Boșcodeală, reclamat de liderii Alianței Creștin Liberale pentru discriminare
Liderii Alianței Creștin Liberale l-au reclamat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pe președintele organizației județene a Partidului Social Democrat,
Liderii Alianței Creștin Liberale l-au reclamat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pe președintele organizației județene a Partidului Social Democrat,
În urma unui concurs de proiecte europene, Școala Gimnazială „Înv. Clemența Beșchea” din Căpățînești a reușit să obțină o colaborare cu școli din
Tata-socru, ce idee/A pontat la fundul lui/Nu-i bărbat, dar nici femeie/ Face pofta orișicui”, cam așa îl caracteriza, nu cu mult timp în urmă, ,,Tribunul“ Corneliu Vadim Tudor, pe candidatul Partidului Social
La ședința de guvern de dinaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, executivul condus de candidatul social-democrat Victor
La ședința de guvern de dinaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, executivul condus de candidatul social-democrat Victor
La ședința de guvern de dinaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, executivul condus de candidatul social-democrat Victor
La ședința de guvern de dinaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, executivul condus de candidatul social-democrat Victor Ponta a împărțit, cu mare generozitate, din Fondul de intervenție la dispoziția guvernului, suma de 93,750 milioane lei (937,5 miliarde lei vechi) unor consilii județene și unități administrativ-teritoriale din țară, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate de calamități. Conform acestei hotărâri, care a fost publicată în Monitorul Oficial în ultima zi a campaniei electorale, județului Buzău i-a revenit suma de 8,240 milioane lei (82,4 miliarde lei vechi). Bineînțeles că printre beneficiari, alături de primarii social-democrați cu state vechi în partidul condus de premierul Victor Ponta, se află și pesediști proaspeți, beneficiari ai ordonanței traseismului politic.
Cea mai mare sumă, 3,77 milioane lei, a revenit întâiului traseist politic al județului, președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, care, la rându-i, a împărțit banii pe lucrări în comunele păstorite atât către noii săi colegi de partid, cât și către cei vechi, pe care i-a antrenat în aventura politică a transformării peste noapte în socialiști. Este vorba despre primarii ex-PNL din Brăești, Adrian Perțea, din Buda, Ion Tudose și din Năieni, Marian Apostol. Lor li se adaugă primarul comunei Chiojdu, Andrei Fătu, migrat la PSD de la Partidul Democrat Liberal.
De asemenea, direct de la Guvern, au primit bani primarii migratori din Cernătești, Petrache Mîrzea (ex-PNL), din Chiojdu, Andrei Fătu (ex-PDL), din Grebănu, Gheorghe Stanciu (ex-PNL), din Pănătău, Nicolae Stoica (ex-PNL) și din Vernești, Daniel Năstase (ex-PNL).
Iată că Direcția Națională Anticorupție ar putea avea noi clienți, beneficiari ai Ordonanței 55/2014, dacă reprezentanții Alianței Creștin Liberale vor formula plângeri penale împotriva lor, ca beneficiari ai mitei electorale oferite drept răsplată că și-au trădat partidul pe listele căruia au fost aleși la scrutinul local din 10 iunie 2012. Reamintim că reprezentanții Alianței Creștin Liberale au anunțat, prin vocea președintelui organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul George Scutaru, că primarii care profită de prevederile Ordonanței de Urgență nr. 55/2014 ar putea fi cercetați de către Direcția Națională Anticorupție în cazul în care, în schimbul acestui gest, vor primi, din partea puterii, fonduri suplimentare pentru comunitățile pe care le conduc. Acest lucru este posibil după ce Direcția Națională Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale in rem – adică asupra faptei –, ca urmare a plângerii formulate de președintele PNL, Klaus Iohannis, împotriva vicepremierului Liviu Dragnea, inițiatorul ordonanței. Scutaru preciza că orice alocare de fonduri către o comunitate condusă de un astfel de primar l-ar putea face pe acesta beneficiar al mitei electorale inițiate de Partidul Social Democrat.
Excepții care nu infirmă regula
Printre benefiarii pomenii electorale oferite de guvern în săptămâna dinaintea primului tur de scrutin se numără și primarii independenți Georgian Calotă, de la Balta Albă, plecat din PDL, precum și Marian Mușat, de la Valea Salciei, ex-PNL, care au primit bani repartizați prin mijlocirea Consiliului Județean. Lor li se alătură doi primari ai Partidului Național Liberal, din cei opt rămași în PNL, respectiv Viorel Panțuru, de la Topliceni, și Valeriu Marcu, de la Berca. Primul a primit 100.000 lei pentru refacere de drumuri comunale, în timp ce al doilea beneficiază de suma de 2.575 milioane lei pentru consolidarea și refacerea drumului surpat de la Rătești, la care se adaugă o alta, ce vine prin Consiliul Județean, alocată pentru consolidarea și refacerea drumului de la Valea Nucului.
Întrucât nu credem în coincidențe, prezentăm mai jos modul în care aceștia au prestat în timpul campaniei electorale pentru prezidențialele din 2 noiembrie, așa cum este reflectat în rezultatele pe care competitorii care se vor înfrunta în turul al doilea le-au obținut în comunele respective:
Test
În buna tradiție a Colegiului Economic, ca la fiecare început de noiembrie, a avut loc, luni, în sala alocată Centrului de resurse pentru firmele de exercițiu,
Au curs deja tone de cerneală pe tema mizeriei la care s-au dedat oficialii români, în frunte cu premierul-candidat, pentru a-i împiedica pe cât mai mulți
Difuzarea primelor estimări ale votului din primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale i-a umplut de bucurie pe reprezentanții Alianței Creștin
Elevii buzoieni au avut ocazia, pe parcursul lunii trecute, să se întâlnească în două rânduri cu organizatorii campaniei „EcoAtitudine=
Cele 427 secții de votare organizate în județul Buzău – dintre care 80 în municipiul Buzău și 21 în municipiul Râmnicu Sărat – pentru alegerile prezidențiale
Deputatul PDL Cezar Preda: ,,Astăzi am votat pentru o Românie normală, pentru o Românie a lucrului bine făcut“
Deputatul PDL Cezar Preda a mers duminică
Deputatul PDL Cezar Preda: ,,Astăzi am votat pentru o Românie normală, pentru o Românie a lucrului bine făcut“
Deputatul PDL Cezar Preda a mers duminică
Ieșire fără precedent, joi, în ședința Consiliului Județean, a vicepreședintelui social-democrat Petre Emanoil Neagu, imediat după ce liderul
Difuzarea primelor estimări ale votului din primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a umplut de bucurie pe reprezentanții Alianței Creștin Liberale, adunați la sediul Partidului Democrat Liberal pentru a urmări rezultatele exit-poll-urilor difuzate de televiziunile de știri. Procentele obținute de principalii competitori (40% Victor Ponta, cu trend de scădere, 32 % Klaus Iohannis, cu tremd de creștere, și 6% Monica Macovei, cu trend crescător), i-a făcut pe democrat-liberali și pe liberali să fie convinși că turul al doilea, de peste două săptămâni, va fi adjudecat de candidatul ACL.
Neregulile înregistrate pe parcursul procesului de votare în prima parte a zilei de duminică i-au determinat pe liderii buzoieni ai Alianței Creștin Liberale
Președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, primarul Constantin Boșcodeală, s-a prezentat la vot la una dintre secțiile amenajate în clădirea Seminarului Teologic.
Președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul George Scutaru, împreună cu vicepreședinții Cristinel Romanescu și Ioan Caton