A încercat să-și convingă iubita să se împace cu el și s-a trezit la Săpoca

Un tânăr în vârstă de 30 de ani din Potoceni a încercat să își convingă iubita să se împace cu el, iar demersurile sale nu doar că s-au dovedit inutile, dar l-au trimis direct la

Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Asta pentru că tânărul a mers la locuința fetei după ce a consumat alcool pentru a prinde curaj.

Luni noapte, în jurul orei 01.00, o patrulă din cadrul Secției 1 poliție rurală Mărăcineni a intervenit pentru efectuarea de verificări cu privire la un scandal produs la locuința unei familii din satul Potoceni. Polițiștii au identificat, la fața locului, proprietarul imobilului, în vârstă de 60 de ani, și un tânăr de 30 de ani, care prezentau urme de violență. Întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice și avea tulburări de comportament, tânărul a fost imobilizat și transportat la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca   

Din primele verificări efectuate de polițiști, a rezultat că tânărul venise la locuința bărbatului în vârstă de 60 de ani pentru a o convinge pe fiica acestuia să se împace cu el, iar incidentul s-a produs în urma unor discuții în contradictoriu. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe” și „violare de domiciliu”, iar polițiștii continuă cercetările.