Poliţiştii buzoieni se pregătesc de proteste. Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, Biroul teritorial Buzău, organizaţie care reprezintă interesele a peste 500 de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, intenţionează să organizeze, vinerea viitoare, un protest în faţa Prefecturii, în mod simbolic cu ocazia festivităţilor prilejuite de ziua Poliţiei Române, pentru a atrage atenţia cu privire la „politica de sfidare continuă şi batjocorire a poliţiştului, întreţinută de guvernul PSD“. Revendicările au fost luate în discuţie, joi, la Prefectură, în cadrul Comisiei de Dialog Social. Cele mai importante nemulţumiri se referă la slaba finanţare a sistemului, lipsa de personal, precum şi la inechităţile apărute la plata drepturilor băneşti începând cu 1 ianuarie.
„Subfinanţarea sistemului de ordine publică, neaplicarea corectă“, spun ei, ,,a HG1/2007 cu privire la stabilirea salariului minim brut pe ţară – în acest moment salariul de bază al poliţistului , fără sporuri sau adaosuri se situează între 590 – 650 lei, parcul auto total depăşit tehnic, autospecialele poliţiei având circa 300.000-400.000 de kilometri, reprezentând un real pericol atât pentru poliţist cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, încălcarea prevederilor Constituţiei României cu privire la dreptul de a dispune de timpul liber, poliţiştii fiind planificaţi să asigure continuitate serviciului poliţienesc fără a fi remuneraţi în niciun fel, discriminarea salarială pe care actualul guvern o face, în sensul că unele categorii socio-profesionale a fost trecute în plată pe grila din 2022 încă de acum, iar poliţiştii nu reprezintă o prioritate pentru actualul guvern“, sunt principalele doleanţe ale sindicaliştilor. De asemenea, aceştia atrag atenţia asupra lipsei de personal. În prezent, potrivit documetului depus la Prefectură, în IPJ Buzău există Secţii de Poliţie care lucrează cu circa 55 la sută din efectiv, aspect ce afectează calitatea serviciului poliţienesc. În plus, sediile Posturilor de Poliţie/ secţiilor de Poliţie au fost lăsate „de izbelişte ca urmare a neimplicării factorului politic în ceea ce priveşte alocarea fondurilor de investiţii“, poliţiştii ajungând să doneze instituţiei calculatoare, elemente de mobilier, coli de scris sau pixuri.
„Dacă problemele aduse în discuţie nu vor fi soluţionate, vom recurge la toate formele legale de protest care să determine factorul politic să acorde instituţiei Poliţiei Române respectul cuvenit“, este mesajul preşedintelui Biroului teritorial Buzău al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Marian Burlacu.
Peste o sută de sindicaşiti din Poliţia buzoiană se pregătescsă participe pe 24 martie la mitingul din Capitală, acţiune programată chiar în ajunul Zilei Poliţiei Române.
Nu prea vad eu,si nici nu prea cred in povesti din astea cu politisti care protesteaza ! E numai un fel de praf in ochii lumii.Si-au creat o imagine atat de negativa in randurile populatiei,incat nimeni nu-i mai compatimeste.
Polițistul răspunde atât pentru activitatea sa profesională cât și privată,ca funcționar public!Eu nu vreau să am polițiști vulnerabili,punct,statul român este obligat să le asigure un trai decent,ce înseamnă să fii la dispoziție fără să fii remunerat?
Cei care sunt polițiști au ales această carieră. Un polițist ESTE POLIȚIST și când doarme, și când bărmănița drăguță de la Select îl tratează. V-ați ales această carieră, să fiți sănătoși. Oricum luați mai mulți bani decât profesorii care nu circulă gratuit, nu au nici un fel de sporuri și-și tocesc nervii cu toți…., care apoi se înscriu la școala de poliție și ies pe salariu în șase luni.
Dar nu au vacanta o jumatate de an pe an,precum profesorii,nu castiga din meditatie,precum profesorii,nu stau la caldurica precum profesorii…etc.