Recunoaştere internaţională vs. celebrităţi de scara blocului, pe lista cetăţenilor de onoare

            Astăzi, pe masa consilierilor locali va ajunge o nouă listă cu numele celor care ar putea deveni cetăţeni de onoare ai Buzăului. O scurtă privire aruncată pe raportul Primăriei te face să realizezi că, la fel ca şi în anii trecuţi, avem de-a face cu două categorii de oamenii: cei în faţa cărora nu poţi decât să te înclini şi cei care visează titluri de glorie şi obţinerea de beneficii de pe urma acestei distincţii.

Bunicii domiciliaţi lângă şcolile bune din Buzău îi salvează pe nepoţi la înscrierea în clasa I

            Reprezentaţii Inspectoratului Şcolar (IŞJ) Buzău au hotărât să elimine o fază a înscrierilor pentru clasa I. Mai exact, părinţii copiilor care vin din alte localităţi şi judeţe nu mai trebuie să treacă pe la sediul IŞJ, ci se pot prezenta direct la şcolile de care sunt interesaţi.

Primăvara şi noile ei genţi trendy (I)

            Genţile sunt accesoriul emblemă al stilului personal, iar varietatea de modele creative propuse de casele de modă în acest sezon confirmă statutul de piesă versatilă. De la texturi metalice la nuanţe neon sau aplicaţii de inspiraţie rock, geanta traversează întreaga ierarhie a luxului eclectic. Iată cu ce vine nou această primăvară!

“L-am condus pe Ceauşescu pe munte cu taraful, până la elicopter”

          La 22 de ani de la căderea Comunismului, întâmplările legate de numele lui Nicolae Ceauşescu devin astăzi mituri, fiind tot mai des alese ca subiect de film. Vizitele „Celui mai iubit fiu al poporului” rămân poate cea mai importantă sursă de inspiraţie pentru scenarişti şi scriitori, care scot la lumină o lume care se derula departe de ochii oamenilor de rând.

Patru produse indispensabile în ritualul de frumuseţe

   A venit primăvara, radiem din nou, trecem la culori îndrăzneţe şi reîncepem ritualurile de înfrumuseţare. Şi ţinem cont că înainte de make-up şi diverse tratamente elaborate, îngrijirea zilnică a pielii rămâne prima etapa în obţinerea unui look desăvârşit.      

Fără ghiozdan şi manuale la clasa pregătitoare

         Până acum, la Buzău s-au înscris 1.650 de copii

          După toate noutăţile descurajatoare legate de clasa pregătitoare, părinţii au, în sfârşit, şi o veste bună. Nu vor fi nevoiţi să mai cheltuiască bani pentru cumpărarea de ghiozdane, şi asta pentru că nu vor exista manuale.

Noi modele de manichiură pentru primăvară (I)

       Sezonul de primavară-vară impune, cu acelaşi dinamism estival cu care ne-au obişnuit creativii designeri şi esteticieni, schimbări în domeniul modei şi al frumuseţii. Tiparele clasice de beauty şi standardele consacrate rămân, bineînţeles, iar inventivitatea creatoare se reflectă în inovaţiile îndrăzneţe propuse în fiecare sector al feminităţii.