Interimatul l-a costat şapte procente pe Antonescu

            Românii sunt mult mai interesaţi de politică decât erau la sfârşitul anului trecut, arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie dat publicităţii marţi. Dacă, în decembrie 2011, 40 la sută dintre cei intervievaţi spuneau că îi interesează mult ceea ce se întâmplă în politica din România, acum procentul lor a crescut la 54 la sută. Totodată, 64 la sută dintre români se consideră informaţi în ceea ce priveşte politica în septembrie 2012, faţă doar 56 la sută în 2011.

           Românii sunt mult mai interesaţi de politică decât erau la sfârşitul anului trecut, arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie dat publicităţii marţi. Dacă, în decembrie 2011, 40 la sută dintre cei intervievaţi spuneau că îi interesează mult ceea ce se întâmplă în politica din România, acum procentul lor a crescut la 54 la sută. Totodată, 64 la sută dintre români se consideră informaţi în ceea ce priveşte politica în septembrie 2012, faţă doar 56 la sută în 2011.

            Crin, de pe locul întâi pe trei, Băsescu tot pe doi

 

            Sondajul Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, care a vizat aşteptările românilor pentru toamna politică a acestui an, a mai scos la iveală că actualul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, a pierdut procente bune la capitolul simpatie, în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. Atunci, Crin Antonescu a fost desemnat omul politic preferat al românilor, cu 24 de procente, fiind urmat de Traian Băsescu, cu 13 procente, Dan Diaconescu, cu 10 procente, şi Victor Ponta, cu 8 procente. Preşedintele PSD a ajuns în acest an în topul preferinţelor românilor, cu 24 de procente, fiind urmat de Traian Băsescu şi de Crin Antonescu, ambii cu câte 17 procente, Dan Diaconescu, cu 11 procente, de Ion Iliescu şi de Mihai Răzvan Ungureanu, fiecare cu câte 6 procente.

            În decembrie 2011, respondenţii estimau în proporţie de 40 la sută că următoarele alegeri parlamentare vor fi câştigate de o coaliţie formată în jurul PDL, în timp ce 35 la sută considerau că acestea vor fi câştigate de USL. În septembrie 2012, în schimb, câştigătoare este văzută USL de către 62 la sută dintre intervievaţi, PDL întrunind 24 la sută dintre menţiuni.

 

            84 la sută dintre români vor la vot în decembrie

 

            Potrivit sondajului IRES, 84 la sută dintre români au de gând să vină la vot, la alegerile parlamentare din 9 decembrie, iar unii dintre ei, mai exact 30 la sută, ar fi dispuşi să crediteze un partid nou înfiinţat. 64 la sută dintre cei intervievaţi sunt de părere că PP-DD va intra în Parlament, la aceste alegeri, faţă de 59,3 la sută în 2011.

            “Evaluările respondenţilor privind evoluţia PDL în sondaje tind să fie pozitive în proporţie mai ridicată în 2012, comparativ cu 2011; astfel, creşte cu 7 la sută proporţia celor care consideră că acest partid va creşte în sondaje, scăzând proporţia celor care consideră că va scădea cu 8 la sută. În cazul USL, însă, lucrurile stau invers: creşte cu 12 la sută proporţia celor care estimează că această alianţă politică va scădea în sondaje, deşi procentul celor care cred ca USL va câştiga alegerile detaşat este la un nivel destul de ridicat”,  a menţionat preşedintele IRES, Vasile Dâncu, în ghidul de interpretare a datelor.

 

            USL va face majoritate, conform sondajului

 

            58 la sută dintre respondenţi cred că USL va obţine peste 50 la sută din voturi la alegerile parlamentare din acest an, în timp ce 61 la sută dintre respondenţi sunt de părere că Uniunea va rezista şi nu se va rupe după scrutin. 54 la sută dintre români spun că Crin Antonescu va continua să rămână candidatul USL la alegerile prezidenţiale din 2014. În ceea ce priveşte PDL şi coaliţia dreptei, candidatul lor la prezidenţiale va fi Mihai Răzvan Ungureanu, susţin 66 la sută dintre alegători. Totodată, două treimi din totalul celor chestionaţi de IRES cred că actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale.

            Băsescu nu-l va nominaliza pe Ponta drept prim ministru

 

            În cazul în care USL va câştiga alegerile Parlamentare, Traian Băsescu nu îl va nominaliza pe Victor Ponta ca premier, afirmă 58 la sută dintre persoanele chestionate. Mare parte dintre cei intervievaţi, 45 la sută, sunt de părere că USL nu va încerca o nouă suspendare a preşedintelui în această toamnă, în timp ce 39 la sută dintre ei cred că acest lucru s-ar putea întâmpla. Trei sferturi dintre români sunt convinşi că certurile între Traian Băsescu şi Guvern vor continua şi că aceştia nu vor putea coabita.