Colegiul Economic și-a lansat firmele de exercițiu

În buna tradiție a Colegiului Economic, ca la fiecare început de noiembrie, a avut loc, luni, în sala alocată Centrului de resurse pentru firmele de exercițiu,

lansarea firmelor de exercițiu din această instituție de învăță­mânt buzoian, eveniment care a devenit o constantă în calendarul activităților elevilor de aici.

Conform profesorului Cătălina Poștovei, care se numără printre coordonatorii proiectului, la eveniment au participat 40 de elevi ai claselor a XI-a și a XII-a, alături de zece elevi spanioli aflați în vizită la Colegiul Economic Buzău, precum și profesori români și spanioli. Prezența elevilor și profesorilor spanioli a reprezentat o nouă provocare pentru elevii români, aceștia prezentându-și firmele în limbile română, engleză și spaniolă.

Cele zece firme prezentate sunt Green Life, IT Time, New Vision, Candy Heaven, Transeuroexpres, Evolution Serv, Macondo, Handsart, Ecodesign, Casa Buzoiană, care beneficiază de coordonarea profesorilor Adriana Anton, Magdalena Ardeleanu, Cristina Dudu, Adina Enuș, Cătălina Poștovei și Gabriela Șoriga.

,,Anul acesta s-a observant o mai mare atenție acordată de elevi unei alimentații sănătoase (New Vision, Evolution Serv, Candy Heaven, Casa Buzoiană), precum și noului concept de upcycling (Green Life, HandsArt, Ecodesign). Profesorii spanioli prezenți, Francisco Javier Nunez Aguado și Jose Boyero Iglesias, au apreciat în mod deosebit prestația elevilor români, modul în care au rea­lizat prezentările, modul în care au comunicat cu publicul, prezența de spirit și inventivitatea”, se arată în comunicatul de presă primit din partea Colegiului Economic.

În finalul evenimentului, elevii spanioli au prezentat produse tradiționale spaniole și au invitat elevii și profesorii români la o degustare. A fost o activitate inclusă în proiectul bilateral ,,Comenius OLE – Opportunities for learning entrepreneurship”, ce se deru­lează între IES OLLOs Gran­des/Lugo și Colegiul Economic Buzău. Elevii spanioli au aplicat elevilor români chestionare pentru a identifica produsele preferate de aceștia. Elevii români au oferit colegilor spanioli spre degustare prăjituri realizate după rețete tradiționale românești.