În timp ce organele de control ale statului trag semnale de alarmă pe toate fronturile vizavi de neregulile constatate în actele financiare, membrii consiliilor
de administrație ale societăților aflate în subordinea Consiliului Local Buzău își trag indemnizații de sute de lei, chiar cu girul celor care ar trebui să-i tragă la răspundere. De luna viitoare, potrivit ultimelor decizii luate în Consiliul Local Municipal, fiecare dintre membrii C.A. – urilor de la trei societăți problemă ale municipalității, vor încasa între 17 și 20 de milioane de lei vechi în fiecare lună pentru modul în care își vor aduce aportul la eficiența unităților cu pricina. Când este vorba despre Urbis Serv, Trans Bus, Piețe Tâguri și Oboare, majorarea indemnizațiilor ar trebui pusă în mod serios sub semnul întrebării. Cu toate acestea, la indemnizația fixă se vor mai adăuga și prime anuale de până la zece procente din profitul net al societăților. Beneficiile au fost aprobate joi de majoritatea PSD-PNL din Consiliul Local, în ciuda opozitiei consilierului PDL, Ion Barbu. ,,În doi ani reușim să mărim indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație ale acestor societăți în condițiile în care știm ce fac membrii pentru care se cere astăzi majorarea indemnizațiilor. știm destul de bine că toate aceste societăți au probleme. Aș întreba dacă e de bun simț să facem aceste solicitări”, a întrebat consilierul Ion Barbu. Chiar cu voturile împotrivă ale consilierilor PDL și abținerea aleșilor PP-DD, proiectele de hotărâre ce vizau majorarea indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație ale celor trei societăți comerciale ale municipalității au trecut de Consiliul Local, devenind hotărâri valabile și aplicabile de luna viitoare.
Primarul Constantin Boșcodeală spune însă că decizia din Consiliul local s-a luat cu respectarea prevederilor legale. ,,Indemnizațiile sunt stabilite conform ordonanței 51 de la sfârșitul anului 2013, dată de Guvern. Deci este o chestiune care urmează prevederilor unei ordonanțe a Guvernului”, a spus primarul. Când vine vorba despre criteriul performanței, edilul șef admite că indemnizațiile sunt stabilite în funcție de acesta, doar că prin hotărârile de consiliu local, s-au stabilit și sume fixe care să nu fie afectate de existența ori absența profitului societăților. Astfel că, fie că sunt, fie că nu sunt profitabile respectivele firme ale municiplaității, oamenii “partidului” își iau partea leului, de altfel sume frumușele, comparabile cu un salariu cel puțin decent pentru Buzău.
De altfel, nivelul noilor indemnizații a fost făcut cadou oamenilor de încredere ai partidelor aflate la guvernare, chiar de Executiv, la sfârșitul anului trecut, în avanpremiera unor runde electorale importante în 2014. Este vorba despre o ordonanță de urgență, care a trecut fără piedici prin Parlament și le-a permis reprezentanților în consiliile de administrație ale societăților cu capital public să-și mărească indemnizațiile de ședință. Aceeași ordonanță de urgență a Guvernului , nr. 51/2013, grație căreia, membrii C.A. –urilor societăților problemă ale municipalității vor încasa din luna mai indemnizații de până la 3000 de lei dacă, se încaseazăși cotă de participare la profitul net al societății, în cazul Piețe, Târguri și Oboare. Așa că actul normativ pare servit la fix clienților de partid care sunt promovați în C.A.-urile societăților aflate în subordinea Consiliului Local Buzău.