Dana Dobre, o nouă piesă lansată pe platourile de televiziune

     Buzoianca a fost invitata Gabrielei Cristea, pentru a-şi face cunoscută piesa ”Leliţă Mărie” şi s-a întreţinut cu Costi Ioniţă

     Buzoianca a fost invitata Gabrielei Cristea, pentru a-şi face cunoscută piesa ”Leliţă Mărie” şi s-a întreţinut cu Costi Ioniţă

          Dana Dobre a început cu dreptul săptămâna, dar şi cu multe peripeţii pentru a ajunge la timp la filmarea emisiunii “Draga mea prietenă”, de pe postul Kanal D. Frumoasa artistă a decis de câteva luni să revină în forţă la prima ei dragoste, drept pentru care cele trei piese la care a lucrat intensiv a vrut să le difuzeze în primă audiţie la televizor, aşa cum îi stă bine unui artist care se respectă. “Şi pe celelalte două melodii, <Hai române, să petrecem!> şi <Cântă inimă>, le-am prezentat în premieră la Etno şi Kanal D şi mi-a mers foarte bine. De aceea am decis ca şi această ultimă melodie să o cânt tot la televizor, dar de data aceasta am ales o altă gazdă, pe Gabriela Cristea. A ieşit bine cred eu, m-am întâlnit şi cu Costi Ioniţă în platou, am discutat şi chiar m-a felicitat pentru decizia de a reapărea pe scenă, şi mi-a admirat şi ţinuta. M-am simţit deosebit acolo, pe platou, şi aş reveni cu oricare altă ocazie, pentru că sunt oameni sufletişti, care te ţin în priză, care te fac să te simţi ca o vedetă”, povesteşte Dana.

          Era cât pe ce să rateze filmarea

 

          Deşi a plecat alături de soţul său la Bucureşti şi cu câteva ore înainte, ca să conducă lejer, fără stres şi să aibă timp pentru machiaj şi aranjarea ţinutei, la intrare în Capitală, traficul s-a îngreunat atât de tare, încât Dana nu mai putea ajunge la timp, dacă nu găsea un alt mijloc de transport. Aşa că a ieşit din maşină, a luat tramvaiul şi în ultimele minute a intrat pe platoul de filmare. “Mă simţeam ca în filmele de comedie. Alergam cu hainele după mine, pe soţ l-am lăsat la volan, am luat tramvaiul şi m-a aşteptat şoferul la capătul liniei. Noroc că m-am machiat singură, că m-am aranjat la păr dinainte şi că mă puteam singură retuşa pe ultima sută de metri, dacă se întâmpla ceva, căci altfel nu cred că mai intram în emisiune. Dar, tot efortul a meritat, piesa a fost apreciată şi, la finalul emisiunii, am răsuflat uşurată”, mai spune Dana. Interpreta, care s-a axat acum mai mult pe muzică uşoară şi etno, recunoaşte că melodia ”Leliţă Mărie” este culeasă din folclorul moldovenesc şi readaptate atât versurile, cât şi linia melodică pentru stilul ales acum de Dana.