Cu acest titlu, și în stilul satiric al publicației, „Furnica” de joi, 7 noiembrie 1913, publică un reportaj spumos, semnat „Un cal care nu a alergat la Buzău, să zicem că îl cheamă pe cal Hamburg”
Cu acest titlu, și în stilul satiric al publicației, „Furnica” de joi, 7 noiembrie 1913, publică un reportaj spumos, semnat „Un cal care nu a alergat la Buzău, să zicem că îl cheamă pe cal Hamburg”, pe care îl redăm în întregime:
“Tânărul și simpaticul prefect de Buzău, d. Pik Ferechide, nepotul d-lui Marghiloman, a ținut să-și inaugureze noua-i carieră administrativă organizând… alergări de cai pe hypodromul scumpului lui unchi. Sute de bucureșteni, sportsmani pasionați, care contribuiesc la îmbunătățirea rasei cailor români, mai mult chiar decât însăși castelanul de la Albatros, deoarece – pe când acesta a câștigat anul acesta cu cursele aproape trei sute de mii de lei, bieții de ei și-au întors buzunarele pe dos, jucând la pariul mutual -, sute de asemenea gâște din București au alergat la alergările de cai de la Buzău. și, au pierdut și acolo cei mai mulți; pentru că, umblând să vezi Buzăul poți foarte bine să găsești Bacăul. Și s-au întors de la Buzău cu Buzău-le umflate, dar viceversa cu Buzău-nările!
Subsemnatul însă, care nu mă găsesc în această mizericordioasă situațiune (pentru că am câștigat ceva la cursele de la Buzău, cap puțin, dar dacă nu curge… Pik) nu pot face o învinuire d-lui Pik Ferechide de catastrofa financiară a nefericiților mei tovarăși de drum și de hypodrom pe care norocul nu i-a favorizat. Din contră, felicit pe tânărul prefect de Buzău pentru distracția sportivă ce ne-a oferit, mai ales că subsemnatului mi-a procurat și emoțiunea incomensurabilă de a mă face să mă opresc cu trenul expres un minut în gara Mizil (aluzie la dorința ambițioasă a primarului acestui orășel, Leonida Condeescu, care a reușit să obțină aprobarea ca expresul de Berlin să oprească un minut la Mizil-n.n.). Ah, un minut e negreșit prea puțin pentru un pasager oarecare spre a se opri să viziteze monumentele publice și muzeele de artă ale acestei cetăți ilustre, despre care totuși ignorantul ghid Baedecker nu pomenește nimic. Dar acest minut a fost pentru mine, „propriu fiu” al orașului Mizil (articolul poate fi opera lui Grigore Tocilescu, unul din directorii-proprietari ai publicației, originar din Fefelei-n.n.), a fost un timp suficient pentru a-mi scoate din subsolul inimei mele cel mai delicios și melancolic oftat, reamintire tristă și dulce în același timp, pe care nu mi-o vor pricepe decât cititorii sentimentali care evocă primul lor amor sau urbea natală pe care nu au mai văzut-o din copilărie, ori, și mai sentimentalii cititori care, după ce au consumat la berărie o gustoasă ridiche, ascultă multă vreme mai pe urmă suspinele de resuvenire ale stomacului lor simțitor!
Pentru aceste motive, declar că o să mai viu și la anul la alergările din Buzău. Dacă vor mai fi, bineînțeles; pentru că, dacă eu sunt sigur că nu o să mă vindec până atunci de patima curselor, vai, mă îndoiesc că d-l Pik Ferechide n-o să fie tămăduit complet până la anul de discutabila ambiție de a putea înscrie pe cărțile sale de vizită titlul de „ex prefect de Buzău”.
De aceea, întrebuințând ca orice sportsman care se respectă jargonul anglo-francez, strig cu entuziasm organizatorului alergărilor de la Buzău un olrait! și un alivoar! D. Pik Ferechide, poate că în analele noastre administrative n-o să însemneze nimic ca prefect. În schimb însă, îl încredințez că, inițiativa de a fi înjghebat alergările de cai în județul său, care până acum nu-și manifestase dragostea pentru nobila rasă cavalină, decât prin vestiții săi hoți de cai din proverbialul sat Lipia, această inițiativă îi va înscrie numele într-una din paginile cele mai glorioase ale istoriei sportului hipic român. Ludovic al XIV-lea spunea: L’étates c’est moi. La Buzău, generațiile viitoare vor spune despre sportul hipic: Sportu-i Pik !
Și m-am bucurat foarte că aceste prime alergări la Buzău au fost favorizate de un timp bunicel, cu toate că de dimineață începuse să plouă. Dar cerul care dimineață făcea pic, pic, pic, după amiază i-a făcut hatârul tânărului Pik și p-al nostru d-altminteri și a îmbrăcat casca roșu, galben, albastru a unui pașnic curcubeu. Da acum, după ce am lăudat atât pe d. Pik Ferechide, n-am dreptul oare – după datina străbună – să-i trag și o mică ocară?
Dojana mea, domnule Pik, e că – cu toată reclama trâmbițată prin gazete – sutele de musafiri bucureșteni nu prea au găsit ce să mănânce la hypodromul buzoian. Ne așteptam să găsim măcar șuncă cu asPik, mușchi cu sos Pikant, o friptură oarecare rece cu Pikadilly, dar, vai, ne-am Pikălit și am fost nevoiți să ne mulțumim cu ce brumă am mai găsit pe farfuriile unui birt improvizat sub un șopron de scânduri, ca și cum am fi fost niște sărmani „pikassiette”! Dar, să nu exagerăm dojana cu dejunul. Să acordăm simpaticului prefect de Buzău un Pik de credit, până la alergările de la anul. Numai dacă până atunci n-o Pika guvernul!
Rubrică realizată cu sprijinul istoricului Valeriu NICOLESCU