Carambol pe pasarela de pe DN2-E85, spre Hanul lui Țintă, din cauza unui șofer turc prea grăbit

Trei persoane au ajuns, ieri, la spital, dupăce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un carambol pe pasarela de pe DN2-E85, spre Hanul lui Țintă. Accidentul în lanța avut loc ieri la prânz, fiind implicate două autotu­risme și un autocar care se îndreptau spre Buzău.

Din primele verificări, se pare că un autocar care asigura transportul România-Turcia, condus de un bărbat de 65 de ani, din Turcia, a intrat  în coliziune cu un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de un  tânăr de 25 de ani. Acesta, la rândul, lui a intrat în coliziune cu un alt automobil, tot de Bacău, condus de o șoferiță de 22 de ani. În urma coliziunii, cei doi șoferi și o pasageră din mașina băcăuanului de 25 de ani au ajuns la spital. Tot acolo au ajuns , ulterior, și doi pasageri din mașina băcăuanului de 25 de ani

A ars telefonul furat pentru a-și șterge urmele

A furat un telefon, dar apoi i-a dat foc pentru a ascunde furtul. Polițiștii de la Investigații Criminale l-au identificat pe făptașși l-au trimis în arest.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Vintilă-Vodă, principalul bănuit în cazul unei infracțiuni de tâlhărie comisă pe raza municipiului Buzău acum o săptămână. Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău a rezultat că, pe 23 aprilie, în jurul orei 22,00, tânărul i-ar fi smuls telefonul din mână unei buzoience în vârstă de 26 de ani, după care a fugit. ­Va­loarea prejudiciului a fost estimată la 3.000 de lei. Pe 29 aprilie, în baza mandatului emis de Judecătoria Buzău, polițiștii au efectuat o percheziție la un imobil din municipiul Buzău, unde locuiește tânărul.

 

Polițiștii au găsit, în ­go­dinul din cameră, mai multe resturi de sticlăși plastic arse, provenite din arderea telefonului sustras în ziua de 23 aprilie.Restul telefonului, și acesta ars, a fost găsit într-o anexă din curtea locuinței.În baza probatoriului administrat de polițiști, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale față de tânărul în vârstă de 29 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Totodată, polițiștii au luat împotriva bănuitului măsura reținerii pentru 24 de ore.

S-a stins din viață fostul comisar-șef al Gărzii Financiare, Cristi Voicu

Fostul comisar șef al Gărzii Financiare Buzău Cristi Voicu s-a stins din viață duminică după-amiază, pe patul de spital, în urma unei lungi și grele suferințe.  Cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu începând de lui, la locuința sa din strada Toamnei, nr 8. Cristi Voicu va fi înmormântat miercuri.

Cristi Voicu s-a născut la 31 octombrie 1963, în Buzău. Clasele I-IV le-a studiat la Liceul Pedagogic, clasele V-VIII la Şcoala 1 şi liceul la Eminescu. Studiile universitare le-a urmat la Academia de Studii Economice, la Facultatea de Economia Industriei şi Agriculturii.

Urmează câteva zile de distracție! Ce recomandă polițiștii pentru o minivacanță în siguranță

Fie că veţi petrece zile următoare în parcuri sau la pădure, fie că veţi face o scurtă plimbare în aer liber, poliţiştii vă recomandă ca la plecare să vă asiguraţi locuinţa şi să vă protejaţi bunurile şi bagajele, mai ales în zonele foarte aglomerate! Nu stabiliţi relaţii de prietenie cu orice persoană care pare sociabilă! De cele mai multe ori, infractorii „pozează” în persoane binevoitoare, care „vor” să vă ajute. Nu consumaţi alcool în exces şi nu vă implicaţi în dispute sau altercaţii. Păstraţi-vă calmul şi nu proferaţi injurii sau ameninţări! În cazul unui conflict, evitaţi să vă dovediţi „vitejia” şi manifestaţi autocontrol şi prudenţă!

Primăria Săgeata, sat fără câini! Viceprimarul Vasile Dragu declarat şi el incompatibil şi suspectat fals în declaraţii

 

ANI face prăpăd la Săgeata. După ce luni, Agenția Națională de Integritate a anunţat starea de incompatibilitate în cazul primarului Sorin Tănase, astăzi a făcut publică încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, în cazul viceprimarlui comunei Săgeata Vasile Dragu.