trivă, iniţiativele şi creaţia sa, dar mai ales implicarea  în organizarea modernă, informatizată a instituţiei. Motive pentru care, în 2005, a primit şi titlul de Cetă­ţean de onoare al Municipiului Buzău.

   A murit un om, dar amintirea personalităţii sale va dăinui în inimile tuturor care l-au cunoscut şi apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace !