Cezar Preda: „Inima Alianţei România Dreaptă se opune inconştienţei şi naţionalismului Uniunii Social Liberale”

            Criteriile de integritate în selecţia candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 9 noiembrie vor fi elementul caracteristic esenţial al întocmirii listelor pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat ale Alianţei România Dreaptă, a declarat prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda. În acest fel, a spus acesta în cadrul unei conferinţe de presă, alianţa dreptei, care are ca simbol electoral inima, se va adresa nu doar românilor din interiorul graniţelor ţării, ci şi celor din diaspora:

          Criteriile de integritate în selecţia candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 9 noiembrie vor fi elementul caracteristic esenţial al întocmirii listelor pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat ale Alianţei România Dreaptă, a declarat prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda. În acest fel, a spus acesta în cadrul unei conferinţe de presă, alianţa dreptei, care are ca simbol electoral inima, se va adresa nu doar românilor din interiorul graniţelor ţării, ci şi celor din diaspora:„Din acest moment, <Inima> (semnul electoral al Alianţei România dreaptă, n.r.) se opune USL. <Inima> românească şi europeană se opune unei inconştienţe şi unui naţionalism cu totul deplasat pentru Europa anului 2012. S-a constituit o alianţă al cărei simbol, <Inima>, vrea să transmită românilor că aici sunt partidele care gândesc european şi care consideră că România este o ţară europeană. Şi acesta este mesajul nu numai pentru românii de aici, dintre graniţe, ci şi pentru cele trei milioane de români care au plecat la muncă şi care trăiesc în Europa mult mai intens decât o facem noi. Pentru ei, cale de întoarcere nu există; ne dorim ca şi pentru noi, românii din interiorul ţării, să fie acelaşi semnal: nu mai există cale de întoarcere. Până pe 29 (septembrie, n.r.) se va semna protocolul în ceea ce priveşte reprezentativitatea, în ceea ce priveşte respectarea ad literam a criteriilor de integritate; ţinem foarte mult la aceste criterii de integritate, preşedinta Comisiei de etică şi de integritate, doamna Monica Macovei, are, din partea Partidului Democrat Liberal, sută la sută putere, pentru ca fiecare candidat la parlamentarele din decembrie să îndeplinească aceste criterii. Au subscris şi domnul Răzvan Ungureanu şi domnul Aurelian Pavelescu la acest deziderat. Va fi o diferenţă majoră între candidaţii Alianţei România Dreaptă şi ai USL”,  a spus Cezar Preda.

            Acest element, al selecţiei candidaţilor în baza criteriilor de integritate, va deosebi fundamental Alianţa România Dreaptă de Uniunea Social Liberală, consideră liderul democrat-liberal buzoian: „Ei (USL, n.r.), o să vedeţi, or să o facă pentru bani, şi pentru a ţine în continuare partidele cu liderii pe care i-au avut şi cu oamenii pe care i-au avut, iar la noi va trebui să fie o verificare la sânge şi o reînnoire a clasei politice, aşa cum cer românii; românii vor alţi politicieni. Românii nu vor politicieni care au fost trimişi în judecată, politicieni găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate, politicieni care, de-a lungul timpului, au primit oprobiul cetăţenilor României. Să sperăm că acest lucru va fi bine receptat de români şi că Alianţa România Dreaptă, <Inima>, va avea mult mai multe voturi decât cred cei de la USL. Eu nu cred că Uniunea Social Liberală va lua mai mult de 40-45 la sută”.

 

            „Ponta, în categoria comuniştilor intolerabili”

 

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a mai spus că măsura anunţată de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Liviu Voinea, de a recompensa material românii care sesizează Fiscul în legătură cu eventuale fapte de evaziune fiscală comise de vecini sau de cunoştinţe, îl aşează pe premierul Victor Ponta în categoria „comuniştilor intolerabili”: „Îi transmit domnului Ponta, cum i-am transmis şi ieri (duminică, n.r.), dar astăzi ceasul a mers: Domnule Ponta, AMR (au mai rămas, n.r.) 83 de zile (astăzi, 82 de zile, n.r.). în fiecare zi, la fiecare conferinţă, îi voi aminti domnului premier cât mai are de stat în fruntea ţării, pe care, oricum, nu o conduce; domnia-sa stă mai mult la televizor, în atacuri virulente la Traian Băsescu şi la ce a fost PDL în guvernare. Ponta trebuie să guverneze, pentru că românilor au început să le vină facturile; le-au venit facturile la gaze, le-au venit facturile la energie, văd cât s-a scumpit combustibilul şi văd foarte bine cât costă alimentele pentru pregătirile de iarnă. Domnule Ponta, nu prin denunţ şi prin delaţiune ai să îmbogăţeşti vistieria statului român! Instigarea populaţiei la denunţ îl clasifică pe Victor Ponta în tabloul comuniştilor intolerabili. Comuniştii făceau denunţ şi delaţiune pentru orice, iar domnul Ponta o reintroduce după 22 de ani; trebuie ca vecinul să te reclame, să te denunţe, ca s-o ducă el mai bine! Halal gândire, halal prim-ministru tânăr! Iar domnul acela de la Ministerul de Finanţe, domnul Voinea, este un exemplu clar despre ce înseamnă comentariile din tribună şi ce înseamnă să intri în teren. Când era în tribune, era mare comentator de politică românească; când a intrat în teren, primele lui două fraze au fost că a găsit soluţii pentru România impozitând piscinele şi să instaureze denunţul şi delaţiunea ca să aducă bani la stat. Atât au putut să producă tinerii domnului Ponta”, a declarat deputatul Cezar Preda.