Iată cine vrea să ajungă în Parlament!

            * Colegiul 6 – Camera Deputaţilor este evitat de USL, căci studiile sociologice indică un câştigător-surpriză

            Biroul Permanent Judeţean al Partidului Democrat Liberal a stabilit, la sfârşitul săptămânii trecute, propunerile de candidaţi ai organizaţiei la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Aceste propuneri vor trebui să primescă girul structurilor centrale de conducere, după ce, în prealabil, toţi candidaţii vor fi trecut prin furcile caudine ale Comisiei Naţionale de Integritate condusă de europarlamentarul Monica Macovei.

Social-democraţii au bătut în cuie… propunerile pentru parlamentare. Şi nu toate. (galerie foto)

            Deputatul Adrian Mocanu (Colegiul 2-Camera Deputaţilor), vicepreşedintele organizaţiei de tineret a PSD Buzău, Ionela Dobrică (Colegiul 4-Camera Deputaţilor), deputatul Marian Ghiveciu (Colegiul 5-Camera Deputaţilor), viceprimarul Marcel Ciolacu (Colegiul 6-Camera Deputaţilor) şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu (Colegiul 3-Senat) sunt propunerile organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat pentru alegerile din 9 noiembrie, aşa cum au fost ele stabilite, vineri după-amiaza, prin votul secret al 99 de membri ai Comitetului Executiv Judeţean al PSD.

Cezar Preda: „Ponta, cel mai ruşinos mandat de prim-ministru din 1989 încoace”

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, vineri, că una dintre cerinţele principale ale moţiunii simple pe Educaţie, depusă de PDL la Camera Deputaţilor, este retragerea titlului de doctor al premierului Victor Ponta: „S-a depus la Camera Deputaţilor moţiunea simplă pe Educaţie. Bulversările în sistemul educaţional de la începutul acestui an şcolar, precum şi atitudinea iresponsabilă a Guvernului României faţă de ceea ce înseamnă prezentul şi viitorul şcolii româneşti, ne-au determinat să depunem această moţiune.

Social-democraţii au bătut în cuie… propunerile. Şi nu toate.

          Deputatul Adrian Mocanu (Colegiul 2-Camera Deputaţilor), vicepreşedintele organizaţiei de tineret a PSD Buzău, Ionela Dobrică (Colegiul 4-Camera Deputaţilor), deputatul Marian Ghiveciu (Colegiul 5-Camera Deputaţilor), viceprimarul Marcel Ciolacu (Colegiul 6-Camera Deputaţilor) şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu (Colegiul 3-Senat) sunt propunerile organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat pentru alegerile din 9 noiembrie, aşa cum au fost ele stabilite, vineri după-amiaza, prin votul secret a 99 membri ai Comitetului Executiv Judeţean al PSD.

Deputatul Cezar Preda candidează în Colegiul 7 pentru un nou mandat. Sâmbătă, PDL stabileşte toţi cei zece candidaţi

          Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a anunţat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va candida, la alegerile din 9 decembrie, pentru un nou mandat în Colegiul 7, colegiu electoral pe care îl reprezintă în Parlament şi în momentul de faţă. Restul candidaţilor democrat-liberali vor fi stabiliţi sâmbătă, pe parcursul şedinţei Biroului Permanent Judeţean , şi conform liderului Cezar Preda, aceştia vor fi „oameni fără pete, fără procese, atât oameni tineri cât şi oameni cu experienţă politică”.

PSD îşi stabileşte, la această oră, cei şase candidaţi pentru parlamentare

          Astăzi, începând cu ora 14,00, la Sala Mare a Consiliului Judeţean are loc întrunirea şefilor de organizaţii teritoriale ale Partidului Social Democrat, ocazie cu care se vor stabili numele celor care vor reprezenta PSD Buzău la alegerile din 9 decembrie. Astfel, liderii social-democraţi vor fi chemaţi să-şi spună punctele de vedere şi să voteze propunerile pe care Biroul Permanent Judeţean, care s-a întrunit cu două ore mai devreme, le face pentru desemnarea candidaţilor PSD din cele şase colegii parlamentare din judeţ, care le-au revenit acestora în urma negocierilor din interiorul Uniunii Social Liberale.

