Consilieri locali, activi la “bâlbe”

            Nicio şedinţă de Consiliu Local fără dispute. Unii aleşi municipali buzoieni au dat impresia, şi la şedinţa de ieri, că ori nu-s prea atenţi pe la comisii, atunci când li se supun atenţiei şi aprobării proiectele de hotărâre ori că aşteaptă şedinţa de plen doar ca să arate cât sunt de “activi”.

Prestcom Serv pune gaj 9 hectare pentru un împrumut de 5 miliarde lei

            *Cu banii luaţi de la bancă se vor finaliza lucrările de modernizare a reţelelor de apă potabilă pe străzile Col. Buzoianu şi Orizont

            Prestcom Serv se îndatorează 5 miliarde lei vechi pentru a putea realiza două lucrări de modernizare a reţelelor de apă potabilă pe străzile Col. Buzoianu şi Orizont. Consilierii municipali şi-au dat ieri acordul pentru contractarea de către societatea comercială aflată în subordinea Consiliului Local Buzău a unui credit de exploatare ori linie de credit în sumă de 500.000 lei sau facilităţi de cont şi credit pe obiect, cu o bancă comercială.

Şeful Direcţiei Agricole, Cosmin Florea, exilat la Satu Mare

       Directorul executiv al DADR Buzău este obligat de ministrul Agriculturii să-şi mute serviciul, pentru următoarele patru luni, la DADR Satu Mare. Vestea l-a bulversat pe şeful Direcţiei Agricole Buzău, Cosmin Florea, care spune că a aflat de ordinul ministrului abia luni. Pe lângă el, şi alţi colegi din ţară au fost înştiinţaţi privind  transferul în alte judeţe, pentru a asigura conducerea instituţiilor respective.

UPU Buzău, conectată de un an şi jumătate cu Spitalul Floreasca şi Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş

            * Prin serviciul de telemedicină, medicii din structura de urgenţă pot primi sprijin şi recomandări medicale din partea medicilor specialişti de la cele două spitale

            De un an şi jumătate, pacienţii în stare gravă care ajung la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă pot fi diagnosticaţi şi trataţi mult mai rapid şi eficient. Asta, în pofida crizei acute de personal cu care se confruntă.

Iar s-au dat bani cu porţia pentru sănătatea buzoiană

            * Cele nici 20 de milioane lei primite de CJAS la rectificarea bugetară nu ajung până la sfârşitul anului nici pentru spitale şi nici pentru medicamente compensate sau gratuite

            Sănătatea buzoiană este obligată de guvernanţi să reziste iar până la sfârşitul anului cu firimiturile direcţionate la rectificarea bugetară. Mult aşteptaţi şi la Buzău, banii daţi pentru sănătate nu ajung nici pentru spitale, nici pentru medicamente, spun reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău.

Prefectura investighează jaful din pădurile judeţului

     La Buzău, pădurile se taie „în draci”, fie că sunt ale statului fie că nu, iar asta  nu se întâmplă de ieri de azi, ci de ani buni. Prefectura a adunat informaţii preţioase  iar acum, împreună cu organe abilitate, vrea să facă ordine în acest sector de activitate greu de atins în ultimii ani, acela de exploatare a masei lemnoase.

“Dacă le spuneam că repartizăm nu ştiu ce sume de bani, sunt sigur că ar fi venit şi alţii”

            *A spus subprefectul Vasile Alecu după şedinţa de instruire  cu primarii şi secretarii pentru organizarea alegerilor parlamentare

     Primari şi secretari de unităţi administrativ teritoriale din judeţ au luat ieri la cunoştinţă actele normative de care trebuie să ţină cont la organizarea alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie, dar şi calendarul acţiunilor din perioada electorală.

Prefectul Gabriel Baltă le-a bătut obrazul primarilor

            * Unii nu au transmis dispoziţiile de reactualizare a componenţei comisiilor locale pentru situaţii de urgenţă, iar alţii au fentat luni o convocare pe linie de mobilizare

            Aleşii locali nu au plecat ieri de la şedinţă fără să fie muştruluiţi, de această dată de prefectul judeţului, Gabriel Baltă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a reproşat acestora că nu s-au conformat dispoziţiilor de a trimite la Prefectură componenţa actualizată a comisiilor locale pentru situaţii de urgenţă după alegerile din iunie şi că ar face bine să transmită dispoziţiile cât mai repede. Reproşurile nu s-au oprit aici.

Campanie gratuită pentru depistarea persoanelor cu risc de osteoporoză

            * Determinările de osteodensitometrie se realizează pe 9 şi 10 octombrie în baza trimiterii de la medicul de familie şi a programării prealabile la Farmacia Sensiblu de pe Bd. N. Titulescu

     O campanie gratuită pentru depistarea persoanelor cu risc de osteoporoză, prin intermediul determinărilor de osteodensitometrie, a fost lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Osteoporozei, în cadrul platformei "Împreună pentru viaţă, sănătate prin cunoaştere" şi în parteneriat cu reţeaua de farmacii Sensiblu.

