Program nou la Caziere

După ce vineri, începând cu ora 12,30, din motive tehnice, nu s-au mai primit cereri și nu au mai fost eliberate certificate de cazier judiciar, de astăzi serviciul va funcționa după un nou program. Astfel, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, programul va fi de luni până joi, orele 08,30–12,00

Numărul delincvenților minori, în creștere anul trecut

Ponderea cea mai mare în faptele penale comise de aceștia este deținută de infracțiunile de furt

Delincvența juvenilă a cunoscut, anul trecut, la Buzău, o ușoară creștere față de cazurile înregistrate anul trecut. Mai exact, în anul 2013 au fost înregistrate 210 infracțiuni săvârșite de minori, față de 144 de infracțiuni în anul anterior. Tot în 2013 au adoptat un comportament delincvent

Abonamentele de tren, și de la automatele de bilete

Abonamentele de tren, săptămânale și lunare, inclusiv cele cu reducere pentru elevi și studenți, pot fi achiziționate și de la automatele de vânzare bilete, care se află și în Gara Buzău, plata realizându-se doar prin card bancar. Acestea pot fi cumpărate în orice zi a lunii, la orice oră, cu anticipație

Tragedie la Mărăcineni din cauza vitezei excesive. Doi tineri au sfârșit după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un zid

Doi tineri, unul de 19 ani iar celălalt de 25, și-au pierdut viața într-un cumplit accident rutier care s-a petrecut duminică, în jurul orei 3,00, în centrul comunei Mărăcineni, în apropierea Postului de Poliție. Cei doi au murit pe loc după ce mașina cu care mergeau, un Fiat Albea, a s-a izbit violent de unzid. Cei doi tineri se numeau Robert Pană (absolvent al LiceuluiTehnologic “Costin Nenițescu”)

Buzoianul dispărut în timpul viscolului, la Odaia Banului este de negăsit

Aproximativ 30 de politiști, jandarmi, și angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cercetează, metru cu metru, împrejurimile localității Odaia Banului, acolo unde un buzoian este dat dispărut de aproape două săptămâni.

Alexandru Lambrea, în vârstă de 44 de ani a dispărut chiar în timpul viscolului, pe data de 25 ianuarie, iar de atunci nimeni nu a reușit să dea

Polițiști recompensați pentru altruismul de care au dat dovadă în lupta cu infernul alb

Fie că sunt de la Rutieră, de la Intervenție Rapidă sau dintre cei care nu poartă zilnic uniforma, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Buzău nu au ezitat să iasă pe teren ori să pună mâna pe lopată atunci când a fost necesar să intre în lupta cu viscolul ori să acorde asistență medicală într-o situație de urgență. Șeful IPJ Buzău,

Urbis Serv Buzău, groapa fără fund a bugetului local

Înainte de ‘89 toți românii furau echitabil unii de la alții.Statul îi fura echitabil pe tovarăși, iar tovarășii furau statul.Apoi s-a furat pe scheme și inginerii financiare de tip piramidal și așa au apărut oamenii de afaceri. Câțiva ani mai târziu s-a furat din marile privatizări, retrocedări și derogări de la plata taxelor

Cât de penale sunt ingineriile financiare ale primarului Lungu de la Nehoiu cu banii statului

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a primarului orașului Nehoiu, Florentin Lungu, pentru conflict de interese, rechizitoriul bazându-se pe două acte materiale.

Rechizitoriul întocmit de procurori arată că Florentin Lungu, în calitate de primar al orașului Nehoiu, a dispus plata prioritară a sumei de 273.735 lei către

Grefierii ,,navetiști“, arși la leafăși trecuți pe linie moartă pe perioada procesului

Cei patru grefieri, trei de la Tribunalul Buzău și unul de la Judecătoria Pogoanele, trimiși în judecată pentru înșelăciune și fals în declarații, au fost suspendați din funcții și nu vor mai încasa niciun ban pe toată durata procesului.

Cei patru inculpați, Mioara Teodorescu (conform informațiilor de pe site-ul Tribunalului Buzău, respectiv Judecătoria Pogoanele) prim grefierul Tribunalului Buzău, Liliana Stănciulescu – grefier șef secție Contencios

Concert Ruby de Valentine’s Day, la Buzău

Concert Ruby de Ziua Îndrăgostiților în Club No Limit. Considerată una dintre cântărețele pe val, Ruby va fi prezentă în cunoscutul club, vinerea viitoare, de la ora 22,00.