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu: „Îngheţaţi numirile în fruntea Parchetului General şi a DNA”

            Fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat, pentru www.gândul.info, că indiferent de cine alege procurorul general şi şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Ministerul Justiţiei sau Consiliul Superior al Magistraturii -, în contextul actual, al apropierii alegerilor parlamentare, vor exista suspiciuni. În opinia lui Predoiu, o soluţie ar fi ca procedura să fie îngheţată până în ianuare 2013, când va exista o nouă putere legitimată prin vot şi o nouă conducere a CSM.

Senatorii buzoieni, la jumătatea topului sumelor încasate de la Parlament

            Cei trei senatori buzoieni aleşi în urmă cu patru ani – incluzându-l aici şi pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, demisionat din Parlament după alegerile locale din 10 iunie – se află în a doua jumătate a clasamentului întocmit de site-ul www.econtext.ro, privind câştigurile lunare ale membrilor camerei         superioare a Legislativului. Pe lângă salarii, realizatorii clasamentului au luat în calcul diurnele senatorilor, destinate deplasărilor la Bucureşti şi în teritoriu.

Cezar Preda: „PDL depune moţiune simplă pe Educaţie”

            Partidul Democrat Liberal va depune, mâine, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe Educaţie, a anunţat prim-vicepreşedintele Cezar Preda, care a precizat că decizia a fost luată în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.

            “Este prima moţiune pe care PDL o depune la adresa Guvernului Ponta după ce democrat-liberalii au intrat în opoziţie”, a spus Cezar Preda, care a mai precizat că democrat-liberalii îi cer ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, “să anuleze titlul de doctor a lui Victor Ponta” şi a apreciat şi că mesajul dat de guvernanţi la începerea anului şcolar arată că “va continua o abrambureală în sistemul de învăţământ”.

Micului Titulescu nu i-a reuşit nici plagierea lui Ceauşescu

            Câtva timp, acuzele aduse premierului Victor Ponta legate de sângele profund comunist, tipic anilor ‘50, când lupta de clasă era la putere, care i-ar curge prin vene, mi s-au părut puţin trase de păr, o exagerare voită a propagandei portocalii, având ca ţintă, bineînţeles, electoratul conservator de dreapta şi câştigarea nostalgicilor partidelor istorice. Îmi spuneam atunci că doar plagiatul nu este un argument suficient, personal cotându-l drept o şmecherie de băiat-de-băiat, valabilă în orice epocă. Timpul, ce-i drept fantastic de scurt, mi-a demonstrat că nu aveam dreptate.

Interimatul l-a costat şapte procente pe Antonescu

            Românii sunt mult mai interesaţi de politică decât erau la sfârşitul anului trecut, arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie dat publicităţii marţi. Dacă, în decembrie 2011, 40 la sută dintre cei intervievaţi spuneau că îi interesează mult ceea ce se întâmplă în politica din România, acum procentul lor a crescut la 54 la sută. Totodată, 64 la sută dintre români se consideră informaţi în ceea ce priveşte politica în septembrie 2012, faţă doar 56 la sută în 2011.

Cezar Preda: „Inima Alianţei România Dreaptă se opune inconştienţei şi naţionalismului Uniunii Social Liberale”

            Criteriile de integritate în selecţia candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 9 noiembrie vor fi elementul caracteristic esenţial al întocmirii listelor pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat ale Alianţei România Dreaptă, a declarat prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda. În acest fel, a spus acesta în cadrul unei conferinţe de presă, alianţa dreptei, care are ca simbol electoral inima, se va adresa nu doar românilor din interiorul graniţelor ţării, ci şi celor din diaspora:

Verde pentru Ghiveciu şi Mocanu, interzis pentru Doctoru’ şi Moldovan

            Şase colegii parlamentare buzoiene la Partidul Social Democrat şi patru la Partidul Naţional Liberal, acesta este rezultatul negocierilor purtate, sâmbătă, la Murighiol, între conducerile şi reprezentanţii teritoriali ai PSD şi PNL consacrate stabilirii parităţii în interiorul Uniunii Social Liberale pentru alegerile din 9 decembrie pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Negocieri care, în cazul judeţului Buzău, s-au purtat fără reprezentanţii judeţeni ai Partidului Naţional Liberal, ţinuţi acasă de evenimentul din familia preşedintelui Consiliului Judeţean, nunta nepoatei sale, decizia fiind luată doar de către reprezentanţii conducerii naţionale a PNL.