Cei care preferă un anumit medic vor plăti prin asigurarea facultativă

            Pacienţii vor primi serviciile oferite de furnizorul de asigurări de sănătate, iar dacă vor solicita să fie consultaţi numai de către un anumit medic din România sau din altă ţară, atunci vor plăti prin asigurarea facultativă, a explicat, ieri, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi. “Oamenii vor putea, chiar dacă sunt la societate mutuală sau la furnizor, să meargă la orice unitate medicală. Dar, dacă vreau să mă opereze profesorul X din SUA sau România, plătesc facultativ, de la 1 ianuarie.

Consiliul Judeţean alocă 450.000 lei pentru „cota de avarie” a Spitalului

            Autorităţile judeţului fac eforturi disperate pentru a menţine Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău măcar la cota de avarie. Consiliul Judeţean Buzău va direcţiona, la şedinţa de joi, 450.000 lei de la secţiunea de dezvoltare a bugetului propriu al judeţului la cea de funcţionare a bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului, sumă necesară pentru achitarea unor restanţe către furnizorii de utilităţi.

Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, funcţional doar cu şapte specialişti

            De o săptămână, 15 micuţi cu probleme speciale beneficiază de terapie  specifică în cadrul Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilităţi „Dumbrava  Minunată” . Centrul a început să funcţioneze efectiv la jumătatea acestei luni, după aproape patru luni de la inaugurare. De atunci, specialiştii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, în subordinea căruia funcţionează acesta, au primit circa 140 de cereri, până acum fiind evaluate 80.

Secretarul Judeţului, noul preşedinte al CA al Spitalului Judeţean

            Secretarul general al judeţului, juristul Laurentiu Gavrilă, este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău. Alegerea sa în această funcţie a avut loc săptămâna trecută, în cadrul primei şedinte a CA a spitalului, după constituirea şi aprobarea acesteia în şedinţa Consiliului Judeţean şi după desemnarea de către preşedintele CJ, Cristinel Bîgiu, a noii echipe manageriale formată din dr. Marius Anastasiu – manager, dr. Victor Ioniţă – director medical şi ec. Valeriu Neacşu – director economic.

Concursuri pentru copii, gurmanzi şi băutori de bere, la Pleşcoi

            *Acesta este elementul-surpriză al ediţiei din acest an a Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi desfăşurat la Berca în perioada 6-7 octombrie

            La începutul lui octombrie se va desfăşura la Berca a V-a ediţie a Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean, împreună cu Filiala Buzău a ANTREC, în cadrul proiectului Săptămâna ECO la Buzău. Pentru organizarea Festivalului, care în acest an se va desfăşura în perioada 6-7 octombrie, CJ va aloca la şedinţa ordinară din această lună 30.000 lei.

Se poate şi aşa: locuinţe de serviciu pentru medicii care vor să lucreze la Spitalul Rm. Sărat

            Masă şi casă în municipiul Buzău, cu sprijinul autorităţilor locale, pentru rezidenţii ori medicii specialişti care vin să profeseze la Spitalul Judeţean de Urgenţă, a cam rămas la stadiul de intenţie. Ideea lansată în campania electorală de unul dintre candidaţii la şefia Consiliului Judeţean Buzău a a cam fost uitată imediat ce urnele s-au închis.

BCR Buzău, amendată de Protecţia Consumatorului cu 50.000 de lei

            *După ce a modificat aleatoriu şi fără justificare legală dobânda unui credit

            *Unitatea bancară a contestat sancţiunea, iar acum instanţa este cea care va avea ultimul cuvânt

     Comisarii de la Protecţia Consumatorului spun că în relaţia cu unitatea bancară, vina aparţine de multe ori clienţilor care, deşi nu înţeleg anumiţi termeni uzuali, nu solicită lămuriri din orgoliu, din mândrie ori din teama de a nu fi luaţi în derâdere. De la începutul anului însă, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru  Protecţia Consumatorului au identificat trei situaţii care combat această teorie.

Reprezentanţii Prefecturii iau la puricat primăriile

            *Vizată este activitatea primarilor, dar şi a secretarilor care acum două luni au plecat şifonaţi de la o şedinţă de instruire,   unde li s-a atras atenţia, în mod serios, că nu-şi fac treaba

     Se anunţă vremuri grele pentru responsabilii cu legalitatea din administraţiile publice locale. Secretarii de comune din judeţ care se ştiu cu probleme au motive de îngrijorare. De săptămâna viitoare, reprezentanţii Prefecturii vor lua la puricat activitatea primarilor, dar şi a celor responsabili cu legalitatea din unităţile administrativ teritoriale.

Doar trei medici care au încheiat rezidenţiatul vor să devină specialişti

            Examenul în specialitate organizat de Ministerul Sănătăţii nu rezolvă criza de medici specialişti în judeţul Buzău. Doar trei medici care au finalizat rezidenţiatul au depus la Direcţia de Sănătate Publică Buzău dosarul de înscriere pentru a deveni specialişti. Doi pentru specialitatea medicină de familie şi unul pentru farmacie.