Artista și-a ales numele de scenă după un cântec al formației engleze Kaiser Chiefs și a susținut primul ei concert într-un club din Germania, devenind prima interpretă româncă s-a lansat în străinătate. Primul ei disc single, încadrat în

Cezar Preda a demisionat din toate funcțiile din PDL

Deputatul Cezar Preda a demisionat din toate funcţiile pe care le deţine în cadrul Partidului Democrat Liberal, respectiv cea de vicepreşedinte regional şi preşedinte al organizaţiei judeţene, a anunţat acesta, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Buzău, “din respect pentru oraşul său“. El a anunţat, cu acestă ocazie că nu părăseşte formaţiunea politică în care a intrat  în urmă cu 15 ani şi că şi-a oferit serviciile echipei de campanie a candidatului PDL la funcţia de preşedinte al României, Cătălin Predoiu.

Vezi ce inginerii financiare a făcut primarul de la Nehoiu, Florentin Lungu, cu banii statului, în favoarea firmei la care este asociat unic

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a primarului orașului Nehoiu, Florentin Lungupentru conflict de interese, rechizitoriul bazându-se pe două acte materiale.

Rechizitoriul întocmit de procurori arată că Florentin Lungu, în calitate de primar al orașului Nehoiu, a dispus

Grefierii trimiși în judecată pentru înșelăciune și fals în declarații au fost suspendați din funcție

Cei patru grefieri, trei de la Tribunalul Buzău și unul de la Judecătoria Pogoanele, trimiși în judecată pentru înșelăciune și fals în declarații, au fost suspendați din funcții și nu vor mai încasa niciun ban pe toată durata procesului.

Cei patru inculpați, Mioara Teodorescu – (conform informațiilor de pe site-ul Tribunalului Buzău, respectiv Judecătoria Pogoanele) prim grefierul Tribunalului Buzău,

Liliana Stănciulescu – grefier șef secție Contencios Administrativ șI Fiscal în cadrul aceleiași instanțe, Elisabeta Crăciunoiu de la Tribunalul Buzău și Alin Cătălin Frigea de la Judecătoria Pogoanele, în calitate de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, care, pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care își au domiciliul sau reședința și localitatea

Veta, prostituata buzoiană, ,,satisfăcută“ de noul Cod Penal

O buzoiancă, condamnată pentru prostituție, se numără printre primii beneficiari ai Noului Cod Penal. Ea a fost dezincriminată și a scăpat de executarea pedepsei. Cererea ei a fost a patra sesizare de aplicarea a legii penale mai favorabile în care s-a pronunțat sâmbătă Judecătoria Focșani. Veta Șiman primise o condamnare la doi ani de închisoare

S-a tras linie după cele zece zile de urgie albă. Vezi aici cum s-a acționat și câte forțe au fost implicate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a tras linie după cele zece zile de urgie albă. Potrivit sintezei privind gestionarea situațiilor de urgență produse pe raza județului Buzău în intervalul 25 ianuarie 2013 – 3 februarie, în perioada menționată la dispeceratul integrat ISU –SAJ Buzău au fost primite prin sistemul unic de urgență 112, un număr de 2.633 apeluri de urgență, 1.352 de apeluri fiind direcționate personalului ISU, iar 1281 apeluri către dispecerii din cadrul S.A.J. Buzău.

Șoferi grăbiți din prima zi a săptămânii

Șoferi prea grăbiți. Asta au găsit polițiștii rutieri buzoieni și în prima zi a săptămânii. În urma neregulilor constatate de oamenii legii, trei permise au fost reținute și au fost aplicate 238 de sancțiuni contravenționale. 54 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză,

Un eveniment îngopat în codurile de vreme rea și scandaluri politice / Cicerone Ionitoiu, omul care l-a înfundat pe torționarul Vișinescu, a murit

Un eveniment care a trecut, practic, neobservat printre codurile de vreme rea și printre scandalurile politice la ordinea zilei, s-a consumat la sfârșitul lunii ianuarie: Cicerone (Cici) Ionițoiu, fost membru a Partidului Național-Țărănesc, deținut politic și autor al mai multor volume dedicate rezistenței anticomuniste din România, s-a stins din viață, duminică, la Paris, la aproape 90 de ani.

Prim grefierul Tribunalului Buzău, Mioara Teodorescu, alături de alți trei grefieri, trimiși în judecată căși-au decontat naveta în fals

Prejudiciul se ridică la peste 60.000 lei

Patru grefieri, angajați în cadrul Tribunalului Buzău, respectiv Judecătoria Pogoanele, au fost trimiși în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvâr­șirea infracțiunilor de înșelăciune și de fals în declarații. Cei patru inculpați, Mioara Teodorescu – (conform informațiilor de pe site-ul Tribunalului Buzău, respectiv Judecătoria Pogoanele) prim grefierul Tribunalului Buzău,