Proprietarul Agricover Buzău, în topul celor mai bogaţi fermieri din ţară

Deţinătorul companiei buzoiene Agricover, Jabbar Kanani, se regăseşte în topul celor mai bogaţi fermieri din ţara noastră. Cu o avere estimată la 50-60 de milioane de euro, Jabbar Kanani deţine 90 la sută din grupul Agricover, care a raportat pentru anul trecut afaceri de peste un miliard de lei şi care are în prezent aproximativ 600 de angajaţi. Principalele activităţi ale grupului sunt comerţul cu cereale şi oleaginoase, respectiv distribuţia şi vânzarea de seminţe certificate, îngrăşăminte, pesticide, motorină.

Fereastra de luni: Despre hernia inghinală, pe româneşte

     O durere bruscă sau o jenă apărută în regiunea inghinală  (la „stinghie”) te poate sâcâi timp de luni întregi. Ea poate apărea după un efort de ridicare sau după o zi obositoare „în picioare” şi, după un timp, se poate însoţi de apariţia unei „umflături” în acea zonă, dureroasă mai ales la tuse şi la strănut şi care se reduce la apăsare.

Colţul pariorului

În cadrul rubricii „Colţul pariorului” de săptămâna aceasta, vă prezentăm pronosticurile noastre pentru etapa de astăzi din cadrul califi­că­rilor europene pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2014.

Cei mai căutaţi buzoieni: Dispărută de acasă de doi ani

Pe data de 13 martie s-au împlinit doi ani de când Ştefana Stănescu, o femeie de 43, de ani din Scurteşti, a dispărut de acasă şi de atunci nimeni nu mai ştie nimic de soarta sa. Ultima dată când a fost văzută, era în stare de ebrietate,  spunându-le celor care au vorbit cu ea atunci că merge să-şi viziteze părinţii care locuiesc în Gălbinaşi.

Comercianţii vor avea case de marcat cu soft care să înscrie CUI-ul pe bonuri

Comercianţii vor fi obligaţi să înscrie pe bonurile fiscale emise codul unic de înregistrare al cumpărătorilor plătitori de TVA. Astfel că, dacă vor ca beneficiarii să poată deduce taxa pe valoare adăugată pe baza bonului fiscal, cu valoarea sub 100 de euro, comercianţii vor fi nevoiţi să îşi adapteze soft-urile aparatelor de marcat electronice.

Paznici lăsaţi fără pistoale, pentru că nu erau autorizaţi să poarte arme

Cu ocazia controalelor pe care le fac în mod frecvent prin judeţ, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au des­coperit o situaţie mai puţin obişnuită la o firmă de pază din oraş, unde au găsit 13 pistoale cu aer comprimat care erau deţinute ilegal. S-a întâmplat la jumătatea acestei săptă­mâni, cu ocazia a patru controale efectuate pe raza municipiului, unul dintre obiectivele vizate fiind şi reapectiva firmă de pază.

Să înceapă balul!

Pentru Gloria, returul ligii secunde debutează astăzi, în deplasare la Sportul 2

Fotbaliştii Gloriei Buzău încep astăzi, oficial, returul ligii secunde. Buzoienii antrenaţi de Marian Roşu se vor deplasa lângă Capitală pentru jocul cu juniorii de la Sportul II Studenţesc, într-o partidă care contează pentru runda cu numărul 16 din C2.

Istoria poliţiei buzoiene, de la ispravnic la inspector-şef

Printr-o lege promulgată în anul 2002, 25 martie a fost declarată Ziua Poliţiei Române, fiind data la care, în 1822, domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica a înmânat agăi Mihăiţă Filipescu primul drapel al Agiei, momentul respectiv fiind considerat actul de naştere a Poliţiei Române.

Zece elevi de la Colegiul Tehnic au fost poliţişti pentru o zi (foto)

   Aceştia au avut ocazia să îmbrace uniforma şi să acţioneze timp de câteva ore alături de poliţiştii adevăraţi

Ziua de ieri a fost una mai specială pentru 10 elevi ai Colegiului Tehnic din Buzău, care au avut ocazia să ia primul contact cu profesia pe care ar dori să o urmeze în viitor, aceştia făcând cunoştinţă cu rigorile muncii de poliţist.

Militar ucis pe motocicletă de imprudenţa unei şoferiţe

  Tânărul de 24 de ani lucra în cadrul armatei şi venise la Buzău pentru specializare

Un militar de 24 de ani din judeţul Olt a murit la spital în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a fost victima unui grav accident de circulaţie, intrând în plin cu motocicleta într-o maşină care a întors pe drumul naţional şi i-a tăiat faţa.

Cristi Romanescu: „Eram 15 puşti cu doar două palete şi eu eram dat mereu la o parte” (foto)

Buzoianul Cristinel Romanescu a fost reales, în unanimitate, cu 86 de voturi, în funcţia de preşedinte al ­Fe­deraţiei Române de Tenis de Masă, cu prilejul adunării ­ge­nerale a forului din Capitală, obţinând astfel al patrulea mandat consecutiv în fruntea federaţiei. Romanescu nu a avut contracandidat, la fel ca şi vicepreşedintele Nicolae Ochiană, care a obţinut 84 de voturi.

Motociclist ucis de imprudenţa unei şoferiţe care a greşit drumul

Un militar de 24 de ani din judeţul Olt a murit la spital în noaptea de marţi spre miercuri după ce a fost victima unui grav accident de circulaţie, intrând în plin cu motocicleta într-o maşină care a întors pe drumul naţional şi i-a tăiat faţa. Poate că evenimentul nu ar fi avut un final atât de tragic dacă motociclistul, care nu are nicio vină pentru producerea accidentului, ar fi fost puţin mai atent la propria siguranţă şi şi-ar fi asigurat corespunzător casca ce i-ar fi putut salva viaţa.