Cezar Preda: „Educaţia românească nu se poate opri din patru în patru ani”

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că momentul începerii noului an şcolar este unul important în aplicarea noii Legi a Educaţiei Naţionale, respectiv este momentul implementării clasei zero. El a făcut o paralelă între momentul 17 septembrie 2012 şi cel al încheierii anului şcolar 1977-1978, când au absolvit deodată, alături de cei care au frecventat cursurile liceelor teoretice, atât elevii liceelor industriale cu durata de cinci ani şi ai celor cu durata de patru ani.

S-a semnat protocolul Alianţei România Dreaptă

            Preşedinţii Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, şi Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Aurelian Pavelescu, au semnat, ieri, protocolul Alianţei România Dreaptă, la sediul central al PDL, iar documentul a şi fost depus tot ieri, la Biroul Electoral Central. Liderii celor trei partide au precizat că în perioada următoare se va finaliza platforma-program a alianţei, precum şi programul de guvernare, astfel încât, la sfârşitul lunii septembrie, forurile decidente ale celor trei formaţiuni să parafeze şi aceste documente. Totodată, cei trei lideri de partide şi-au exprimat convingerea că noua alianţă nu va avea probleme în a stabili candidaţii pe listele comune pentru alegerile parlamentare.

Cezar Preda: „Cea mai mare greşeală a PDL a fost în comunicare”

         Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, la școala de vară a tinerilor PDL, că partidul a făcut mari greşeli atunci când a guvernat, cea mai mare fiind legată de comunicare şi menţionând faptul că de patru ani partidul “n-a comunicat decât cu Tălmăceanu care dansa şi cu alţi doi-trei care-şi treceau mâna prin păr”: “Am fost şi buni, ne-am făcut şi de râs. Am guvernat România. Am făcut-o cu mari greşeli, cea mai mare greşeală e în comunicare. De patru ani n-am comunicat decât cu Tălmăcean care dansa şi cu alţi doi-trei care-şi treceau mâna prin păr”, le-a spus Preda tinerilor democrat-liberali, reuniţi la Eforie Nord.

Ziua când Dâmboviţa a curs prin Bruxelles

            Disputa din Parlamentul European de miercuri, privită de mulţi oameni politici dâmboviţeni drept „ziua judecăţii” pentru „puciştii” din Uniunea Social Liberală, de alţii drept „ziua restabilirii adevărului” în privinţa bunelor intenţii care i-au mânat pe Voiculescu & Co. să îngenuncheze sistemul democratic crescut cu chiu-cu vai în 23 de ani, a fost, cu siguranţă un câştig pentru românul de rând. Chiar dacă dezbaterile televizate de la Bruxelles nu i-au clintit omului vreun milimetru din convingerile adânc înfipte de propaganda „portocaliilor” sau a „uslaşilor”, nu-i bai! Nu-i bai, pentru că actorii înşişi ai dezbaterilor de miercuri de la Bruxelles au păţit acelaşi lucru: au intrat în plenul Parlamentului European cu ideile lor şi au plecat tot cu ele!

Cezar Preda: „Traseiştii nu se vor regăsi pe listele comune ale Alianţei România Dreaptă”

            Biroul Permanent Naţional al Partidului Democat Liberal a decis ca organizaţiile judeţene ale partidului să prezinte până pe 20 septembrie conducerii centrale listele cu propunerile de candidaţi pentru alegerile parlamentare, a anunţat prim-vicepreşedintele Cezar Preda. “Biroul Permanent Naţional a luat decizia ca până pe 20 septembrie fiecare organizaţie judeţeană să prezinte lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare”, a declarat Cezar Preda. În ceea ce priveşte constituirea Alianţei România Dreaptă, liderul democrat-liberal a precizat că “este spre finalizare protocolul de alianţă electorală cu forţele de centru-dreapta din România pe care-l vom prezenta co-preşedinţilor acestei alianţe în cursul acestei săptămâni”.

Liberalul George Scutaru a lăsat presa în urmă, dar trage cu ochiul la ea

            „În oraşul Constanţa primar este Radu Mazăre. Cine mai ştie că acest Mazăre a fost, la începutul anilor '90, ziarist? În Ploieşti primar este Iulian Bădescu, ziarist şi el. În Craiova – Olguţa Lia Vasilescu, ziaristă şi ea (a activat la <Cuvântul Libertăţii>, publicaţie doljeană la care a ajuns până în postul de redactor-şef adjunct). Consiliul Judeţean Bacău e condus de Dragoş Benea, odinioară un gazetar sportiv de la curtea lui Dumitru Sechelariu.